Pe 28 iulie 1978, un avion militar american ateriza discret pe aeroportul prezidențial de lângă Washington. La scară aștepta adjunctul șefului CIA. În spatele lui, 70 de înalți oficiali ai Statelor Unite. Covorul roșu fusese întins pentru un singur pasager: generalul Mihai Pacepa, consilierul personal al lui Nicolae Ceaușescu și omul care, până cu câteva zile înainte, cunoștea aproape fiecare secret operativ al spionajului românesc.

La București, președintele țării intra în panică. Mâna lui dreaptă plecase peste Ocean cu o arhivă mentală pe care niciun document clasificat nu o putea egala. Ce a dezvăluit Mihai Pacepa americanilor și ce a păstrat pentru sine este o întrebare care a urmărit Securitatea decenii la rând — și care continuă să dividă opinia publică din România. Lista secretelor lui Pacepa — de la fabrica de diamante sintetice din București până la rețeaua de ofițeri sub acoperire și traficul de arme pe rute de pescuit oceanic — arată cât de mult a luat cu el peste Ocean și, mai ales, cât de selectiv a ales să vorbească. Răspunsul reconstruiește harta reală a spionajului comunist și pune sub semnul întrebării ceea ce, decenii la rând, opinia publică a numit „cea mai mare trădare a României”.
De ce a fugit Pacepa în SUA?
Profesorul Cristian Troncotă, cel care a studiat vreme de un deceniu fondul de documente al Securității, a explicat motivul care a declanșat fuga. În iulie 1978, Pacepa se afla în Germania, trimis de Ceaușescu să negocieze cu nemții vânzarea unor componente pentru avioane militare. Tranzacția era însă blocată din start: nemții nu aveau aprobarea americanilor.
„El îi promisese lui Ceauşescu că va rezolva problema, însă nu reuşise. Şi din cauza acestui eşec, Pacepa s-a gândit să evadeze din România. La rândul său, securiştii din interior aflaseră de planurile lui de a fugi din ţară”, spune Troncotă.
Eșecul misiunii s-a suprapus peste suspiciunile interne. Pacepa nu a mai așteptat. A cerut azil politic prin intermediul ambasadei americane din Bonn. Cererea i-a fost aprobată imediat de președintele american Jimmy Carter.
Există însă și o a doua versiune asupra fugii: ofițerul CIA Joe Wippl, care a coordonat operațiunea de la ambasada SUA din Bonn, a relatat ulterior public că Mihai Pacepa a cerut azil pentru a evita organizarea unui atentat la redacția Radio Europa Liberă, misiune pe care o primise de la Ceaușescu.
Secretul diamantelor sintetice
Dintre toate spaimele lui Nicolae Ceaușescu după fugă, una era mai apăsătoare decât celelalte: Fabrica de diamante sintetice din București.
Construită în 1974, unitatea funcționa cu aproximativ 300 de angajați ai Securității. Pacepa fusese cel care, prin rețeaua sa de spioni, obținuse tehnologia necesară. Tot el adusese în țară un specialist care să supravegheze producția. Cifra de afaceri se învârtea, în acei ani, între 240 și 270 de milioane de lei anual.
Pentru context, trebuie să precizez că diamantele sintetice nu erau bijuterii, ci materie primă industrială folosită la scule abrazive de înaltă precizie — un produs cu valoare strategică în industria militară și aerospațială.
Frica lui Ceaușescu nu s-a confirmat.
„Dar Pacepa nu a dezvăluit niciodată străinătăţii acest lucru. Drept dovadă, că fabrica a funcţionat până în 2006″, spune Troncotă.
Trei decenii de tăcere asupra unui obiectiv strategic — un detaliu care, în lectura cercetătorului, ridică întrebări legitime despre adevărata loialitate a generalului.
Spionii reveniți acasă: morți pe hârtie, vii la București
Pentru spionajul românesc, fuga lui Pacepa a fost o catastrofă operațională. Era singurul care cunoștea identitatea tuturor ofițerilor sub acoperire din lumea occidentală.
„Speriaţi că ar putea fi deconspiraţi, ei au fugit în ţară şi mulţi s-au deconspirat singuri. Vă daţi seama ce probleme au apărut: unii erau daţi morţi şi deodată apăreau vii în ţară”, povestește Cristian Troncotă.
Rețeaua a fost decapitată într-o singură vară. Troncotă estimează că serviciul de spionaj românesc și-a revenit cu greu, după două-trei decenii.
Pescuit oceanic, încărcătură de la Mârșa
Un al doilea secret, la fel de greu, ținea de comerțul clandestin cu armament. România făcea trafic de arme la bordul a aproximativ 100 de nave, majoritatea de pescuit oceanic.
Pe lângă pește, vasele transportau armament produs la Mârșa. Destinațiile erau grupări din Salvador, Nicaragua și Angola. Marfa trecea, după cum precizează Troncotă, chiar pe sub nasul celor din NATO.
„Din acest motiv după Revoluţie, navele au fost vândute: pentru a se şterge urmele a ceea ce întâmplase în voiajele sale, dar şi pentru a nu se mai continua traficul de arme”, spune el.
Nici acest dosar nu a ajuns, după cunoștința cercetătorului, în mâinile americanilor.
Dozimetrul lui Ceaușescu: frica de a sfârși ca Dej
Pacepa nu era doar un general înalt al Securității. Era și omul care îi adusese lui Ceaușescu un dozimetru pentru controlul gradului de radioactivitate. Dictatorul îl purta permanent asupra lui.
„Ceauşescu se temea să nu aibă soarta lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi să fie radiat şi astfel îşi lua măsuri de siguranţă şi purta permanent la el acest dozimetru şi în momentul în care se apropia de o zonă periculoasă el începea să piuie. Numai că uneori apăreau situaţii hilare. La dozimetru trebuia să se pună o anumită substanţă, lucru care nu se putea face întotdeaua şi el începea să piuie în timpul unei şedinţe”, povestește Troncotă.
Și Elena Ceaușescu îl aprecia pe Pacepa. Îl lăuda permanent.
Decret, condamnare la moarte, Șacalul pe urmele lui
Reacția regimului a fost rapidă. Printr-un decret prezidențial, lui Pacepa i s-au retras toate distincțiile și medaliile primite de-a lungul timpului. A fost condamnat la moarte pentru crimă de înaltă trădare.
Pe urmele lui a fost trimis teroristul Carlos Ilici Ramirez, zis Șacalul. Generalul nu a fost de găsit. Legenda spune că Pacepa și-ar fi făcut trei operații estetice pentru a-și schimba fizionomia.
După 10 ani, printr-un nou decret, Ceaușescu i-a comutat pedeapsa cu moartea în închisoare pe viață — un gest surprinzător, observă Troncotă.
Pacepa nu a fost singur în acea perioadă. Între anii 1975 și 1989, Nicolae Ceaușescu a fost trădat de nu mai puțini de 32 de ofițeri de Securitate.
A fost Pacepa agent sovietic sau trădător?
Opinia publică îl numește și astăzi cel mai mare trădător al României. Cercetătorul respinge eticheta.
Mihai Pacepa, spune Troncotă, nu avea cum să trădeze România — pentru că nu lucra pentru România. Era agent sovietic. Argumentul cel mai solid ține de cariera lui: a fost infiltrat în sistem de Alexander Mihailovici Saharovski, șeful consilierilor sovietici din România și din Securitate.
Saharovski avea o datorie personală față de tatăl lui Pacepa. În timpul războiului, acesta ascunsese un spion valoros al NKVD-ului — Direcția Principală a Securității Statului — la General Motors, unde lucra.
Așa se explică un detaliu altfel greu de motivat: deși nu terminase studiile la Facultatea de Chimie Industrială din București (diploma avea să o obțină 4 ani mai târziu), Pacepa a fost încadrat direct în Direcția a II-a de Contrainformații Economice.
Teza nu este unanim acceptată. Istoricul Mădălin Hodor, cercetător la CNSAS, susține o lectură diferită — fuga ar fi fost motivată în primul rând de afaceri ilicite descoperite în rețeaua condusă de Pacepa — iar istoricul Cosmin Popa contestă ideea că generalul ar fi căzut în dizgrație înaintea defecțiunii.
Ce a dezvăluit Pacepa americanilor și ce a ținut pentru sine
Aici se închide întrebarea deschisă în prima scenă. Pacepa a plecat la Washington cu o arhivă mentală uriașă: fabrica de diamante, rețeaua de ofițeri sub acoperire, traficul de arme pe rutele de pescuit, dozimetrul dictatorului, paranoiile, fragilitățile. Avea cu ce să prăbușească Securitatea într-o singură conferință de presă.
Nu a făcut-o. Fabrica de diamante a funcționat până în 2006. Navele s-au vândut abia după Revoluție. Iar lectura lui Troncotă oferă o explicație incomodă: tăcerea selectivă a unui om care nu trăda România pentru că nu îi aparținuse niciodată cu adevărat. Răspunsul rămâne incomplet. Pacepa a luat cu el în mormânt — în februarie 2021, la 92 de ani — exact ceea ce făcuse diferența între versiunile concurente: ce a spus cu adevărat americanilor și pe seama cui.



