Acum 66 de milioane de ani, un asteroid uriaș a lovit zona care corespunde astăzi Peninsulei Yucatán, în Mexic, și a dus la dispariția dinozaurilor, precum și a aproximativ 75% din formele de viață de pe Pământ. O nouă cercetare arată că nu doar forța coliziunii a fost fatală, ci un nor de praf fin care a blocat eliberarea căldurii, transformând atmosfera într-un cuptor global. Ce anume a ucis atât de multe specii rămâne însă o întrebare pe care oamenii de știință o dezbat de multă vreme.
Un nou studiu indică un val intens de căldură, agravat considerabil de un strat gros de praf, drept unul dintre principalele motive pentru care atât de multe animale terestre au murit în câteva ore de la impact.
Studiul, publicat în revista științifică Journal of Geophysical Research: Biogeosciences, a reanalizat impactul de la Chicxulub și primele momente de după coliziune.
Cum a provocat impactul de la Chicxulub un val de căldură global
Asteroidul a aruncat în aer cantități uriașe de rocă. O parte din roca topită s-a răcit și a format mici bile asemănătoare sticlei, numite sferule, care au căzut ulterior înapoi prin atmosferă. Pe măsură ce coborau cu viteză spre suprafața Pământului, frecarea cu aerul a generat o explozie de căldură pe întreaga planetă.
Studii anterioare arătaseră că acest val de căldură a fost intens, dar probabil insuficient pentru a declanșa incendii globale.
Rolul prafului fin: efectul de seră care a precedat iarna de impact
Noua cercetare adaugă o altă piesă la această poveste: un praf extrem de fin, format din vapori de rocă ce nu s-au transformat niciodată în sferule. Dovezile existenței lui provin din straturile de rocă asociate cu extincția în masă.
Folosind modele computerizate împreună cu date geologice, echipa a estimat cum a schimbat acest praf atmosfera. În loc să lase căldura să se disipeze în spațiu, praful a acționat ca o pătură. Căldura provenită de la sferulele care cădeau a fost captată și radiată înapoi către suprafață, iar temperaturile la sol au ajuns de aproximativ 3,5 ori mai ridicate decât în estimările bazate doar pe sferule.
Căldura ar fi ucis chiar și animalele mari cu piele groasă
Aceste condiții ar fi fost mortale. Potrivit cercetătorilor, căldura a atins niveluri suficient de ridicate pentru a aprinde pădurile din întreaga lume și pentru a ucide chiar și animale mari cu piele groasă.
Descoperirile susțin ideea că impactul asteroidului în sine a provocat o mare parte din distrugerea de pe uscat, mai degrabă decât doar schimbările de mediu care au urmat.
Același praf se potrivește și cu teoria iernii de impact
Norul de praf se potrivește și cu o altă teorie veche privind extincția. Odată ce ploaia aprinsă de sferule s-a oprit și incendiile s-au stins, praful a blocat probabil lumina Soarelui timp de ani sau chiar decenii.
Cu mai puțină energie solară ajungând pe Pământ, temperaturile globale au scăzut, plantele au crescut cu greu, iar lanțurile trofice au început să se prăbușească. Această succesiune mortală – de la cuptorul global la iarna întunecată – explică de ce doar animalele mici și ascunse au supraviețuit.
Oamenii de știință dezbat în continuare care dintre evenimente a provocat cea mai mare pierdere de vieți. Noul studiu susține că primul val de căldură extremă și de incendii a jucat un rol major, în timp ce iarna de impact care a urmat a adăugat probabil o presiune suplimentară asupra puținilor supraviețuitori rămași.
Cele mai puternice dovezi de ardere vin din America de Nord
Dovezile privind incendiile pe scară largă sunt cele mai puternice în America de Nord, unde rocile de la limita extincției păstrează semne de ardere intensă. Cercetătorii speră că viitoarele descoperiri din alte părți ale lumii vor arăta dacă acele incendii s-au răspândit pe întreaga planetă.
Răspunsul contează, pentru că extincția de la sfârșitul Cretacicului oferă una dintre cele mai bune dovezi naturale privind modul în care ecosistemele Pământului reacționează după un dezastru global brusc. Identificarea animalelor care au trecut de primele ore de după impact — și a motivelor pentru care au reușit — ar putea ajuta la explicarea faptului că mamiferele, păsările și alte grupuri au supraviețuit, în timp ce dinozaurii neaviari au dispărut pentru totdeauna.
Analiza modului în care praful generat la Chicxulub a reconfigurat clima globală oferă o perspectivă crucială asupra rezilienței vieții, transformând acest studiu într-o piesă cheie pentru descifrarea oricărui colaps ecologic major.
Ultimele din Natură & Geografie
Secarea Mării Aral a eliberat aproximativ 825 de milioane de tone de CO₂ începând cu 1960
Un melanom care trece de la un pește la altul, primul cancer transmisibil la un animal de apă dulce
O coincidență climatică explică de ce s-au prăbușit civilizațiile mediteraneene în vremea „Odiseei”
Zăcămintele de pământuri rare ale Suediei ar putea slăbi dominația Chinei
O fosilă de maimuță veche de 17 milioane de ani, descoperită în Egipt, pune sub semnul întrebării povestea originilor umane
