„Repetiția este mama învățăturii”: de unde vine această expresie și ce semnifică?

„Repetiția este mama învățăturii” – cu siguranță ați auzit acest proverb. Dar v-ați întrebat vreodată de unde vine și care este semnificația lui?

Procesul de dobândire a cunoștințelor și competențelor, cunoscut sub denumirea de învățare, prezintă variații individuale semnificative, determinate de o multitudine de factori cognitivi și contextuali. În acest cadru complex, repetiția se constituie ca un mecanism fundamental, adesea indispensabil, pentru asimilarea, consolidarea și reactualizarea informațiilor. Deși capacitatea individuală de procesare și retenție a datelor diferă – unii indivizi demonstrând o aprehensiune mai rapidă, în timp ce alții necesită un efort iterativ mai susținut – principiul repetiției rămâne o constantă în pedagogie și psihologia cognitivă.

„Repetiția este mama învățăturii”

Această observație empirică este elocvent cristalizată în adagiul latin „Repetitio mater studiorum est” – „Repetiția este mama învățăturii”. Ecourile acestei maxime în spațiul cultural românesc, reflectate și prin traduceri precum cea atribuită lui Virgil Profeanu, subliniază convingerea profundă că actul studiului, esențial în parcursul formativ și existențial al oricărui individ, este intrinsec dependent de practica repetitivă. Fără recurența sistematică a expunerii la materialul de studiu, consolidarea cunoștințelor și transformarea acestora în achiziții durabile ar fi considerabil îngreunată, dacă nu imposibilă.^[sursa]

Din perspectivă cognitivă, informația acumulată și structurată reprezintă un factor distinctiv în profilul intelectual al unei persoane. Indivizii recunoscuți pentru o cultură generală vastă sau pentru excelența într-un domeniu specific datorează, în mare măsură, aceste performanțe unui proces îndelungat de învățare, în care repetiția a jucat un rol crucial. Chiar și persoanele dotate cu o facilitate naturală în procesarea informațiilor recurg la diverse forme de repetiție – fie ea conștientă sau implicită – pentru a atinge un nivel superior de măiestrie și pentru a-și aprofunda înțelegerea.

Cu toate acestea, deși eficacitatea repetiției în facilitarea memorării este larg recunoscută și validată de numeroase studii, abordările educaționale contemporane pledează pentru o perspectivă nuanțată. Se recomandă integrarea judicioasă a repetiției într-un ansamblu mai larg de strategii și tehnici de învățare. Aceste metode alternative trebuie particularizate în funcție de natura și complexitatea informațiilor ce urmează a fi asimilate, precum și de stilul cognitiv individual, preferințele și necesitățile specifice ale persoanei care învață.

În etapele timpurii ale dezvoltării, în special în perioada copilăriei, rolul repetiției este adesea considerat primordial. Mecanismele repetitive contribuie decisiv la dezvoltarea neurologică, la formarea deprinderilor fundamentale și la achiziționarea facilă a limbajului și a conceptelor noi, punând bazele personalității și ale parcursului educațional ulterior.

În concluzie, repetiția se afirmă ca un pilon central și o condiție sine qua non a procesului de învățare eficientă. Prin recurență și exercițiu, informațiile sunt nu doar memorate, ci și înțelese mai profund, integrate în rețele cognitive mai ample și, implicit, reținute și actualizate cu o mai mare ușurință pe termen lung.