O nouă descoperire aruncă o lumină fascinantă și tulburătoare asupra uneia dintre cele mai complexe tulburări de personalitate: creierele psihopaților au o structură fizică distinctă față de cele ale restului populației. Această revelație ar putea fi cheia pentru a înțelege, și poate chiar trata, comportamentele periculoase asociate cu psihopatia.
Într-un studiu recent, cercetători de la Centrul de Cercetare Jülich și Universitatea RWTH Aachen din Germania au comparat scanări RMN ale unor bărbați diagnosticați cu psihopatie cu cele ale unui grup de control. Scopul a fost clar: „Psihopatia este unul dintre cei mai mari factori de risc pentru violența gravă și persistentă”, explică echipa. Pentru a găsi bazele neurobiologice, au folosit un instrument de diagnosticare esențial, Chestionarul de Verificare a Psihopatiei (PCL-R).
Acest chestionar evaluează două seturi principale de trăsături. Factorul 1 măsoară aspectele interpersonale și emoționale (manipulare, lipsa de empatie), în timp ce Factorul 2 se concentrează pe comportamentul impulsiv și antisocial. Iar aici, rezultatele au devenit cu adevărat interesante.[sursa]
În timp ce trăsăturile clasice de psihopat (Factorul 1) nu au corespuns unor diferențe structurale majore, comportamentele impulsive și antisociale (Factorul 2) au fost direct legate de reduceri semnificative de volum în regiuni cheie ale creierului. Zone precum puntea trunchiului cerebral, talamusul, ganglionii bazali și cortexul insular erau vizibil mai mici la subiecții cu scoruri ridicate la Factorul 2.
Creierele psihopaților sunt mai mici
Ce înseamnă asta, mai exact? Aceste regiuni sunt cruciale pentru controlul acțiunilor involuntare, procesarea emoțiilor, interpretarea informațiilor senzoriale și luarea deciziilor. Practic, ele formează circuitul care ne ajută să reacționăm adecvat la mediul înconjurător. Un deficit în aceste zone ar putea explica de ce controlul impulsurilor este atât de deficitar la anumiți indivizi. Mai mult, creierul subiecților psihopați s-a dovedit a fi, în medie, cu 1,45% mai mic, o diferență subtilă, dar care ar putea indica probleme de dezvoltare.
Desigur, studiul are limitările sale – a fost realizat pe un eșantion relativ mic și omogen. Cercetări viitoare vor trebui să excludă alți factori care ar putea afecta structura creierului, precum abuzul de substanțe sau traumele din copilărie, pentru a stabili clar o relație cauză-efect.
Cu toate acestea, concluzia este puternică: comportamentul antisocial și impulsiv, specific psihopatiei, pare a fi strâns legat de caracteristici neurologice comune și măsurabile. Deși dezbaterea despre cum ar trebui clasificată psihopatia continuă, înțelegerea rădăcinilor sale biologice este un pas esențial. Dacă vom înțelege mai bine de ce un creier este predispus la violență, am putea, într-o zi, să dezvoltăm metode pentru a schimba acest destin.
