A fost penitenciar între 1895 și 1960, apoi muzeu în anii de glorie ai comunismului, pentru a fi lăsată în paragină imediat după Revoluție. Închisoarea Doftana și-a ratat, cu o simetrie tragică, atât trecutul, cât și viitorul.
În epoca comunistă, generații întregi de pionieri din Prahova și București și-au legat pentru prima dată cravata la gât în curtea flancată de zidurile groase ale Doftanei. Devenit un simbol puternic, exploatat pentru a glorifica suferințele deținuților politici socialiști și comuniști, penitenciarul din comuna prahoveană Telega a cunoscut o perioadă de maximă faimă între anii 1960 și 1989.
„Pe platoul ăsta din fața închisorii, cât era de mare, nu aveai loc să arunci un ac. Atât de mulți oameni erau. Dar niciunul nu cânta, doar mimau, totul era înregistrat pe bandă și suna în difuzoarele puse în castanii din curte. Tovarășul, mic și pătat pe față, mergea numai pe covorul roșu, erau zeci de metri întinși”, își amintește George Lopătaru, un localnic din Telega care a lucrat 23 de ani ca electrician la Doftana.[sursa]
Prin vorbele sale apăsate, curtea penitenciarului prinde brusc viață. Te aștepți în orice clipă să fii înghițit de mulțimea adusă să cânte ode patriotice, auzi aplauzele frenetice și te ferești instinctiv să nu calci covorul interzis. Dar domnul Lopătaru, ghidul nostru prin ruine și timp, întrerupe brusc proiecția. „Haideți înăuntru. Nu mai există nimic de atunci. S-a furat tot.”
În anii care au trecut de la Revoluție, Doftana a devenit o ruină, ca o pedeapsă ironică pentru vremurile în care a fost un altar al regimului. Natura și omul au lucrat mână în mână la acest dezastru. Brațe groase de crengi au spart geamurile, acoperișul s-a prăbușit, iar zidurile au fost mușcate de vegetație. Iarna trecută, zăpada abundentă a distrus peste 80% din acoperiș. Cu un apetit și mai mare, oamenii au furat tot ce se putea: fier, lemn, cărămizi. Astăzi, Doftana arată ca un decor dintr-un film de groază.
„Închisoarea asta a fost treabă serioasă”, reia domnul Lopătaru paginile istoriei. „Când a fost construită, pe timpul regimului burghezo-moșieresc, arhitectul a fost trimis în Belgia cu cerința să proiecteze o închisoare modernă, cu apă curentă, încălzire centrală și curent electric. La 1895, când a fost dată în folosință, Doftana le-a avut pe toate trei, doar că era electricitate numai pe culoare și pe zidul de rond, iar calorifere tot pe culoar.”
Secția H, spaima deținuților
Penitenciarul, construit în formă de potcoavă, avea opt secții de celule, de la A la H, trei considerate „luminoase” și cinci „întunecate”. Dispunea de spital, curți interioare pentru plimbare, ateliere de croitorie și tâmplărie, și beciuri pentru hrană. Paza era strașnică, dar nu infailibilă. „A evadat cineva de la Doftana?”, întrebăm. „Normal că a evadat, chiar dacă în cărți scrie altceva. Dar așa dă mai bine, nu?”, răspunde amuzat George Lopătaru.
„Doftana a avut, la început, 308 celule. Mai târziu, prin modificări, a ajuns la 397. Oricum, ce se vede acum e de după 1940. În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, la cutremur, Doftana s-a dărâmat. Atunci au murit și o parte din pușcăriași. S-a mai dărâmat o dată și în 1977”, explică el. În secțiile întunecate, celulele nu aveau ferestre, iar geamurile de pe holuri erau vopsite pentru ca nicio rază de lumină să nu pătrundă. Secția H era spaima deținuților, destinată celor mai periculoși sau celor pedepsiți. Celulele nu aveau paturi, ci doar o rogojină, iar deținutul primea doar o jumătate de pătură. „Dacă gardianul era mai al dracului, arunca și niște apă pe jos”, adaugă ghidul nostru.
Nicolae Ceaușescu a fost deținut la închisoarea Doftana
Istoria oficială consemnează că Nicolae Ceaușescu a petrecut doi ani la Doftana, în secția H, pentru activism comunist. „Asta nu a fost adevărat niciodată, a fost o mistificare”, ne dezvăluie domnul Lopătaru. „Ceaușescu a fost închis aici doar câteva luni, în tranzit. Legendele spun că nu a fost deținut politic, ci un borfaș mărunt, prins cu furtișaguri în Gara de Nord. Iar la H a stat pentru că era rău de gură. Dar asta nici în gând nu puteai să o spui când lucram aici.”
Pe la Doftana au trecut și Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ilie Pintilie, mort la cutremurul din 1940, dar și Emil Bodnăraș, viitor general al Armatei Române. „Cel mai deștept om care a fost închis la Doftana a fost Bodnăraș, el avea facultate. Restul, Ilie Pintilie era muncitor ceferist, Ceaușescu cizmar, Dej electrician. Ce să mai zic de deținuții de drept comun, majoritatea erau analfabeți”, ne surprinde din nou ghidul.
Ne poartă pe culoare interminabile, printre ruine, oprindu-se strategic în fața unor celule care au făcut istorie. „Pe aici se poate, pe aici nu.” Ne atenționează că am putea cădea patru metri în gol. Ridicând privirea, prin tavanul surpat se vede cerul. Scările nu mai duc nicăieri, iar ușile celulelor par puse de decor. Îi pare rău că a ajuns așa? „Că e în paragină mi-a părut foarte rău, mai demult. Acum îmi e indiferent. Probabil că așa i-a fost istoria”, conchide bărbatul de 68 de ani. Omul a citit tot ce se putea despre închisoare, și-a băgat nasul prin arhive și știe ce spune. Modest și capricios, nu e interesat să fie imortalizat într-un articol, deși a jucat ca figurant în filme celebre turnate aici, precum „Martori dispăruți” sau „Un august în flăcări”.
În primăvara lui 2011, închisoarea, monument istoric de clasa A, a fost evaluată la peste 1,2 milioane de euro. La cele trei licitații organizate de atunci, nu s-a prezentat nimeni. Nici discuțiile cu doi investitori privați – unul care voia o clinică de tratare a cancerului, altul un hotel în care turiștii să doarmă în celule – nu s-au concretizat. Prețul mare și investițiile ulterioare i-au alungat. „Următorul pas este negocierea directă. Ar fi păcat să fie vândută pe lucru de nimic”, explică Costel Brezeanu, viceprimarul comunei Telega.
Astăzi, accesul în penitenciar este interzis din cauza pericolului de prăbușire. Lacăte mari închid porțile. A fost, poate, singura șansă ca ultimele bucăți de fier, zidurile masive și ușile câtorva celule să rămână înăuntru, mărturii strâmbe ale unei arhitecturi care ar fi putut avea o altă istorie. Pe lângă figurile comuniste, între zidurile Doftanei au fost închiși, de-a lungul vremii, și Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima sau Chivu Stoica, completând tabloul complex și contradictoriu al acestui loc uitat.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: