Fizicianul britanic Julian Barbour propune o teorie radicală: timpul nu există ca un flux continuu, ci toate momentele coexistă simultan într-o structură atemporală. Percepția curgerii timpului, susține el, este doar o iluzie generată de conștiință, o succesiune aparentă între momente fixe.
Barbour pune sub semnul întrebării a doua lege a termodinamicii, conform căreia entropia crește constant. Fizicianul argumentează că Universul nu se îndreaptă spre haos, ci spre o complexitate tot mai mare.
În centrul teoriei sale se află „Punctul Ianus”, momentul inițial al Universului, caracterizat de o complexitate minimă, din care acesta se extinde în două direcții, fiecare cu o ordine crescândă.[sursa]
Potrivit lui Barbour, timpul nu este o dimensiune fundamentală a realității, ci doar o consecință a schimbării între diverse configurații ale Universului. Aceste configurații – instantanee complete ale Universului – există simultan.
Mișcarea și schimbarea, așadar, nu sunt reale, ci iluzii care apar din tranziția aparentă între aceste configurații. Big Bang-ul, în această teorie, nu reprezintă o explozie haotică, ci un moment de simetrie perfectă și simplitate, care a deschis calea către structuri din ce în ce mai complexe.
Barbour redefinește conceptul de entropie, văzând-o nu ca dezordine, ci ca o măsură a complexității. Această perspectivă oferă explicații alternative pentru fenomene precum inseparabilitatea cuantică și experimentul dublei fante, eliminând timpul ca factor explicativ.
Fenomenele cuantice, sugerează el, nu sunt procese care se desfășoară în timp, ci schimbări de perspectivă între stări preexistente ale realității. Experimentele realizate în diverse laboratoare susțin validitatea predicțiilor sale.
În ceea ce privește soarta finală a Universului, teoria lui Barbour indică o evoluție continuă spre complexitate, nu o stare de entropie maximă. Viața și conștiința, în această viziune, sunt integrate în această tendință naturală a Universului spre complexitate. Toate momentele existenței, afirmă el, coexistă simultan.
Amintirile, conform acestei teorii, nu sunt fragmente ale unui trecut dispărut, ci conexiuni directe cu alte configurații ale realității. Fenomene precum deja-vu-ul ar putea fi explicate prin această interpretare atemporală a existenței.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
