Anul 1961. Războiul Rece era în toi, iar cursa spațială tocmai lua altitudine – la propriu. Pe 12 aprilie, cosmonautul sovietic Iuri Gagarin devenea primul om care ajunge în spațiu și primul care înconjura Pământul, lăsând America cu gura căscată. Doar câteva săptămâni mai târziu, pe 5 mai, Alan Shepard primea onoarea (și presiunea imensă) de a fi primul american care a zburat în spațiu. NASA juca de zor alba-neagra cu URSS, într-un amestec exploziv de geopolitică și inginerie de vârf. Miza? Să fii primul și cel mai bun. Factorul uman? Ei bine, ăla era cam pe locul doi – cel puțin pentru agențiile spațiale. Dar nu și pentru oamenii de rând. Un astfel de om era Brenda Kemmerer din Cherryville, Pennsylvania.
Pe 1 februarie 1961, cu câteva luni înainte de aceste zboruri istorice, Brenda a trimis o scrisoare către NASA. Întrebarea ei? Simplă, directă, și una pe care mulți și-au pus-o de atunci încoace când vine vorba de astronauți: cum naiba merg la toaletă acolo sus? Unii ar zice că e o întrebare puerilă, poate chiar de prost gust. Adică, serios acum, vorbim despre a trimite o ființă umană dincolo de leagănul nostru planetar, folosind tehnologie de ultimă generație pentru a zbura printre stele. Chiar trebuie să discutăm despre chestiuni lumești precum urinatul și… ei bine, restul?
Primul american care a zburat în spațiu a fost nevoit să facă pipi în costum
Dar, surpriză! Întrebarea Brendei n-a fost aruncată la coș. A primit un răspuns chiar de la Dr. Freeman H. Quimby, de la Biroul NASA pentru Programe de Științe ale Vieții. După cum detaliază o lucrare intitulată „Forgotten hardware: how to urinate in a spacesuit” (Da, există așa ceva!) de Hunter Hollins de la National Air and Space Museum, răspunsul lui Quimby a fost scurt și la obiect: „Nu ne așteptăm ca primul om în spațiu să aibă nevoie…la baie.” Vorbe celebre, aproape la fel de faimoase ca „Houston, avem o problemă!”, după cum avea să afle pe pielea lui Alan Shepard câteva luni mai târziu.[sursa]
Acum, să nu fim prea răutăcioși cu Dr. Quimby. Pe hârtie, planul zborului lui Shepard părea să nu necesite prea multă bătaie de cap cu dejecțiile umane. Zborul era suborbital, adică Shepard nu înconjura Pământul. Durata totală? 15 minute și 28 de secunde, atingând o altitudine de 187,4 kilometri. Sincer, te poți abține de la un pipi timp de 15 minute, la o adică.
Problema a fost că, în ziua Z, Shepard s-a urcat pe rampa de lansare la 5:15 dimineața și a intrat în capsulă la 5:20. În acel moment, deja petrecuse vreo două ore în costumul spațial. Lansarea era programată pentru 7:25, dar întârzierile s-au adunat una după alta, așa că bietul om a stat înțepenit în capsulă peste patru ore. Planul ideal era ca Shepard să stea în costum cam patru ore înainte de lansare și o oră după. Realitatea? A depășit șapte ore fără să fi părăsit măcar atmosfera. Și, după cum a zis odată un mare haotician fictiv, „când te cheamă natura, te cheamă”.
Așa că, da, Shepard a trebuit să ceară permisiunea controlului de la sol să-și facă nevoile… în costum. După cum a povestit Shepard însuși în cartea sa despre cursa spațială, senzorii medicali au trebuit opriți ca să nu facă scurtcircuit. Până la urmă, a fost un risc asumat. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic catastrofal, în afară de un disconfort evident. Urina s-a adunat în zona lombară și a fost absorbită de lenjeria de corp a costumului. Zorii Erei Spațiale n-au fost chiar așa de strălucitori și parfumați, dar hei, sacrificiile sunt necesare pentru aventuri îndrăznețe!
Brenda, deci, a avut perfectă dreptate să pună întrebarea. NASA luase în calcul diverse opțiuni încă dinainte de zborul lui Shepard, dar soluțiile nu erau practice pentru configurația misiunilor Mercury. La al doilea zbor Mercury, în iulie același an, costumul lui Gus Grissom a fost, în sfârșit, echipat cu un dispozitiv de colectare a urinei. Lecție învățată pe calea cea grea (și umedă).
Explorarea spațială e adesea văzută ca o versiune SF idealizată a realității. Dar nu e totul numai crom strălucitor și ecrane digitale futuriste. Elementul uman, cu toate nevoile sale cât se poate de… umane, trebuie luat în serios dacă vrem să devenim, cu adevărat, o civilizație spațială. Așa că data viitoare când vă uitați la stele, amintiți-vă de Brenda și de întrebarea ei vitală. Și poate de Alan Shepard, ud la spate.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: