🌍 Simion Mehedinți a rămas una dintre figurile majore ale științei și culturii românești. A avut un rol decisiv în dezvoltarea gândirii geografice și a reflecției despre spațiu, stat și identitate în România. A fost considerat întemeietorul geografiei române moderne.
Și totuși, spre final, viața lui a intrat într-o zonă în care chiar și oamenii mari au ajuns să trăiască mic, strâmt și aproape invizibil.
👶 Un început notat cu întârziere și o familie lovită de boală
Simion Mehedinți s-a născut în data de 16 octombrie 1868, la Soveja, însă nașterea i-a fost declarată oficial două zile mai târziu.
A fost ultimul născut dintre 11 copii ai lui Neculai (dascăl la biserica satului) și ai Voicăi Mehedințu. Din cei 11, șapte au murit după primii ani de viață, din cauza vărsatului (variolă, o boală gravă, frecvent mortală înainte de descoperirea leacului modern).
Au supraviețuit patru dintre ei:
▪ Neculai, seminarist la Cetatea Albă și preot la Păuneștii Vrancei;
▪ Marina, căsătorită cu preotul Constantinescu în Soveja;
▪ Ion, preot la Soveja;
▪ Simion, care avea să devină academician și întemeietorul geografiei române moderne.
📚 Școala: Soveja, Vidra, apoi un traseu lung până la București
A absolvit primele trei clase la Soveja. Următoarele două le-a urmat la Vidra, „unde se adunau copiii fruntașilor din toată Vrancea”.
Au urmat apoi:
▪ 4 ani la Seminarul de la Roman;
▪ 1 an la Seminarul Central din București;
▪ 1 an la Liceul „Unirea” din Focșani;
▪ 3 ani la Colegiul „Sfântu Sava” din București.
În anii de învățătură, profesorii i-au sădit pasiunea pentru istorie, matematică și limba latină.
După liceu, a primit o bursă la Seminarul Normal Superior (o instituție de formare a elitelor intelectuale). Acolo a întâlnit doi profesori care i-au schimbat traiectoria: Titu Maiorescu și Alexandru Odobescu.
🧠 Două întâlniri care i-au „aranjat” viitorul: Maiorescu și Odobescu
Titu Maiorescu i-a influențat decisiv dragostea pentru profesorat, atașamentul față de tineri și pasiunea pentru excursii. Din această pasiune s-au născut, peste ani, celebrele Congrese ale profesorilor de geografie (organizate între 1904–1942).
Alexandru Odobescu i-a consolidat înclinația către frumos și orientarea spre geografie. Tot Odobescu l-a recomandat pentru o bursă oferită de Societatea Geografică Română.
Între anii 1889–1892, a urmat Facultatea de Litere și Filosofie. A desfășurat acolo o activitate intensă de organizare a studenților în cadrul „Ligii pentru unitatea culturală a românilor”, înființată la 24 ianuarie 1891.
Un element central îl reprezentau conferințele susținute de Mehedinți alături de nume grele ale vieții culturale: V. A. Urechia, B. Șt. Delavrancea, C. Rădulescu-Motru, N. Iorga și alții. Prin aceste conferințe, au evidențiat continuitatea și unitatea poporului român.
În același sens, Mehedinți a realizat împreună cu P. P. Negulescu un document intitulat „Memoriul studenților universitari români privitor la situațiunea românilor din Transilvania și Ungaria”. A fost tradus în limba franceză, multiplicat în 13.000 de exemplare și difuzat în întreaga Europă. Demersul a iritat peste măsură guvernul de la Budapesta.
🏅 „Magna cum laude”, apoi Paris: bursă pentru geografie
După examenul de licență, pe care l-a absolvit cu calificativul „Magna cum laude” (o distincție academică pentru rezultate excepționale), și la îndemnul lui Odobescu, Mehedinți a obținut de la Societatea Română de Geografie o bursă pentru a studia geografia la Paris.
În anul 1893, a ajuns în Franța și s-a avântat cu același elan în instruirea pe terenul geografiei. Însă la Sorbona se predau cursuri de geografie regională axate pe coloniile franceze, așa că a ajuns la École Normale Supérieure, unde erau primiți cei mai aleși tineri francezi destinați carierelor intelectuale.
