Statuia lui Zeus din Olympia: una dintre cele 7 minuni ale lumii

Statuia lui Zeus din Olympia a fost creația celebrului sculptor Phidias și una dintre cele șapte minuni ale lumii antice.

Această capodoperă a lui Phidias, considerat cel mai mare sculptor al antichității, a dispărut în circumstanțe necunoscute în perioada târzie a antichității, lăsând în urmă mistere și legende care au supraviețuit timp de peste 1.000 de ani. Unele dintre acestea sunt surprinzătoare și chiar amuzante, cum ar fi legenda conform căreia statuia ar fi prezis moartea împăratului roman Caligula.

Statuia lui Zeus: una dintre cele 7 minuni ale lumii antice

La moartea lui Alexandru cel Mare, în 323 î.Hr., acesta a lăsat un imperiu vast, care a facilitat interacțiuni culturale de proporții nemaivăzute. Cultura elenistică s-a răspândit de la Grecia până la oaza Siwa și mai departe, până la râul Indus. Călătorii greci care au urmat au continuat să scrie jurnale și să-și împărtășească experiențele.

Unii dintre ei au compilat liste de monumente de vizitat, denumite inițial theamata (atracții) și mai târziu thaumata (minuni). Aceste liste variau în funcție de preferințele călătorilor, dar cele mai celebre sunt cele ale lui Antipater din Sidon (c. 100 î.Hr.) și Filon din Bizanț (secolul II î.Hr.), care au enumerat minuni precum statuia lui Zeus din Olympia, dispărută probabil în epoca târzie a antichității. Însă povestea sa merită explorată în detaliu.

Phidias: sculptorul divin

Pentru grecii antici, niciun sculptor nu era mai celebru decât Phidias (începutul secolului al V-lea – cca. 430 î.Hr.). Acesta a supervizat construcția grandioasei Acropole ateniene și a creat celebra statuie a Atenei din Parthenon, realizată din aur și fildeș, fiind primul sculptor care a îndrăznit să reprezinte zeii cu aceste materiale prețioase.

Imediat după finalizarea statuii Atenei, Phidias a fost acuzat de deturnare de fonduri de către dușmanii lui Pericle, puternicul om de stat atenian. Deși a reușit să dovedească că a folosit cantitatea corectă de aur, a căzut victimă unei noi acuzații: se pare că s-a sculptat pe sine și pe Pericle pe scutul zeiței, o dovadă de aroganță care i-a adus căderea în dizgrație. În urma acestui scandal, Phidias a fost nevoit să părăsească Atena.

Această lovitură de soartă l-a condus, probabil, la sanctuarul lui Zeus din Olympia, aflat sub protecția orașului Elis. Aici, i s-a cerut să creeze o statuie a lui Zeus de o măreție fără precedent, iar Phidias a acceptat provocarea. Există, de asemenea, o altă versiune, relatată de Plutarh, potrivit căreia Phidias a mers mai întâi la Olympia pentru a realiza statuia, după care s-a întors la Atena, unde a murit în închisoare. Cu toate acestea, ambele variante sunt de acord asupra unui aspect esențial: Phidias a creat o imagine unică a lui Zeus.

Această statuie, mai mare și mai impunătoare decât cea a Atenei, a avut un magnetism care i-a adus o faimă instantanee. Secole mai târziu, Pliniu cel Bătrân scria că „nimeni nu a egalat vreodată această capodoperă.” Astăzi, dacă vizitați Olympia, puteți vedea atelierul în care Phidias a realizat această sculptură colosală.

Statuia lui Zeus

Pausanias, un călător și scriitor din secolul al II-lea d.Hr., a văzut statuia în toată splendoarea sa și a oferit o descriere detaliată: „Zeul stă pe un tron, iar corpul său este făcut din aur și fildeș. Pe cap poartă o cunună din ramuri de măslin. În mâna dreaptă ține o Victorie, care, la fel ca statuia, este făcută din aur și fildeș, și poartă o panglică și o cunună pe cap. În mâna stângă a zeului se află un sceptru ornamentat cu metale prețioase, având un vultur așezat în vârf. Sandalele sale sunt de aur, la fel ca și haina, pe care sunt brodate animale și flori de crin.”^[sursa]

Cu toate acestea, ceea ce l-a impresionat cel mai mult pe Pausanias a fost tronul lui Zeus, pe care îl descrie în detaliu, adăugând:
„…Tronul este împodobit cu aur, bijuterii, abanos și fildeș. Pe el sunt pictate figuri și imagini. Patru Victorii dansatoare stau la fiecare picior al tronului, iar alte două sunt plasate la bazele fiecărui picior. Pe picioarele din față sunt copii tebani răpuși de sfincși, în timp ce dedesubt, Apollo și Artemis îi omoară pe copiii lui Niobe.”

