Strigătul de ajutor al lui Mihai Viteazul: „Rog toată creștinătatea să-mi stea într-ajutor, căci am pierdut tot”

Strigătul de ajutor al lui Mihai Viteazul reprezintă o ultimă încercare a încerca să salveze procesul de unificare al ţărilor române, desfăşurat până în anul 1600, manifestat printr-o scrisoare adresată ducelui Fernando I de’ Medici prin care cerea ajutorul întregii creştinătăţi.

Mihai Viteazul este unul dintre cele mai remarcabile personaje din istoria României, cunoscut pentru unificarea celor trei principate românești: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Cu toate acestea, parcursul său politic și militar a fost marcat de numeroase dificultăți și trădări. Memoriul adresat Marelui Duce al Toscanei, Fernando I de’ Medici, este considerat prima autobiografie din literatura română și reflectă disperarea și nevoia de sprijin a voievodului într-un moment crucial al vieții sale.

Contextul istoric

La sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, Europa Centrală și de Est era marcată de conflicte și alianțe instabile. Mihai Viteazul, după cucerirea Moldovei din anul 1600, a devenit o figură centrală în aceste lupte, dar a întâmpinat rezistență atât din partea nobililor maghiari, cât și a Curții Imperiale Habsburgice. Bătălia de la Mirăslău din 18 septembrie 1600 a fost un punct de cotitură, marcând începutul declinului său militar.^[sursa]

Detalii despre Memoriu

Memoriul dictat la 23 iulie 1601 către Marele Duce al Toscanei, păstrat în traducere italiană, este o mărturie directă a dificultăților și sacrificiilor lui Mihai Viteazul. În acest document, voievodul își prezintă realizările, dar și pierderile suferite, solicitând sprijinul întregii creștinătăți.

Fernando I de Medici, Marele Duce al Toscanei, era un personaj influent în Europa acelor vremuri. Familia de’ Medici, cunoscută pentru bogăția și influența sa politică, era implicată în numeroase alianțe și conflicte. Fernando a fost un susținător al Papei și un adversar al Imperiului Otoman, ceea ce îl făcea un aliat natural pentru Mihai Viteazul în lupta sa împotriva turcilor și a nobililor maghiari.

Mihai Viteazul a dus campanii militare intense pentru a-și menține controlul asupra celor trei principate. După bătălia de la Mirăslău, s-a retras în Transilvania, încercând să-și refacă forțele și să obțină sprijin de la aliați. Însă trădările și lipsa de susținere au continuat să-i afecteze planurile.

• Bătălia de la Mirăslău: Înfrângerea suferită aici a fost cauzată de alianța nobililor maghiari cu generalul Basta, sprijinit de Curtea Imperială.
• Retrarea și regruparea: După înfrângerea de la Mirăslău, Mihai s-a retras spre Alba Iulia, Sibiu și Făgăraș, încercând să-și regrupeze trupele.
• Conflictul cu trupele polone: În același timp, trupele polone au ocupat Moldova, complicând și mai mult situația lui Mihai.

Strigătul de ajutor al lui Mihai Viteazul

Memoriul este nu doar o relatare a evenimentelor, ci și un apel disperat pentru ajutor. Mihai Viteazul subliniază sacrificiile personale și colective făcute pentru apărarea creștinătății împotriva otomanilor și a altor dușmani. În scrisoare, el își exprimă dezamăgirea față de lipsa de sprijin din partea celor pe care îi considera aliați și prieteni.

Relațiile politice din acea perioadă erau extrem de complicate. Mihai Viteazul trebuia să navigheze între diverse alianțe și trădări, în timp ce încerca să-și mențină controlul asupra principatelor. Alianțele matrimoniale și politice ale familiei de’ Medici, precum și influența lor asupra politicii europene, au jucat un rol important în eforturile domnitorului Mihai Viteazul de a obține sprijin.

“[…] Acuma, în mod limpede, oricine poate vedea câtă muncă și osteneală am îndurat șapte ani de-a rândul și câtă slujbă am făcut creștinătății, căci am dobândit de la turci 100 de tunuri, și că până la urmă, din cele trei țări, adică din Țara Românească, Ardeal și Moldova, am scos și am făcut gata de slujba Măriei Sale Împăratului 200 de mii de oameni de luptă, pedeștri sau călări, cu care eram totdeauna gata să slujesc Măriei Sale.

Iar acuma am ajuns la acest capăt, pierzând toate lucrurile pe care le câștigasem din tinerețea mea până la bătrânețe, și țări, și bogății, și soție, și copii; și dacă aș fi pierdut tot din pricina vrăjmașilor, sau dacă mi-ar fi fost luate de vrăjmaș, nu m-ar durea atâta cât mă doare, fiindcă au fost făptuite de aceia de la care nădăjduiam și așteptam ajutor și reazim; Dumnezeu le vede.

În vremea aceasta se poate vedea că n-am cruțat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici viața mea, ci am purtat războiul așa de multă vreme singur, cu sabia în mână, fără să am nici fortărețe, nici castele, nici orașe, nici cel puțin o casă de piatră unde să mă pot retrage, ci abia una singură pentru locuință. Și fiind din țări așa de îndepărtate și necunoscute, nu am pregetat să mă alătur, cu puterile mele și cu cheltuieli uriașe, la creștinătate, nefiind cunoscut de nimeni, și nici nu le-am făcut silit de cineva, ci ca să am și eu un loc și un nume în creștinătate am părăsit toate celelalte prietenii ce le aveam.

Astfel, rog toată creștinătatea să-mi stea într-ajutor, căci am pierdut tot, și țări, și bogății, și soție, și copilași, și, în sfârșit, tot ce am avut pe lume.” – extras din scrisoarea adresată de marele voievod român Marelui Duce al Toscanei, Fernando I de’ Medici.

Data când a fost scris acest memoriu a fost la nu mai puțin de o lună înaintea zilei fatidice de 19 august 1601, zi în care Mihai Viteazul a fost asasinat de către un detașament de mercenari, în frunte cu ofițerul valon Jacques de Beauri, trimis de către generalul Giorgio Basta.