Un şofer beat a sunat la poliţie, sesizând faptul că a condus băut şi că doreşte ca poliţiştii să efectueze cercetări.
Este vorba despre un sibian în vârstă de 53 de ani, care a sunat la 112 să reclame fapta.
Polițiștii i-au dat crezare și au pornit spre domiciliul său, însă nu l-au găsit acasă.
Omul considerase că aceștia întârzie, așa că a hotărât să meargă chiar el la Poliție.
Și nu a plecat oricum, ci la volanul mașinii sale, hotărât să se autodenunțe, ca nu cumva să scape ignorat.
Polițiștii au constatat la sediu că bărbatul emana un miros puternic de alcool și după testarea alcoolscopică a rezultat o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, sibianul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.
El va fi cercetat penal într-un dosar conducere sub influența alcoolului.
MAI a publicat dialogul dintre oamenii legii şi acest şofer beat care a sunat la poliţie
Ieri, când au intrat în serviciu, Bogdan si Grig nu au crezut că vor avea de-a face cu una dintre cele mai neobișnuite întâmplări de când lucrează la poliția rutieră din Sibiu!Un apel venit prin telefonul de urgență 112 a fost redirecționat către ei.
O voce de bărbat. S-a prezentat cu nume, prenume și adresa unde locuiește, apoi a spus ce dorește.
– Domnule polițist, recunosc, am băut și apoi am condus mașina. Vă rog să veniți la mine acasă și să-mi luați permisul.
– Două secunde, vă rog. Am verificat în baza de date și reiese că ați mai avut permisul suspendat pentru aceeași faptă.
– Da, da. De asta zic, veniți să-mi luați carnetul ăsta odată că nu îl mai vreau! Dacă nu veniți, vin eu la poliție.
– Stați liniștit acasă, vă rugăm! Venim către dumneavoastră și stabilim exact ce s-a întâmplat. Ne puteți da numărul de telefon?
– Sigur că da!Ajunși la adresa indicată, polițiștii au apelat numărul de telefon.
– Noi am ajuns la dumneavoastră. Puteți să coborâți la mașină?
– Păi, sunt în mașină. Am plecat spre poliție.
– Cum sunteți în mașină? V-am rugat să rămâneți acasă. Nu ați spus că ați băut? Conduceți dumneavoastră?
– Da! Și v-am spus că vreau să-mi luați carnetul.
– Vă rugăm să opriți mașina și să trageți pe dreapta. Venim imediat la dumneavoastră.
– Nu opresc, domnule. Sunt deja lângă inspectorat. În câteva minute, polițiștii au ajuns la locul indicat de conducătorul auto.– Vă rugăm să suflați în etilotest.
– V-am zis că am băut, dar dacă trebuie, suflu.
– Cam mare alcoolemia… 0.94! Este de dosar penal. Să știți că nu veți mai conduce până la soluționarea cauzei. Dar trebuie să mergeți și la analize.
– Și mai bine. Măcar știu un lucru… nu mai am carnet!
– Dar de ce ați procedat așa? Bine că nu ați făcut un accident!
– Am eu motivele mele și nu vi le spun. Ce vi se pare ciudat?
– Dacă ați fi în locul nostru, vi s-ar părea cel puțin la fel de ciudat. Sunt mulți conducători auto care, nici când au rezultatul analizelor, nu recunosc că au condus în stare de ebrietate.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: