Zavaidoc: povestea dramatică a lăutarului care a cunoscut atât succesul cât şi sărăcia

Zavaidoc este un nume legendar în istoria muzicii românești. A fost cel mai cunoscut și apreciat lăutar din perioada interbelică, care a cântat pe fronturi și în restaurante de lux, care a avut o viață plină de aventuri și iubiri, dar și de necazuri și boli, care a lăsat în urmă peste 300 de melodii de neuitat.

Zavaidoc, o copilărie marcată de muzică

Zavaidoc s-a născut în data de 8 martie 1896, la Pitești, sub numele de Marin Teodorescu. A fost al doilea copil dintre cei patru ai vestitului violonist-țambalist al vremii, Tănase Teodorescu, și al soției acestuia, Constantina. A moștenit talentul și pasiunea pentru muzică de la tatăl său, care i-a cumpărat o chitară și i-a învățat primele cântece populare.

Zavaidoc a învăţat meşteşugul lăutăresc în familie. Tatăl cânta la vioară şi la ţambal. Vasile, fratele său mai mare, era un virtuoz al viorii, iar el, cu vocea sa puternică de tenor, avea nevoie de un instrument de acompaniament și acesta nu era altul decât chitara.

Tânărul Marin şi-a pierdut tatăl pe când avea 13 ani şi încă nu sunase goarna războiului. De nevoie, a început să cânte într-o mică formație alături de frații săi, denumită Frații Teodorescu: Vasile – vioară, Zoe – armonică, Marin – chitară și voce. Împreună cu ei, Marin s-a mutat la București, unde şi-a încercat norocul în lumea lăutarilor.

Zavaidoc, o carieră muzicală strălucitoare

La București, Zavaidoc şi-a făcut remarcată vocea deosebită, prin stilul său original. În anul 1916 s-a oferit voluntar în armată și a luptat în Primul Război Mondial, cântând răniților pe linia frontului din Moldova. Acela avea să fie locul în care a compus cântecul care avea să-i aducă porecla de Zavaidoc, după un personaj năbădăios din versurile sale.

În limba românească veche, cuvântul „zavaidoc“ caracteriza un om năbădăios, năstruşnic, o fire veselă şi iute. Ulterior, a devenit prenume şi avea să însemne un singur lucru: unul dintre cei mai mari lăutari din istoria muzicii româneşti.

În anul 1925 lăutarul a înregistrat primul său disc la casa Columbia Records. A avut succes imediat. A devenit vedeta restaurantelor bucureștene, unde avea numeroase angajamente. „Vișoiu”, „Carpați”, „Parcul Trandafirilor”, „Unic”, „Bufetul” (de la Șosea), „Coșna” (de lângă Piața Buzești), „Mărășești”, „Cireșica”, „La cotitură”, „Slepincar”, „Roata lumii”, „Marița Borțoasa” (peste drum de Atelierele C.F.R. Grivița) și, nu în ultimul rând, „Berbec”, de lângă Cișmigiu. Toate aceste restaurante celebre în acele vremuri se băteau să-l aibă pe marele Zavaidoc să le încânte clienţii.

Zavaidoc cânta atât cântece populare tradiționale, cât și piese moderne, influențate de jazz sau tango. Avea un repertoriu variat, care cuprindea atât melodii vesele și hazlii, cât și melodii triste și melancolice. Printre cele mai cunoscute se numără: „Cântecul lui Zavaidoc“, „La crâșmă-n drum“, „Aseară fusei la una“ sau „M-a făcut mama oltean“.

A refuzat să cânte la Operă, dar a cântat alături de George Enescu

Zavaidoc a fost un lăutar cu ștaif, care a cucerit elitele vremii cu muzica sa. A refuzat oferta Operei Române de a fi cap de afiș și a preferat să cânte în cele mai faimoase restaurante din Bucureşti, dar şi din Paris, precum „Moulin Rouge“.

A cântat alături de mari artiști precum George Enescu, Elena Zamora sau Gică Petrescu. A fost invitat să cânte pentru regele Carol al II-lea sau pentru mareșalul Ion Antonescu. S-a întâlnit cu marele George Enescu pe frontul de la Iaşi. Acest demiurg al muzicii româneşti nu se simţea înjosit să cânte la pian, acompaniindu-l pe “lăutarul” Zavaidoc.

“În timpul când Zavaidoc se afla la Paris, eu l-am auzit cântând muzică populară românească. De asemenea, în războiul din 1916 a cântat pe front răniţilor, alături de mine şi George Enescu.”, a spus cântăreaţa de operetă Elena Zamora.

O viață plină de aventuri și iubiri

Zavaidoc a avut o viață plină de aventuri și iubiri, dar și de necazuri și boli. Era un bărbat chipeș și galant, care nu se sfia să-și arate afecțiunea pentru femeile care-i plăceau. A cheltuit sume fabuloase de bani pe haine scumpe, mașini de lux, bijuterii și cadouri pentru iubitele sale. A fost poreclit „lăutarul de popotă“, pentru că își schimba cămașa de patru ori în fiecare noapte.

Celebrul lăutar era foarte curtat de femei. Zavaidoc s-a căsătorit la 43 de ani cu o femeie frumoasă, pe nume Constanţa, mai tânără decât el cu 15 ani. Aceasta i-a dăruit lăutarului trei copii: două fete, Constanţa şi Niculina, şi un băiat botezat Zavaidoc. La naşterea primului său copil, Zavaidoc a fost atât de fericit, încât a străbătut Piteştiul de la un capăt la celălalt într-o sanie plină cu sticle de şampanie, pentru a ciocni cu oricine se întâlnea.

Chiar şi după căsătorie, lăutarul a continuat să fie căutat de admiratoare. Conștient de acest lucru, Zavaidoc și-a avertizat soția să nu fie geloasă. Cu toate acestea, el s-a bucurat în continuare de micile ”tentații” ale vieţii.

În anul 1943, lăutarul a primit ordin de concentrare la o unitate din Târgovişte. Acolo s-a îndrăgostit de Tuca, o tânără frumoasă pentru care a fost la un pas de a-și părăsi soția și copiii.

Moartea lui Zavaidoc

La bombardamentele din anul 1944, casa din Bucureşti a lui Zavaidoc a fost distrusă. Atacul i-a ucis o soră, Zoia, ai cărei copii, cinci la număr, au rămas în grija lui și a soției sale. Astfel, Zavaidoc s-a văzut nevoit să muncească mai mult pentru bani și să se retragă cu familia la Caracal. Noaptea cânta, iar ziua se ascundea de bombardamente în adăposturi.

S-a mutat mai apoi de la Caracal la Roşiorii de Vede, acolo unde un patron de restaurant angajase special pentru el o orchestră de 20 de oameni. După război, lăutarul s-a mutat împreună cu familia la Câmpulung Muscel şi mai apoi la Turnu Măgurele.

Fără casă şi fără bani, afectat de moartea surorii sale, Zavaidoc s-a îmbolnăvit de nefrită galopantă. Lipsa medicamentelor pe timp de război și consecințele bolii i-au provocat orbirea, în timp ce tensiunea i-a ajuns la 28. Şi-a petrecut ultimele zile din viaţă internat la Spitalul ”Filantropia” din Bucureşti.

Zavaidoc a trăit intens şi s-a stins rapid. A murit în data de 13 ianuarie 1945, în aceeaşi zi cu fiica sa Niculina. Avea doar 48 de ani. A fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica.