În mai 1924, delegații celui de-al XIII-lea Congres al Partidului Comunist s-au adunat într-o atmosferă grea, marcată de absența liderului lor suprem. Vladimir Ilici Lenin murise recent, lăsând în urmă un stat în formare și o serie de note private care aveau să devină cel mai incomod document al secolului XX.
Cunoscut sub numele de „Testament”, acest set de observații redactate între anii 1922 și 1924 nu reprezenta o simplă dorință politică. Era un strigăt de alarmă disperat al unui om care, simțind că viața îl părăsește, realiza că monstrul pe care l-a hrănit a devenit imposibil de controlat.
„Stalin este prea brutal”: verdictul final al lui Lenin
Relația dintre Lenin și Stalin fusese întotdeauna una tensionată, dar spre finalul vieții, Lenin a văzut clar ceea ce alții refuzau să creadă. Notele sale reflectă o teamă profundă față de modul în care succesorul său își va folosi autoritatea.
Lenin scria cu o claritate tăioasă: „Tovarăşul Stalin, devenit secretar general, a concentrat în mâinile sale o putere nelimitată şi nu sunt sigur că se va putea servi întotdeauna de această putere cu suficientă circumspecţie.”
Această observație nu era doar o critică administrativă, ci un atac direct la capacitatea de discernământ a lui Iosif Stalin.
Căutarea unui înlocuitor: propunerea de demitere
Pe măsură ce boala îl măcina, Lenin a devenit și mai explicit. Acesta nu s-a limitat la a critica, ci a cerut o acțiune radicală: îndepărtarea lui Stalin de la pârghiile puterii. Argumentul său? Caracterul insuportabil al viitorului dictator.
Lenin a lăsat scris un îndemn clar pentru tovarășii săi: „Stalin este prea brutal şi acest defect, tolerabil în mijlocul nostru şi între relaţiile dintre noi, comuniştii, nu însă pentru funcţia de secretar general. Propun, în consecinţă, tovarăşilor să găsească un mijloc de a-l demite pe Stalin din acest post şi de a numi în locul său altă persoană care nu avea decât un singur avantaj, de a fi mai tolerant, mai loial, mai politicos şi mai atent faţă de camarazi, mai puţin capricios. Aceste trăsături poti fi considerate drept detalii infime. Dar, după părerea mea, pentru a ne feri de sciziuni (…), aceste detalii pot avea o importanţă decisivă”.
Este crucial să înțelegem că, în vocabularul bolșevic al epocii, termenul „brutal” (grubost) nu era doar o critică a manierelor, ci un semnal de alarmă privind riscul de abuz de putere administrativă. Lenin anticipa că un lider care nu-și poate controla impulsurile în relațiile interpersonale va folosi aparatul de stat ca pe o armă personală, o intuiție care s-a dovedit tragic de corectă.
Lenin căuta un succesor care să aibă calități pe care Stalin le disprețuia: toleranță, loialitate, politețe și atenție față de camarazi. Deși le numea „detalii infime”, Lenin avertiza că acestea vor avea o importanță decisivă pentru a preveni o sciziune în partid. Iar acest lucru avea să fie aflat de o lume întreagă.
Cum a supraviețuit Stalin „profeției” lui Lenin
În ciuda gravității acestor cuvinte, Iosif Stalin a reușit o manevră politică de o abilitate rară. De la funcția de redactor-șef al ziarului Pravda, el urcase rapid, profitând de faptul că Lenin se retrăsese din activitate în primăvara anului 1922 din cauza bolii.
După moartea liderului în anul 1924, notele au fost prezentate delegațiilor la Congres, dar impactul lor a fost neutralizat. Într-o luptă sângeroasă pentru supremație, Stalin și-a eliminat adversarii unul câte unul.
- Lupta pentru supremație: între 1924 și 1929, Kremlinul a fost teatrul unui război de culise.
- anii Victoria finală: în anul 1929, Iosif Stalin a ieșit învingător absolut prin exilarea lui Lev Troțki, principalul său rival.
Deși istoricii dezbat și astăzi dacă Lenin ar fi putut cu adevărat să oprească ascensiunea lui Stalin dacă boala nu l-ar fi izolat, consensul rămâne clar: „Testamentul” nu a fost doar o notă politică, ci un diagnostic de caracter pe care sistemul de atunci a ales să-l ignore din rațiuni de stabilitate imediată.
Avertismentul lui Lenin a rămas închis în arhive, în timp ce „brutalitatea” pe care o profețise a devenit fundamentul unui regim care avea să schimbe harta lumii și să coste milioane de vieți. Astăzi, „Testamentul” rămâne o mărturie a faptului că, uneori, marile catastrofe ale istoriei sunt anunțate cu voce tare, dar sunt pur și simplu ignorate de cei care au puterea să le oprească.