Această descriere ne oferă o imagine clară a măreției și complexității operei, făcând din statuia lui Zeus nu doar o realizare artistică remarcabilă, ci și o adevărată minune a lumii antice.

În fața tronului statuii, elienii păstrau un bazin plin cu ulei, menit să protejeze statuia de umezeala din Olympia și să o mențină într-o stare bună. O tehnică similară era folosită și la Acropolele din Atena, unde, pentru a proteja statuia din aur și fildeș a Atenei, atenienii utilizau un bazin cu apă, climatul din Atena fiind mult mai uscat. Această practică subliniază măiestria și atenția acordată întreținerii operelor monumentale.

Pictorul grec Panaenus, nepotul lui Phidias, a contribuit și el la măreția statuii, fiind responsabil de aplicarea culorilor și în special de realizarea draperiei bogate, conform relatărilor lui Strabon (Geografia VIII.3.30). De asemenea, Panaenus a pictat panourile care decorau partea frontală a bazei statuii, completând astfel viziunea artistică a unchiului său.

Cum arăta statuia lui Zeus?

O întrebare care încă stârnește curiozitatea este: cum arăta exact statuia lui Zeus? Când a fost întrebat ce l-a inspirat, Phidias a răspuns invocând versurile din Iliada lui Homer:

„El a spus, și a dat din cap cu sprâncenele sale umbroase;
A fluturat pe capul nemuritor șuvițele de ambrozie,
Și tot Olimpul a tremurat la semnul lui.”

Chiar dacă descrierea detaliată a lui Pausanias și aceste versuri ne oferă indicii, este greu să ne imaginăm pe deplin măreția originală a statuii. Din fericire, imaginea lui Zeus creat de Phidias a fost păstrată în diverse artefacte antice: monede grecești și romane, gravuri în pietre prețioase, picturi pe vase și alte sculpturi.

O copie romană posibilă a statuii lui Phidias din secolul I se găsește astăzi la Muzeul Hermitage, oferindu-ne o idee despre felul în care acest colos arăta inițial. Mai mult decât atât, reprezentările ulterioare ale lui Zeus ca o figură paternă bătrână, cu barbă și păr lung, au devenit un model pentru iconografia zeilor și chiar a lui Hristos Pantocrator din arta creștină.

Este paradoxal, dar într-un fel liniștitor, să ne gândim că aceiași creștini care au distrus relicvele păgâne au păstrat indirect tradiția clasică în arta lor.

Pausanias ne oferă o privire asupra unor detalii mai puțin cunoscute, dar fascinante, legate de această statuie monumentală. La picioarele tronului lui Zeus se aflau patru tije, fiecare cu figuri sculptate. Se spune că una dintre aceste figuri, un băiat tânăr care își pune pe cap o panglică a victoriei, ar fi fost sculptată după chipul lui Pantarces, despre care legenda spune că ar fi fost amantul lui Phidias.

Clement din Alexandria (circa 150-215 d.Hr.) merge și mai departe, susținând că Phidias a gravat fraza „Pantarkes kalos” (Pantarkes este frumos) pe degetul lui Zeus, ceea ce ar fi confirmat relația intimă dintre cei doi. Acest detaliu oferă o privire intimă asupra vieții personale a sculptorului și asupra modului în care arta sa se împletea cu viața privată.

Legendele din jurul statuii

Pentru vechii greci, statuia lui Zeus nu era doar o sculptură remarcabilă sau o simplă minune a lumii antice. Ea era percepută ca o încarnare fizică a zeului pe pământ. Pausanias, ca și mulți alții, nu se referea la aceasta ca la o statuie, ci ca la „ὁ θεὸς” (zeul). Aceasta reflectă credințele religioase ale vremii, conform cărora statuile zeilor nu erau doar reprezentări vizuale, ci canale prin care divinitatea putea interacționa cu lumea umană.

Oamenii vorbeau cu statuile, crezând că astfel comunică direct cu zeii. Însă, în cazul statuii lui Zeus, această credință a depășit normele obișnuite ale epocii.

Se spune că atunci când Phidias a finalizat statuia, l-a întrebat pe Zeus dacă este mulțumit de lucrarea sa. Răspunsul a venit sub forma unui trăsnet puternic, care a lovit Pământul și a deschis o crăpătură în podeaua templului, semn că zeul a aprobat opera maestrului. Această legendă a întărit percepția că statuia nu doar îl reprezenta pe Zeus, ci conținea esența divină a zeului.