La Paris a continuat activitatea în secția locală a Ligii. A inițiat și o „Cartă”: o foaie volantă scrisă de mână, gândită ca un periodic lunar, care exprima o concepție de orientare națională unitară pentru tineretul studios.
Simion Mehedinți s-a deplasat apoi pentru studiu la Berlin, unde școala geografică era „cu mulți pași înainte” prin activitatea unor înaintași ca Humboldt și Ritter. În Germania, contactul cu etnograful Adolf Bastian i-a deschis drumul spre etnografie (studiul culturilor și al modurilor de viață ale comunităților). Textul o numea „știință-pivot” pentru istorie, geografie și pedagogie.
Această direcție l-a determinat să continue pregătirea la Universitatea din Leipzig, unde a aprofundat „latura antropogeografică a geografiei” (adică relația dintre oameni și spațiul în care trăiesc: așezări, resurse, migrații, adaptări).
În anul 1896, a fost cuprins de surmenaj. A revenit pentru o perioadă în țară și a predat limba germană la Liceul Național din Iași, apoi s-a întors la Leipzig pentru finalizarea tezei de doctorat.
A obținut diploma de doctor în filosofie (specialitatea geografică), cu calificativul „Suma cum laude” (distincție academică de vârf).
🏛️ Mai 1900: prima catedră de geografie și „actul de naștere” al disciplinei
Mehedinți a revenit în țară, la Facultatea de Litere din București, la prima catedră de geografie înființată în România, în mai 1900.
La 3 noiembrie 1900, a predat primul curs universitar de geografie. Momentul a reprezentat actul de naștere al acestei științe în România.
În disertația inaugurală, „Obiectul geografiei”, a impresionat prin maturitatea gândirii. A arătat legile care guvernau cele patru „sfere” ale Terrei și și-a sprijinit argumentația pe un cuvânt-cheie: diferențierea — „dezvoltare progresivă prin diferențiere”.
A vorbit despre diferențierea învelișurilor telurice:
▪ litosfera (partea solidă: scoarță și partea superioară a mantalei);
▪ hidrosfera (apele);
▪ atmosfera (aerul);
▪ biosfera (viața).
Din această idee avea să se nască opera sa fundamentală: „Terra – introducere în geografie ca știință”.
👨👩👧👦 Familie, o casă devenită nod cultural și viitor institut
În anul 1902, s-a căsătorit cu Maria Cicei, fiica unui mocan din Ardeal. Au avut doi copii: Maria-Simona (n. 1903) și Emil (n. 1905).
Casa familiei se afla în București, pe str. Dimitrie Racoviță nr. 12. Acolo aveau loc întâlnirile „Junimii” (o influentă societate culturală românească pe care mulți o cunoașteți și din care a făcut parte, printre alții, și Mihai Eminescu), iar peste ani tot acolo avea să se instaleze sediul Institutului Geografic Român.
În ianuarie 1907, Mehedinți a devenit directorul revistei „Convorbiri literare”. În 1908 a devenit membru corespondent al Academiei Române. Pe 14 septembrie 1914, a fost ales director al „Duminecii poporului”. În 1915, a devenit membru plin al Academiei Române.
Din cauza războiului, și-a rostit Discursul de recepție la Academie abia la 6 iunie 1920, cu tema: „Caracterizarea etnografică a unui popor prin munca și uneltele sale”.
🏫 1918: un mandat scurt, două legi, apoi distanță de scena publică
În anul Marii Uniri, 1918, între martie–octombrie, a fost ministru al instrucțiunii și cultelor în Guvernul Marghiloman.
În mandatul său, au trecut prin Parlament, cu unanimitate de voturi, două legi ale învățământului:
▪ Legea eforiilor școlare;
▪ Legea școlilor pregătitoare și a seminariilor normale, prin care a urmărit reformarea învățământului rural.
După încheierea mandatului, profesorul Mehedinți a dorit să-și continue activitatea didactică și științifică și să rămână departe de zona disputelor de partid.
✈️ Istanbul, 1943–1946: un exil, o donație uriașă și un act trimis Academiei
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1943, profesorul C. C. Giurescu (ginerele lui Mehedinți) a plecat la Istanbul, trimis de Mihai Antonescu, pentru a înființa un „Institut Cultural Român la Ankara”. Conform mărturiilor vremii, „colaborează și prof. S. Mehedinți”.
Între anii 1943–1946, familiile C.C. Giurescu, Simion Mehedinți și Emil Mehedinți au locuit la Istanbul. De acolo, Simion Mehedinți a trimis Academiei Române actul prin care dona biblioteca personală: cărți, hărți, atlase, manuscrise.
În același act a precizat că dona „Casa de citire” din casa părintească de la Soveja și „cărțile populare care pot fi citite de săteni (dacă sunt în două exemplare)”. Școlii din Soveja i-a dăruit „o grădină și un loc de pepinieră” (pentru instruirea practică a elevilor), cumpărat „acum zece ani” din proprietatea statului.
În plus, „ca proprietar al revistei Convorbiri literare, prin act semnat de întemeietorii Junimii — care se află în plicul sigilat de la Academie — dăruiesc și această revistă tot Academiei Române”, se arăta în act, conform Radio România.
🏚️ 1946: întoarcerea acasă și șocul
În anul 1946, Mehedinți a revenit în țară și a găsit casa rechiziționată. Acolo se instalase deja Confederația Generală a Muncii.
Iar biblioteca lui — una dintre cele mai valoroase din țară — dispăruse.
Un an mai târziu, a fost exclus din rândurile membrilor Academiei Române, pentru că a refuzat orice compromis de partid. Aici tensiunea nu a fost abstractă. A fost personală, cu uși închise și lucruri pierdute pe bune.
🐞 O cameră, apoi un ghetou cu ploșnițe
Între anii 1946–1950, a locuit într-o singură cameră, pe Strada Berzei nr. 47, în casa lui C.C. Giurescu.
La 30 iunie 1950, după arestarea lui Giurescu, casa familiei acestuia a fost confiscată. Familia a fost evacuată împreună cu familia Mehedinți. Au fost duși într-un ghetou „plin de ploșnițe”, pe Strada Alexandru Moruzi nr. 27.
Ulterior, prin grija părintelui Balaur, devenit și duhovnicul savantului, Mehedinți s-a mutat în casa parohială a Bisericii Mavrogheni. A locuit acolo până în anul 1957, când a reintrat în posesia casei familiei, care fusese confiscată. Nu a primit însă înapoi niciun alt bun din averea „inestimabilă” a familiei.
⚫ 14 decembrie 1962: sfârșit în anonimat
Simion Mehedinți s-a stins în data de 14 decembrie 1962, la București, într-un anonimat total, la vârsta de 96 de ani.
🔎 Redescoperirea: geografia, apoi restul operei
Treptat, valoarea operei sale a fost redescoperită: mai întâi cea strict geografică, apoi și celelalte scrieri. După plecarea sa, i-au fost redescoperite caracterul generos, deschiderea spre ceilalți și dialogul pe care îl promovase între elite și oamenii de rând.
Chiar dacă, după atâtea decenii de evoluție științifică, i se puteau imputa numeroase chestiuni, opera lui a rămas plină de sugestii remarcabile, atât în plan științific, cât și în cel larg al culturii.
⛪ Scriitor, savant și credincios: lucrări pentru Biserica Neamului
Talentul său scriitoricesc, manifestat în mediile culturale românești, l-a îndreptat și spre scrieri religioase, cu o dăruire izvorâtă din sufletul său de smerit creștin ortodox.
A lăsat Bisericii Neamului lucrări valoroase, în care a făcut precizări istorice și geografice și a dovedit o bună cunoaștere a Sfintei Scripturi. A fost considerat un demn continuator al familiei sale, în care credința fusese stare de spirit, mod de viață și profesiune.
🏠 Pământul ca „școală”: ideea care i-a condus viața
Mehedinți trata Pământul ca pe „casa de educație a neamului omenesc”. A fost preocupat permanent de valoarea educativă a științei, în general, și a geografiei, în special.
A vorbit despre menirea omului de știință care, prin meditație liniștită, înlocuia „inconștiența și aiureala plebei” — indiferent de tabere — și veghea interesele superioare ale omenirii și dezvoltarea permanentă a poporului din care făcea parte.
Iar când pui cap la cap tot acest traseu, rămâne o întrebare care ne pune pe gânduri: câți oameni care au ridicat o disciplină întreagă au ajuns, la final, să-și piardă casa, biblioteca și locul din instituția care îi validase?
