Răpirea Sabinelor: cum a fost populată Roma în urmă cu peste 2700 de ani

Întemeierea Romei este strâns legată de legenda gemenilor Romulus şi Remus. Se spune că cei doi fraţi s-au decis să pună bazele unui oraş în locul în care au fost alăptaţi de o lupoaică atunci când erau sugari. De asemenea, popularea oraşului este legată de o legendă, cunoscută ca „Răpirea Sabinelor”.

Momentul intemeierii oraşului etern, Roma, se pierde în negura timpului. Subiectul este oarecum controversat şi a fost intens dezbătut de-a lungul timpului. Principalele surse de informare privind originile Romei sunt constituite de relatările scriitorilor antici Titus Livius, Plutarh şi Vergilius. Fiecare dintre aceştia a dezvoltat câte o teorie cu privire la întemeierea Romei, dar legenda gemenilor Romulus şi Remus a rămas ca fiind cea mai larg acceptată.

Întemeierea Romei

Între cei doi fraţi a avut loc un conflict privind poziţia exactă a viitorului oraş. Romulus dorea construirea oraşului pe Colina Palatină, iar Remus era în favoarea construirii sale pe Colina Aventină, care era mai uşor de fortificat. Întrucât erau gemeni, au hotărât ca zeii să le arate prin auspicii cine va da numele cetăţii şi cine o va conduce. Romulus şi-a ales ca punct de observaţie Palatinul, iar Remus, Aventinul.

Consultând augurii, legenda spune că semnul prevestitor, format din şase vulturi trimişi de zei deasupra Aventinului, i s-a arătat lui Remus. Dar lui Romulus i-au fost trimişi în zbor doisprezece vulturi, el fiind câştigător. Acesta a fost mărul discordiei între cei doi fraţi. Deși Romulus văzuse mai multe păsări, Remus susținea că el le văzuse primul și, prin urmare, orașul ar trebui să fie construit pe colina Aventină. Între ei a pornit o luptă, încheiată cu uciderea lui Remus de către fratele său, Romulus. Acesta din urmă a devenit astfel conducătorul noului oraş, denumit Roma, după numele său.

Pentru a-şi învinge remuşcările pentru uciderea fratelui său, Romulus a chemat mai mulţi oameni pentru a-l ajuta la ridicarea zidurilor cetăţii. Le-a promis că, pentru ajutorul dat, aceştia vor fi numiţi patricieni, adică părinţi ai patriei. Astfel, zidurile „Cetăţii celor şapte coline” au fost ridicate. În doar câţiva ani, Roma a întrecut în frumuseţe, bogăţie şi putere toate oraşele din jur. Însă exista o problemă. În cetate nu existau femei, lucru care însemna că nu puteau fi formate familii, iar astfel domnea o umbră de nesiguranţă în ceea ce privea viitorul cetăţii.

La început, pentru a creşte populaţia, Romulus a oferit azil fugarilor şi celor exilaţi. Astfel, Roma a devenit un fel de azil pentru toţi cei care doreau să înceapă o nouă viaţă. Însă, atrăgând o populaţie de exilaţi, refugiaţi, criminali şi sclavi, reputaţia Romei a devenit oarecum negativă. Populaţia a crescut atât de mult, încât cinci din cele şapte coline au fost populate.

Romulus era un lider înnăscut. I-a împărţit pe noii locuitori ai oraşului care ştiau să mânuiască armele în grupuri. Fiecare grup, numit legiune, număra 3.000 de pedestraşi şi 3.000 de călăreţi. Ceilalţi locuitori alcătuiau ceea ce se numea populus, adică poporul de rând. De asemenea, Romulus a ales 100 de cetăţeni de vază ai cetăţii, pe care i-a numit patricieni. Adunarea patricienilor alcătuia Senatul, adică Sfatul Bătrânilor. Populaţia Romei creştea continuu pe seama oamenilor care veneau din toate regiunile învecinate. Cu toţii erau primiţi, însă cei mai mulţi erau nelegiuiţi.

