Un nou studiu publicat în jurnalul ştiinţific PNAS confirmă că epava unui submarin nuclear sovietic, o relicvă a Războiului Rece scufundată în 1989 la mare adâncime în Marea Norvegiei, continuă să elibereze materiale radioactive.
Submarinul sovietic K-278 Komsomolets și-a găsit sfârșitul în aprilie 1989, scufundându-se în urma unui incendiu tragic la bord care a dus la moartea majorității echipajului. Nava a luat cu ea în adâncuri nu doar reactorul nuclear care o alimenta, ci și două torpile nucleare. Acum, rezultatele unui studiu special condus de radioecologul marin Justin Gwynn de la Autoritatea Norvegiană pentru Radiații și Siguranță Nucleară din cadrul Centrului Fram relevă că degradarea continuă a submarinului nu a provocat încă devastarea ecologică de care este teoretic capabil.
Deși măsurătorile indică concentrații uriașe de stronțiu și cesiu chiar la sursa scurgerii, volumul imens al oceanului diluează rapid radiațiile, evitând momentan un dezastru ecologic în regiunea arctică.
În timp ce torpilele rămân sigilate, reactorul în sine se degradează, eliberând periodic nori vizibili de material radioactiv în apă, raportează Gwynn și colegii săi într-un nou articol.
„Eliberările din reactor au loc de peste 30 de ani”, scriu cercetătorii, dar „există puține dovezi ale unei acumulări de radionuclizi în mediul din imediata apropiere a submarinului, deoarece radionuclizii eliberați par să se dilueze rapid în apa de mare din jur.” Epava Komsomolets a reprezentat un dezastru tragic care a lăsat un pericol radioactiv pe termen lung, captiv în întunericul permanent de la 1.680 de metri (5.510 picioare) sub suprafața Mării Norvegiei.
O istorie a scurgerilor și a reparațiilor la mare adâncime
Monitorizarea continuă a epavei a început în anii 1990 și a indicat rapid prezența unor scurgeri radioactive intermitente. K-278 Komsomolets a fost un submarin de atac unic, construit cu o carenă interioară din aliaj de titan, un material extrem de rezistent care a încetinit parțial dezintegrarea structurală a navei în fața presiunii uriașe și a coroziunii.
Investigațiile inițiale au pictat un tablou alarmant: submarinul a fost avariat semnificativ, corpul navei era crăpat, iar apa de mare intrase în contact direct cu torpilele nucleare. În anul 1994 s-au întreprins lucrări majore și complexe pentru etanșarea compartimentului de torpile avariat, reușindu-se stoparea oricărei dovezi de scurgere a plutoniului de calitate militară în mediul înconjurător.
Cu toate acestea, investigațiile anuale efectuate de guvernul norvegian au continuat să releveze prezența izotopilor de cesiu radioactiv în apa din jurul submarinului.
Expediția Ægir 6000: nori radioactivi și viața marină extremă
Pentru a înțelege exact ce se întâmplă în adâncuri, în anul 2019, oamenii de știință au întreprins o cercetare de amploare, folosind un vehicul telecomandat (ROV) numit Ægir 6000. Misiunea: prelevarea de probe de apă, studierea vieții din jurul Komsomolets și evaluarea precisă a avariilor navei. La momentul respectiv, era deja clar că submarinul prezenta scurgeri. Acum, Gwynn și colegii săi au finalizat analiza datelor colectate și au cuantificat scurgerea, sursa acesteia și efectele sale reale asupra ecosistemului fundului mării.
Echipa a constatat că scurgerea nu este un flux constant, ci are loc în rafale sporadice din locații specifice de-a lungul corpului navei, inclusiv dintr-o conductă de ventilație și din zona din jurul compartimentului reactorului. ROV-ul a înregistrat imagini video uluitoare cu acești nori vizibili care se scurg în mare. Probele prelevate direct din acești nori au relevat niveluri de izotopi de stronțiu, cesiu, uraniu și plutoniu. În apropierea navei, raportează cercetătorii, nivelurile de stronțiu și cesiu erau „de 400.000, respectiv 800.000 de ori mai mari decât nivelurile tipice ale acestor radionuclizi în Marea Norvegiei”.
Nivelurile și raporturile ridicate de uraniu și plutoniu, spun cercetătorii, indică, de asemenea, că acel combustibil nuclear din interiorul reactorului se corodează activ.
Din fericire, oceanul pare să atenueze impactul. La doar câțiva metri de submarin, contaminarea radioactivă scade brusc, sugerând că acești izotopi se disipă rapid în volumul imens de apă. În plus, probele de bureți, corali și anemone care trăiesc și cresc direct pe epavă prezintă niveluri doar ușor crescute de cesiu radioactiv – fără a arăta însă semne evidente de deformări sau alte deteriorări. Sedimentul din jur prezintă, de asemenea, puține semne de contaminare. Între timp, vestea bună este că lucrările anterioare din 1994, de etanșare a compartimentului de torpile, rămân intacte.
Care sunt riscurile reale ale scurgerilor radioactive pe termen lung?
Este o constatare neliniștitoare, dar nuanțată. Datele sugerează că daunele reale cauzate de epavă au fost până acum minime, deși, așa cum subliniază știința modernă, știm încă foarte puțin despre viața marină la aceste adâncimi extreme.
În același timp, legile fizicii sunt clare: un submarin avariat aflat pe fundul mării își va pierde din ce în ce mai mult integritatea structurală în timp, astfel încât viitorul lui Komsomolets rămâne oarecum îngrijorător. Nava scufundată se află captivă în adâncurile înghețate și apăsătoare ale mării batipelagice – un mediu extrem de greu de atins pentru oameni, în care orice intervenții sau reparații necesită o planificare și o inginerie remarcabile.
Este încurajator faptul că reparațiile anterioare încă rezistă, dar epava rămâne o amenințare iminentă care necesită supraveghere continuă, concluzionează cercetătorii.
„Ar trebui efectuate investigații suplimentare pentru a determina mecanismele din spatele scurgerilor observate, procesele de coroziune care au loc în interiorul reactorului și implicațiile acestora pentru scurgerile viitoare și soarta materialului nuclear rămas în reactor”, scriu ei.
Semnificația acestor descoperiri merge mult dincolo de un singur submarin scufundat: „Komsomolets oferă o oportunitate unică de a înțelege riscurile și consecințele emisiilor provenite de la alte reactoare scufundate sau abandonate în Arctica, precum și riscurile generate de orice alte accidente care implică nave cu propulsie nucleară și orice alt tip de tehnologii nucleare utilizate pe mare. Prin urmare, este important să se efectueze o monitorizare continuă a situației și a stării submarinului.”
Lăsând la o parte cifrele alarmante de la nivel local, soarta acestui submarin nuclear sovietic servește drept laborator de studiu critic pentru modul în care oceanul profund reacționează în fața poluării radioactive lăsate în urmă de Războiul Rece.
Concluziile integrale ale acestui studiu esențial au fost publicate în revista PNAS.
