Ursul Wojtek, ursul care a luptat în armata poloneză în cel de-Al Doilea Război Mondial

Deşi pare greu de înţeles la prima vedere cum ar putea un urs să ajungă pe frontul de luptă, ursul Wojtek nu este un personaj dintr-un roman al lui Sven Hassel, ci un urs adevărat care a fost soldat în armata poloneză în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Ursul a deprins din obiceiurile camarazilor săi şi a început să-i placă să bea din băuturile lor, în special bere, şi să fumeze. Dar mai ales să mănânce ţigările.

Ursul îi înveselea pe soldaţii aflaţi în tranşee cu giumbuşlucurile sale, dar îi şi ajuta la nevoie, cărând obuze şi lăzi cu muniţie. Însă modul în care a sfârşit, a fost unul dramatic.^[sursa]

Cum a ajuns ursul Wojtek în armată

Ursul Wojtek şi-a început viaţa în anul 1942, în Iran. Acesta este locul de baştină al urşilor bruni sirieni (Ursus arctos syriacus), subspecie din care şi Wojtek făcea parte şi care este cea mai mică dintre cele 16 subspecii ale ursului brun.

Din cauza vânătorii şi distrugerii habitatului, ursul brun a dispărut din Siria natală, precum şi din Israel, Egipt şi Liban, unde trăia şi în Antichitate. În ziua de azi, acest urs mai poate fi întâlnit în regiunea Munţilor Caucaz, Turcia, Irak şi Iran.

Pe când avea doar câteva săptămâni, mama lui Wojtek a fost împuşcată de vânători. Soarta i-a surâs, iar ursuleţul neajutorat a fost descoperit accidental de un băiat care, fără a avea mari planuri cu el, l-a pus într-un sac şi l-a dus acasă.

Pe atunci, Iranul trecea printr-o perioadă dificilă a istoriei sale îndelungate. Fostul mare imperiu al perşilor antici se afla atât sub ocupaţia sovieticilor, cât şi a britanicilor, ambii aliaţi dorind să profite de rezervele de petrol ale ţării şi de sistemul feroviar al acesteia.

Deşi localnicii nu vedeau cu ochi buni faptul că trupele străine se află pe teritoriul lor, şahul Iranului a făcut o mişcare neaşteptată. A decis să primească sute de mii de cetăţeni polonezi, care fuseseră eliberaţi de Stalin din gulagurile sovietice situate în Kazahstan şi Siberia.

Bărbaţii apţi din punct de vedere fizic, au fost înrolaţi de către britanici. Aceştia au creat astfel unităţi poloneze, care aveau să fie trimise pe frontul de vest.

Unul dintre convoaiele de soldaţi polonezi care traversa Iranul pentru a se alătura forţelor militare poloneze dislocate în Liban a trecut Munţii Hamadan. Cu ocazia unui popas, soldaţii polonezi au observat copilul pomenit mai sus, cărând un sac după el.

În apropierea convoiului, din sacul băiatului a ieşit un cap mic şi drăgălaş al unui pui de urs.

Soldaţii s-au înţeles prin gesturi cu băiatul. Aceştia au aflat că ursuleţul era orfan şi flămând, iar copilul nu avea cu ce să-l hrănească.

Polonezii, care la rândul lor erau victime ale unui tratament inuman din partea sovieticilor, au fost impresionaţi de povestea ursului. În cele din urmă, soldaţii i-au dat băiatului un briceag şi câteva conserve din raţiile lor, primind în schimb puiul de urs.

Ursul Wojtek în armată

Soldaţii polonezi au hrănit puiul de urs. La început, i-au dat lapte condensat, direct dintr-o sticlă de vodcă. Sătul şi mulţumit după mult timp, micul ursuleţ a adormit liniştit în vestonul unui soldat. Cucerise deja inimile tuturor.

Trecuţi prin ororile gulagului sovietic, soldaţii, la fel ca ursuleţul, aveau nevoie de dragoste şi afecţiune. Astfel, prezenţa ursuleţului le-a dat un impuls din punct de vedere moral.

Cu timpul, ursuleţul a devenit parte din viaţa tuturor soldaţilor polonezi de pe front. Aceştia se înghesuiau să-l hrănească şi să-l răsfeţe cu fructe, marmeladă, miere şi sirop. Mai târziu, întrucât îl tratau ca pe un camarad, ursul a fost învăţat de soldaţi să bea bere şi chiar să fumeze. De aceste vicii, animalul nu s-a mai putut lăsa până la finalul vieţii.

Ursuleţul a fost numit Wojtek. Acesta este un diminutiv pentru Wojciech, un nume polonez vechi, tradiţional, amintind de o expresie din slavona veche, care se traduce aproximativ prin „Cel care se bucură în luptă”, sau „Războinicul Zâmbitor”. Wojtek avea să se ridice pe deplin la înălţimea numelui său.

În ciuda acestor obiceiuri, ursul Wojtek s-a dezvoltat normal şi a ajuns la o greutate de 250 de kilograme. Joaca lui preferată era lupta pe două picioare cu camarazii. Totuşi, animalul îşi doza întotdeauna forţa când se lupta în joacă cu oamenii, pentru a nu-i răni. Spre amuzamentul tuturor, a învăţat rapid să salute cu o labă, ori de câte ori întâlnea câte un soldat sau ofiţer care-i vorbea sau îl mângâia.