Problema o reprezenta în continuare lipsa femeilor. Din acest motiv, Romulus a trimis soli către triburile vecine, rugându-le să le permită fiicelor lor să se mărite cu romanii. Triburile au refuzat. Au transmis că nu se vor înrudi cu tâlhari şi criminali. În realitate, era vorba de invidie. Roma devenise o putere atât de mare, încât a început să provoace teamă vecinilor. Dar, totodată, se gândeau că peste câteva zeci de ani, populaţia Romei va fi îmbătrânită, devenind o ţintă uşor de cucerit.^[sursa]

Popularea Romei şi Răpirea Sabinelor

Văzând că s-a lovit de refuzul triburilor, Romulus a pus la cale un plan. Întrucât femeile au refuzat să meargă în Roma de bunăvoie, aveau să fie aduse cu forţa. Astfel, Romulus a trimis din nou soli cetăţilor vecine. A anunţat că vor fi organizate serbări nemaivăzute până atunci, în cinstea lui Neptunus Equester, zeul protector al tagmei cavalerilor.

Noua sărbătoare a fost numită Cnsualia. Curioşi, oamenii din celelalte cetăţi, împreună cu familiile lor, atât soţii, cât şi fiice, au început să sosească încă de dimineaţă la porţile Romei în prima zi a sărbătorilor. Mai întâi au fost plimbaţi prin Roma, cu toţii fiind fermecaţi de ceea ce reuşiseră romanii să construiască.

În toiul petrecerii, atunci când toată lumea era mai puţin atentă, s-a auzit o trâmbiţă, pe care n-au băgat-o în seama decât cei care aşteptau semnalul lui Romulus. Alte versiuni menţionează ca semn al începerii planului ridicarea şi îndoirea mantiei lui Romulus, iar apoi aruncarea acesteia în jurul său. Era vorba de o mantie de culoare roşu închis, pe care Romulus o purta pe umeri. Fiind neînarmaţi, sabinii nu s-au putut apăra. Au fost nevoiţi să părăsească Roma, în timp ce fiicele lor au rămas în cetate. Sabinii au plecat, blestemându-i pe romani pentru încălcarea legilor ospitalităţii.

Romanii au ramas în cetate cu fetele răpite. Informaţiile cu privire la numărul femeilor răpite sunt discordante: de la câteva zeci, la 700. Ostaşii lăsaţi la porţile cetăţii împiedicau străinii să mai intre. Fetele au plâns la început, crezând că vor fi tratate ca sclave. Însă când au văzut că romanii le ofereau cadouri şi se purtau frumos cu ele, şi-au schimbat părerea.

Însuşi Romulus le-a anunţat pe fete că au fost răpite din cauza trufiei părinţilor lor. Le-a promis că vor fi respectate şi că dacă o fată nu-l place pe niciunul dintre romani, va fi lăsată să plece în timp de o lună sau două. Însă acest lucru nu s-a întâmplat. Fiecare dintre fetele răpite au fost fermecate de romani, luându-i de soţi.^[sursa]

Răpirea Sabinelor, motiv de război

Răpirea Sabinelor a fost motivul pentru care Titus Tatius, regele tribului sabin al curiaţilor, a declarat război Romei şi a pornit să atace cetatea. Tarpeia, fiica romanului care comanda fortăreaţa de pe Capitoliu, le-a deschis poarta sabinilor. Atunci când trupele lui Tatius au ajuns în preajma Palatinului, sabinele, pe care cinstea de a fi fost alese, fie şi printr-o răpire, nu le lăsase indiferente, au obtinut încheierea unui armistiţiu.

Tinerele au ajuns să se confrunte cu o dureroasă dilemă: dacă în urma unei posibile confruntări violente ar avea câştig de cauză curiaţii, ele şi-ar fi pierdut soţii; altfel, şi-ar fi pierdut fraţii şi taţii.

Tarpeia a fost zdrobită sub o grămadă de scuturi, ulterior fiind numită după numele ei faimoasa „stâncă Tarpeiană” de pe care erau aruncaţi condamnaţii la moarte. Romulus i-a promis atunci lui Tatius că va împarti cu el domnia şi ca va uni tribul său cu cel al latinilor sub forma unei cetăţenii comune. De aici provine numele de curiaţi sau quiriţi care se dădea oamenilor liberi din Roma.

Izvoarele favorabile lui Romulus subliniază că romanii n-au răpit nici o femeie căsătorită — cu excepţia uneia, Hersilia, despre care de altfel nu ştiau că e măritată – şi că acţiunea lor nu a urmărit să-i ofenseze pe sabini, ci să cimenteze unirea celor două popoare.

Cert este că a fost semnat un tratat de pace, iar comunităţile au fuzionat sub conducerea comună a lui Romulus şi a regelui sabinilor, Titus Tatius. Moartea prematură a lui Tatius, probabil provocată de Romulus, l-a lăsat pe acesta în postura de rege unic. Astfel, Romulus a rămas la conducerea Romei, iar problema femeilor fusese rezolvată.