„Conform legendei, zeul însuși ar fi mărturisit despre priceperea artistică a lui Phidias. Se spune că, după ce a terminat statuia, Phidias i-a cerut lui Zeus un semn pentru a afla dacă lucrarea sa îi este pe plac. Imediat, un fulger a lovit podeaua templului în acel loc unde, până în zilele noastre, se afla un vas de bronz, menit să marcheze acel moment divin. Această poveste a fost transmisă de-a lungul generațiilor, alimentând aura mistică a statuii.”

Când generalul roman Aemilius Paulus a vizitat Olympia, Liviu povestește că acesta „s-a cutremurat” în fața statuii, căci părea să privească „însuși Jupiter”. Efectul statuii asupra privitorilor nu era doar unul vizual, ci și spiritual. Filosoful și oratorul grec Dio Chrysostom, din secolul I d.Hr., a scris că, dacă animalele ar putea vedea statuia, s-ar oferi de bunăvoie pentru sacrificiu. Mai mult, el susținea că oricine ar fi stat în fața statuii lui Zeus ar fi uitat toate greutățile vieții umane, copleșit de măreția zeului.

Deși majoritatea contemporanilor au fost fascinați de statuie, nu toți au fost mulțumiți de designul său. Geograful Strabon a menționat că dimensiunea statuii nu era proporțională cu templul. Zeus, așa cum fusese reprezentat de Phidias, era așezat, dar capul său aproape atingea acoperișul templului. Dacă zeul s-ar fi ridicat, ar fi deschis acoperișul. Această critică nu diminua însă impactul colosal al statuii asupra celor care o priveau.

Caligula și încercarea de a transporta statuia la Roma

O poveste fascinantă este legată de împăratul roman Gaius Caesar, cunoscut sub numele de Caligula, care a dorit să transporte statuia lui Zeus la Roma și să-i înlocuiască capul cu un bust al său. Potrivit istoricilor romani Suetonius și Cassius Dio, doar moartea lui Caligula a împiedicat acest plan.

Suetonius relatează chiar că, în timp ce muncitorii pregăteau statuia pentru transport, aceasta a izbucnit în râs, iar schelele s-au prăbușit. Muncitorii au fugit, iar un bărbat pe nume Cassius a susținut că i s-a arătat în vis că trebuie să sacrifice un taur lui Jupiter.

Cassius Dio confirmă o parte din această relatare, adăugând că o corabie construită pentru a transporta statuia a fost distrusă de fulgere, iar râsete ciudate se auzeau de fiecare dată când cineva încerca să se apropie de statuie.

În cele din urmă, Caligula a renunțat, preferând să ridice o statuie proprie la Roma. Evident, aceste relatări țin mai mult de legendă decât de realitate, dar subliniază cât de sacru era considerat acest monument și cât de arogantă era percepută încercarea de a-l muta.

Soarta necunoscută a statuii lui Zeus

Ce s-a întâmplat, însă, cu statuia lui Zeus? În anul 391 d.Hr., împăratul Teodosie cel Mare a interzis cultul zeilor păgâni și a dispus închiderea tuturor templelor păgâne, inclusiv a celui din Olympia. Jocurile Olimpice au fost și ele interzise, iar sanctuarul a intrat în declin.

În anul 408 d.Hr., o nouă lege impunea îndepărtarea statuilor de cult din temple. Lumea veche era în proces de transformare rapidă. Deși statuia lui Zeus ar fi supraviețuit inițial acestui val de distrugeri, nimeni nu știe exact ce s-a întâmplat cu ea. Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că a fost transportată la Constantinopol, unde s-a pierdut definitiv în secolele V sau VI, probabil în timpul unui incendiu.

Chiar dacă statuia a dispărut fizic, legenda sa a continuat să trăiască în arta și cultura posterității. Faptul că a fost una dintre cele 7 minuni ale lumii antice i-a asigurat o viață lungă în imaginația oamenilor. Statuia lui Zeus, realizată de Phidias, a schimbat definitiv modul în care era înfățișat regele zeilor, stabilind un precedent vizual pe care până și Hristos Pantocrator l-a urmat mai târziu.

De-a lungul secolelor, reconstituiri imaginare ale statuii, de la artistul olandez Van Heemskerck până la Quatremère de Quincy și chiar Salvador Dalí, au menținut vie această capodoperă. În cultura populară modernă, de la jocuri video precum Assassin’s Creed, până la filme și opere de artă, statuia lui Zeus rămâne un simbol al măreției și misterului antichității.