Grăsimea depozitată în interiorul mușchilor — un fenomen cunoscut medical sub numele de miosteatoză — nu se comportă deloc ca stratul adipos de sub piele. Picăturile de lipide care se strâng în celulele musculare pot deranja funcționarea normală a mușchiului și pot îngreuna folosirea eficientă a glucozei și a acizilor grași de către organism. În timp, această flexibilitate metabolică redusă poate contribui la rezistența la insulină. Acumularea e favorizată de dietele bogate în grăsimi, de sedentarism și de îmbătrânire, iar limitarea ei ar putea conta pentru o îmbătrânire sănătoasă și pentru reducerea riscului de boli legate de stilul de viață.
O echipă de cercetători din Japonia, condusă de profesorul asociat Takakazu Mitani de la Universitatea Shinshu, a testat o serie de fitochimicale derivate din alimente pe celule musculare scheletice de șoarece C2C12, cultivate in vitro. Dintre compușii testați, unul a produs cea mai puternică reducere a acumulării de lipide în interiorul celulelor: pterostilbenul, un polifenol natural prezent în afine, struguri și alte fructe de pădure. Iar celulele tratate au continuat să crească și să se diferențieze normal.
Rezultatele au fost publicate pe 1 septembrie 2026, în volumul 83 al revistei Food Bioscience. Ele rămân, deocamdată, la nivelul experimentelor moleculare pe celule cultivate — nu demonstrează că pterostilbenul poate preveni sau trata vreo afecțiune la animale sau la oameni.
„În prezent, nu dispunem de tratamente aprobate care să vizeze în mod specific miosteatoza. Această lacună critică a determinat echipa noastră să analizeze compuși derivați din alimente în vederea unor intervenții alimentare naturale. În timpul analizei, am identificat pterostilbenul și ne-am concentrat cercetarea pe descoperirea mecanismului său precis de acțiune.”, a spus dr. Mitani.
Compusul nu era necunoscut. Cercetările anterioare îl asociaseră cu efecte metabolice benefice asupra ficatului și a țesutului adipos. Despre ce face în mușchiul scheletic se știa însă mult mai puțin.
Grăsimea nu e blocată la intrare — e arsă înăuntru
Prima întrebare a fost dacă pterostilbenul reduce grăsimea pur și simplu împiedicând acizii grași să pătrundă în celulă. Experimentele au arătat că nu.
În schimb, cercetătorii au detectat o eliberare crescută de glicerol în afara celulelor — un semn important că grăsimea deja stocată e descompusă. Celulele tratate au prezentat și o expresie mai mare a genelor implicate în oxidarea acizilor grași. Împreună, rezultatele sugerează că pterostilbenul stimulează celulele musculare să descompună lipidele stocate și să le transforme în energie.
Compusul nu activează receptorul — îl împiedică să dispară
Calea care controlează acest proces trece prin receptorul δ activat de proliferatorul peroxisomal, sau PPARδ. Când semnalizarea PPARδ e activă, ea favorizează oxidarea acizilor grași și ajută la limitarea acumulării de lipide în celulă. Compușii bioactivi din alimente care ar putea influența această cale au atras un interes tot mai mare în ultimii ani, dar modul exact în care acționează asupra PPARδ rămăsese neclar.
Pterostilbenul a crescut semnificativ semnalizarea PPARδ. Modul în care a făcut-o a fost însă neașteptat. Mulți compuși experimentali proiectați să stimuleze PPARδ se leagă direct de receptor și îl activează. Pterostilbenul nu face asta. El crește cantitatea de proteină PPARδ prezentă în celulă, împiedicând degradarea acesteia prin calea ubiquitină-proteazom. Altfel spus, sistemul ubiquitină-proteazom funcționează ca un «serviciu de salubritate» celular: identifică proteinele uzate, le etichetează și le trimite la tocător. Pterostilbenul intervine tocmai la acest nivel, împiedicând casarea prematură a receptorului și permițându-i să rămână la post mai mult timp pentru a comanda arderea grăsimilor.
Cu degradarea încetinită, mai multă proteină rămâne disponibilă. Această stabilizare a crescut activitatea transcripțională a PPARδ și a stimulat activitatea genelor implicate în metabolismul lipidelor.
Distincția contează dincolo de acest compus. „Descoperirile noastre stabilesc un cadru științific pentru dezvoltarea alimentelor funcționale și a suplimentelor nutritive care vizează metabolismul grăsimilor musculare. Cu toate acestea, dincolo de potențialul pterostilbenului în sine, această lucrare oferă un cadru experimental pentru identificarea altor compuși naturali care pot stabiliza proteina PPARδ”, a menționat Mitani.
De la laborator la farfurie: cât de departe este o aplicație practică?
Pe fondul răspândirii globale a bolilor metabolice, rezultatele oferă un punct de plecare pentru studierea unor abordări dietetice care ar putea contribui, în cele din urmă, la strategii împotriva obezității, a diabetului de tip 2 și a declinului metabolic legat de vârstă. Cercetătorii consideră că pterostilbenul ar putea fi un ingredient biologic promițător pentru industria alimentară și cea a sănătății.
Drumul până acolo trece însă prin etape care nu au fost parcurse. Vor fi necesare cercetări in vivo pentru a stabili dacă efectele apar și în afara celulelor cultivate. Studiile viitoare vor trebui să evalueze eficacitatea, siguranța și gradul de selectivitate cu care pterostilbenul acționează asupra țintelor biologice vizate, înainte ca rezultatele să poată fi transformate în aplicații nutriționale sau farmaceutice practice.
Trecerea de la vasele de cultură la teste clinice va arăta dacă compusul își păstrează eficiența și în organism. Până atunci, rezultatele din Japonia trasează o distincție importantă: în loc să caute molecule sintetice care să suprastimuleze celula, cercetătorii arată că simpla frânare a degradării unei proteine-cheie poate fi suficientă pentru a debloca arderea grăsimilor.
Ce s-a mai descoperit în Știință?
Celulele canceroase care „hibernează” în tumorile mamare stau ascunse în spatele unor scuturi de celule imune, arată o nouă hartă
„Gura și inima sunt legate”: bolile gingivale, asociate cu riscul cardiac într-o analiză AHA
Guta este în creștere în rândul bărbaților tineri și ar putea contribui la disfuncția erectilă
Un transplant de rinichi de porc a ținut un bărbat în viață timp de 271 de zile – un record – în timp ce acesta aștepta un organ uman