Înrolat oficial, gradat soldat

În anul 1943, armata poloneză se îndrepta către zona de conflict din Italia. Soldaţii au început să se întrebe dacă este bine ca ursul să-i mai însoţească, pentru că se apropiau de linia frontului. Ajunşi în portul din Egipt, ursului nu i s-a permis îmbarcarea spre Napoli.

Din acest motiv, s-a decis înrolarea lui oficială în armată. A primit un număr şi un document, devenind caporal, şi astfel a putut fi urcat la bord. Soldaţii l-au dresat chiar să se ridice în două labe şi să salute milităreşte. La rubrica „părinţi” figurau numele celor doi soldaţi polonezi în grija cărora fusese încredinţat, respectiv Henryk Zacharevicz şi Dymitr Szawlugo. 

Oricine îl întâlnea, rămânea impresionat de caracterul şi personalitatea ursului. Nici măcar după ce a devenit adult în toată firea, Wojtek nu a dat vreun semn de agresivitate. Era la fel de blând precum atunci când a ieşit din sacul băiatului iranian.

Asaltul de la Monte Cassino

Plecaţi din Alexandria, soldaţii polonezi au debarcat pe coasta Italiei. Ursul Wojtek a fost încadrat în corpul trupelor aliate care urmau să ia cu asalt Monte Cassino. Aceasta avea să fie una dintre cele mai distrugătoare şi cumplite bătălii de pe Frontul de Vest.

Mănăstirea şi muntele de la Monte Cassino constituiau, prin locaţia terenului, cel mai important punct strategic de pe traseul spre Roma. Odată căzut, cucerirea Romei devenea o misiune uşoară. Ulterior, căderea Italiei în mâinile Aliaţilor era doar o chestiune de timp.

Cunoscând importanţa obiectivului Monte Cassino, germanii l-au apărat cu dârzenie. Aliaţii aveau deja la activ trei tentative de cucerire, care au costat mii de vieţi.

Sosirea ursului, însă, părea să aducă noroc Aliaţilor. În luna aprilie 1944, unitatea poloneză a participat la cel de a-l patrulea asalt. Având o cască militară pe capul uriaş, ursul Wojtek a participat la război, alături de camarazii săi.

Wojtek părea să înţeleagă pericolul reprezentat de gloanţele şi schijele care zburau din toate direcţiile. De asemenea, se ferea de grenadele şi obuzele care bubuiau necontenit. Uşor-uşor, ursul Wojtek s-a învăţat să arunce la rândul său grenade spre liniile inamice, însă adevarata vocaţie era cea de servant artilerist.

Întrucât, prin mărimea sa şi prin faptul că nu ştia să se adăpostească, era o ţintă pentru lunetiştii adverşi, polonezii au decis că era mai bine ca Wojtek să livreze obuze. La această treabă, ursul s-a descurcat de minune. Nu a scăpat niciun obuz, transportându-le cu labele din faţă şi mergând în două picioare, la fel ca un om.

Întrucât avea o forţă deosebită, ursul Wojtek a fost extrem de apreciat. Transporta cu uşurinţă obuze de calibru mare, în greutate de peste 50 kilograme. De asemenea, ursul căra de la camioane cutiile grele de muniţie, fără mare dificultate.

După ce trupele germane au capitulat, iar Aliaţii au cucerit Monte Cassion, un soldat l-a pictat pe Wojtek cărând un obuz. Acea imagine stilizat a devenit emblema Companiei 22 Transporturi.

„Răsplata” pentru ursul Wojtek şi moartea acestuia

Ursul Wojtek şi-a însoţit camarazii prin toată Italia. La sfârşitul războiului, circa 3.000 de soldaţi polonezi şi ursul lor au fost staţionaţi timp de doi ani în Scoţia.

La demobilizarea generală din anul 1947, ursului trebuia să i se găsească un cămin. Astfel, ursul Wojtek a ajuns la Grădina Zoologică din Edinburgh, unde a devenit o mare atracţie.

Deşi a fost mai mult decât un prieten şi un camarad pentru oameni, ursul Wojtek a fost „răsplătit” pentru bunătatea, blândeţea şi veselia sa cu o viaţă în captivitate. În ciuda faptului că a primit premii şi medalii, ursul a rămas singur şi trist după gratiile grădinii zoologice.

Singurele momente de fericire le trăia atunci când foştii săi camarazi de război vizitau grădina zoologică. Spre disperarea îngrijitorilor, dar spre deliciul vizitatorilor, soldaţii săreau gardul şi intrau în adăpostul lui Wojtek. Acolo se luptau în glumă cu el, îl mângâiau şi-i dădeau dulciuri, bere şi ţigări.

Ursul Wojtek nu şi-a uitat niciodată prietenii, rămânând la fel de blând şi de prietenos, tresărind atunci când auzea pe cineva vorbind limba poloneză. În rest, viaţa sa a devenit monotonă, trăind în singurătate până la sfârşitul vieţii.

În general, ursul brun sirian trăieşte circa 20-30 de ani în libertate, dar în captivitate poate ajunge chiar şi la 48 de ani. Cu toate acestea ursul Wojtek nu a rezistat atât de mult şi a murit în data de 2 decembrie 1963, la vârsta de 21 de ani. În timp, mai multe statui în care este reprezentat Wojtek au fost expuse în ţări precum Scoţia, Italia, Polonia şi Marea Britanie.