Povestea tragică a frumoasei Ruxandra, fiica domnitorului Vasile Lupu

Ruxandra Lupu este considerată cea mai frumoasă, dar şi cea mai nefericită dintre domniţele române. Întrucât vestea frumuseţii sale s-a răspândit, tânăra domniţă avea un lung şir de pretendenţi. Însă aceasta s-a măritat cu un prinţ cazac, după ce a acesta a atacat Moldova pentru a-l convinge pe Vasile Lupu să îi dea fiica de nevastă.

Domniţa Ruxandra s-a născut în anul 1632, la Iaşi, fiind fiica domniorului Moldovei Vasile Lupu şi a primei sale soţii, doamna Tudosca. Cea de-a doua soţie a lui Vasile Lupu, Ecaterina Circaziana s-a ocupat de educaţie fetei până la vârsta de 13 ani.

”Toţi care au cunoscut-o pe Ruxandra au spus de ea că era pe atât de deşteaptă şi de cultivată, pe cât era de frumoasă. Domniţa Ruxandra era copilul cel mai drag, cel mai răsfăţat şi cel cu care se mândrea cel mai mult Vasile Lupu.”, astfel a descris-o istoricul Constantin Gane, în lucrarea ”Trecute vieţi de domne şi domniţe”.^[carte]

Vasile Lupu era conştient de frumuseţea fiicei sale şi de potenţialul acesteia. Aşadar, ambiţiile acestuia în ceea ce privea viitorul domniţei erau destul de mari. Domnitorul considera că demn pentru a o avea ca soţie pe Ruxandra era un rege sau un împărat. La doar 9 ani, tânăra domniţă avea deja peţitori. Primul dintre aceştia, conform cronicilor, a fost dragomanul Veneţiei la Constantinopol, cu care domniţa a fost logodită. Această logodnă, însă, nu s-a concretizat într-o căsătorie.

Domniţa Ruxandra Lupu, pe mâinile turcilor la doar 13 ani

Vasile Lupu a căsătorit-o pe fiica sa cea mare cu prinţul Ianuş Radziwill, unul dintre cei mai mari nobili polonezi din acele vremuri. Din acest motiv, domnitorul român a atras aversiunea Porţii Otomane. Pentru a garanta loialitatea domnitorului, otomanii au cerut un zălog. Întrucât fiul cel mic, Ştefăniţă avea doar doi ani, iar restul fetelor se măritaseră, Ruxandra a fost singura garanţie pe care Vasile Lupu a putut să o ofere otomanilor. Astfel, domniţa Ruxandra a fost trimisă drept garanţie la Constantinopol.

Vreme de trei ani, tânăra domniţă a rămas în grija sultanei Kiosem. Despre aceasta din urmă se spune că era o femeie cultivată şi importantă, care a avut o influenţă pozitivă asupra educaţiei Ruxandrei.

După ce a oferit o răscumpărare mare, dar şi promisiunea de loialitate faţă de Imperiul Otoman, Vasile Lupu a reuşit să o aducă pe Ruxandra înapoi la curtea sa în anul 1649. Încă spera să-i găsească un soţ pe măsură.

Domnitorul intenţiona să o mărite pe fiica sa, la împlinirea vârstei de 18 ani, cu Sigismund, al doilea fiu al lui Gheorghe Rakoczy I, principele Transilvaniei. Domnitorul Moldovei voia să-şi vadă fata regină şi spera ca pretendentul ei să urce pe tronul Poloniei. Căsătoria era stabilită, însă otomanii, din nou, nu au fost mulţumiţi. De această dată l-au cerut ca zălog pe Ştefăniţă. De teama că l-ar putea pierde pe fiul său cel mic, Vasile Lupu a renunţat la căsătoria fiicei sale cu Sigismund.

Ruxandra, vestită pentru frumuseţe 

Toţi cei care au văzut-o pe tânăra domniţă, au dus vestea frumuseţii sale mai departe. Astfel, foarte mulţi peţitori au ajuns la porţile Moldovei, dorind să o ia de soţie. A fost cerută în căsătorie de un conte polonez şi mai apoi de cazacul Dumitru Wisznowiecki, un om foarte bogat şi influent în Ucraina. Cel din urmă a bătut drumul până la curtea lui Vasile Lupu, ca om de rând, pentru a se convinge dacă Ruxandra este într-adevăr atât de frumoasă pe cât i se dusese vestea. 

”Wisznowiecki văzu pe Ruxandra, o iubi ca un nebun, însă nu fu iubit de ea. Toate strădaniile lui fură zadarnice. Domniţa nu vru să audă de dragostea acestui necunoscut, care nu-i plăcea. Când destăinui într-adevăr cine era-după multă vreme-fu prea târziu. Ruxandra era poate prea mândră pentru a se mărita cu un prinţ pe care î respinsese înainte de a şti cine este.”, a mai scris Constantin Gane în cartea amintită mai sus.

Unul dintre peţitori a atacat Moldova

În anul 1650, un alt peţitor a venit în Moldova. Ruxandra a fost cerută în căsătorie de către Bogdan Hmelniţki, hatmanul cazacilor. Acesta şi-o dorea pe domniţa moldoveană ca soţie pentru fiul său, Timuş. Această solicitare nu a fost primită bine de către Vasile Lupu, care încă îşi mai visa fiica nevastă de rege sau domnitor, şi nicidecum de cazac. Astfel, Vasile Lupu a respins cererea, invocând faptul că turcii nu ar permite căsătoria. Peţitorul nu a acceptat refuzul şi i-a trimis domnitorului Moldovei un răspuns prin care îl anunţa că fiul său Timuş va veni să-şi ridice nevasta, pe domniţa Ruxandra, cu ”o sută de mii de nuntaşi”.

Iar Timuş s-a ţinut de cuvânt. În luna septembrie 1650, mai întâi a venit în Moldova armata tătarilor, iar la puţin timp şi cea a cazacilor. În acel moment, doamna Ecaterina, domniţa Ruxandra, fiul şi fraţii voievodului, au fugit la Cetatea Neamţului. De asemenea, Vasile Lupu s-a mutat din Iaşi, în nişte poeni, în codrul Căpoteştilor.

A urmat un atac cumplit al cazacilor şi tătarilor asupra Moldovei. Aceştia au ars satele şi au jefuit Iaşul. În cele din urmă, Vasile Lupu a fost nevoit să accepte cererea în căsătorie. Asta, deşi căutase sprijin la Curtea Otomană, dar şi la polonezi, sprijin pe care nu l-a primit.

În ciuda opoziţiei tatălui său, se pare că domniţa Ruxandra l-a plăcut pe viitorul său soţ. Nunta a avut loc pe 1 septembrie 1652, iar pe 6 septembrie domniţa Ruxandra a plecat pe teritoriul cazacilor alături de Timuş Hmelniţki.

Înrudirea lui Vasile Lupu cu Timuș Hmelnițki a determinat reorientarea politicii externe a Moldovei, trecând de la una pro-polonă la cea pro-rusă.

A rămas văduvă la doar un an de la nuntă

Trecuse numai un an de la nuntă, iar Timuş a a fost ucis într-o luptă de o armată munteană, la Suceava. Ruxandra, care tocmai născuse o pereche de gemeni, a rămas văduvă.

Unele surse ucrainene arată un comportament violent al tânărului Hmelnițki față de soția sa. Se pare că Timuş ar fi bătut-o de mai multe ori pe prințesă. 

Văduva Ruxandra a rămas în grija soacrei sale şi a lui Iurie, fratele lui Timuş. Socrul domniţei i-a dăruit acesteia cetatea Râşcovului, pe malul Nistrului, unde Ruxandra a rămas singură pentru o perioadă lungă de timp. Se spune că mulţi peţitori au bătut la porţile cetăţii Râşcovului, însă domniţa nu a vrut să audă de căsătorie. Unul dintre cei care au cerut-o de nevastă a fost nepotul lui Mihai Viteazul, fiul lui Nicolae Pătraşcu şi al domniţei Ancuţa.

Vasile Lupu a insistat ca fiica lui să revină în ţară, însă se spune că Ruxandra ar fi refuzat. Legenda spune că, în anul 1660, însuşi fratele ei Ştefăniţă, care ajunsese domn al Moldovei între timp, a venit în Ucraina pentru a-şi convinge sora să revină în ţară. În jurul vieţii Ruxandrei, rămasă văduvă, s-au creat o serie de legende. Se spune că domniţa n-ar fi rămas tocmai de bunăvoie în Ucraina şi că, de fapt, ar fi fost ţinută ostatică.

Domniţa Ruxandra, decapitată în Cetatea Neamţului

În cele din urmă, în jurul anului 1666, Ruxandra a părăsit Ucraina şi s-a întors acasă. S-a stabilit la moşia Deleni, din ţinutul Hârlău. Tatăl ei, care a condus Moldova timp de aproape 20 de ani, murise la Istanbul, în anul 1661.

Fugind din calea năvălitorilor poloni conduşi de către regele Jan Sobieski, în anul 1686, Ruxandra s-a refugiat în cetatea Nemţului. Acolo avea să-şi găsească tragicul sfârşit. Cetatea a fost atacată şi jefuită de un grup de năvălitori, în anul 1687. Ruxandra a fost jefuită şi decapitată.

Scena morţii cumplite a domniţei a fost relatată de cronicarii vremii. Episodul a fost relatat într-o scrisoare a patriarhului Iacob al Constantinopolului, din 20 aprilie 1689: „viind craiul leşesc pen ţara Moldovei lovit-au o seamă de cazaci la cetatea Neamţului şi fiind acolo închisă domniţa Ruxandra, dobîndit-au cazacii cetatea şi au luat toată avuţia doamnei Ruxandra, şi i-au tăiat şi capul”.

Chipul Ruxandrei a fost pictat în tablourile votive din biserica Mănăstirii Trei Ierarhi din Iaşi şi de la Mănăstirea Golia, alături de ceilalţi membri ai familiei. Se pare că frumuseţea domniţei a adus necazuri în loc de bucurii, atât ei, cât şi familiei sale.