Este o senzație descrisă în șoaptă, adesea însoțită de teamă sau uimire: momentul în care realitatea se fracturează și te trezești plutind undeva lângă tavan, privind în jos la propriul corp. Pentru mult timp, aceste experiențe extracorporale (OBE) au fost considerate simple curiozități sau anomalii. Un nou studiu vine însă să schimbe radical perspectiva, sugerând că acest fenomen straniu ar putea fi, de fapt, un ecou profund al unor traume din trecut.
A pluti deasupra propriului corp, un fenomen mai comun decât am crede
Deși par desprinse din filme, experiențele extracorporale sunt surprinzător de răspândite. Unele sondaje estimează că între 10% și 20% din populație a trăit cel puțin o dată acest fenomen. Nu există un scenariu unic. Factorii declanșatori pot fi complet opuși: de la stări de relaxare profundă, precum meditația, până la situații de stres extrem, accidente sau traume psihologice. Odată declanșată, senzația de a fi în afara propriului trup poate fi însoțită de o gamă largă de emoții, de la pace la teroare.
Oamenii de știință au încercat de mult să localizeze originea acestor trăiri. Au fost luate în calcul disfuncții ale urechii interne, dar cele mai convingătoare dovezi indică o zonă specifică a creierului: girul angular drept. Această regiune este crucială pentru integrarea informațiilor vizuale cu cele proprioceptive (simțul poziției corpului), creând în mintea noastră o hartă a sinelui fizic.
Studiile au reușit chiar să provoace artificial astfel de experiențe. În timpul unei operații pe creier în Elveția, stimularea electrică a acestei zone a declanșat OBE-uri la pacient. Într-un alt caz, din 2007, o persoană tratată pentru tinitus a raportat multiple experiențe extracorporale atunci când aceeași regiune i-a fost stimulată. Se pare că aici se află un fel de comutator al percepției noastre despre „a fi în corp”.
O legătură dureroasă: noul studiu și ipoteza traumei
Aici intervine noul studiu, publicat în prestigioasa revistă Personality and Individual Differences. O echipă condusă de Dr. Marina Weiler, neurolog la University of Virginia’s Division of Perceptual Studies, a analizat datele de la 545 de adulți. Rezultatele au scos la iveală un tipar clar: persoanele care au raportat experiențe extracorporale aveau o incidență semnificativ mai mare a tulburărilor mintale comune, precum depresia și anxietatea.
Mai mult, aceștia au obținut scoruri mai mari la scalele care măsoară disocierea (o detașare de realitate) și, cel mai important, au raportat mai frecvent traume suferite în copilărie. Legătura părea incontestabilă.
Mecanism de apărare, nu defecțiune
Cea mai importantă concluzie a studiului nu este că experiențele extracorporale sunt un simplu simptom al unei boli. Autorii, în frunte cu Dr. Weiler, propun o perspectivă plină de compasiune: aceste trăiri ar putea fi un mecanism de adaptare subconștient, o formă de evadare temporară din realități dureroase.
„Am descoperit că persoanele cu OBE tind să aibă o sănătate mintală mai precară, dar experiențele nu sunt cauza – ci o posibilă reacție la traume anterioare. Îi încurajăm pe profesioniștii din domeniul psihologic să privească aceste trăiri cu mai multă deschidere și empatie.”, afirmă Dr. Weiler.
Astfel, studiul ne forțează să regândim totul. În loc să ne întrebăm „ce este în neregulă cu oamenii care au aceste trăiri?”, poate că întrebarea corectă este „ce li s-a întâmplat acestor oameni?”. Această schimbare de perspectivă transformă experiența extracorporală dintr-un simptom de judecat într-un mesaj disperat al psihicului, o mărturie a incredibilei sale capacități de a se proteja, detașându-se de o realitate care a devenit, la un moment dat, insuportabilă.
