Vaticanul, una dintre cele mai ermetice și mai bine păzite instituții din istoria omenirii, a fost, de-a lungul timpului, zdruncinat de scandaluri răsunătoare, fiecare amenințând să păteze reputația imaculată pe care Biserica Catolică și-a clădit-o cu migală.
O instituție clădită pe secrete și tradiții milenare, Sfântul Scaun a fost în mod repetat zguduit de controverse care îi contrazic misiunea spirituală – de la complicități politice întunecate și mașinațiuni financiare demne de un thriller, la abuzuri mușamalizate și legături periculoase cu crima organizată. Următoarea listă explorează zece dintre cele mai răsunătoare capitole care au pătat reputația Bisericii și au șocat conștiința publică.[sursa]
10 scandaluri care au zguduit Vaticanul
#10. Preoți cu simpatii naziste
Umbrele nazismului au planat asupra unor clerici, acuzați că au orchestrat evadarea unor oficiali de rang înalt ai celui de-al Treilea Reich la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Un nume central în această controversă este cel al episcopului Alois Hudal. Rector al unui colegiu pentru preoți între 1923 și 1952, Hudal și-a manifestat fără rezerve opiniile pro-naziste și este considerat artizanul fugii a zeci de criminali de război. O telegramă de la Hudal către Adolf Hitler, descoperită recent, nu face decât să întărească aceste acuzații. Alături de el, preotul croat Krunoslav Draganovic este indicat ca fiind o piesă centrală în organizarea acestor rute de evadare.
Recent, profesorul Kevin Madigan de la Harvard a afirmat că Vaticanul nu doar că știa de acțiunile lui Hudal și Draganovic, dar le-ar fi susținut, descriindu-le drept „un soi de program papal de caritate pentru național-socialiști și fasciști”. În replică, alți istorici, dar și Vaticanul, contestă vehement aceste afirmații, argumentând că viziunile lui Hudal au generat, de fapt, conflicte frecvente cu papalitatea. Conform acestei perspective, dacă anumiți naziști au beneficiat de rețeaua de refugiați a Bisericii, au reușit acest lucru doar disimulându-și cu abilitate adevărata identitate în fața oficialilor ecleziastici.
#9. Scandalurile Băncii Vaticanului
Cunoscută oficial ca Institutul pentru Lucrări Religioase, Banca Vaticanului a fost, decenii la rând, epicentrul unor scandaluri financiare. Problemele majore au erupt în anii ’80, odată cu prăbușirea băncii italiene Banco Ambrosiano. Aceasta acordase împrumuturi colosale, fără garanții, unor misterioase companii paravan din Panama, tranzacții girate de Banca Vaticanului.
După colaps, deși a negat orice responsabilitate legală, Vaticanul a fost constrâns să plătească despăgubiri de circa 224 de milioane de dolari creditorilor. Suspiciunile că Banco Ambrosiano spăla bani pentru crima organizată italiană au persistat, mai ales după ce președintele băncii, Roberto Calvi, a fost găsit spânzurat de podul Blackfriars din Londra, cu buzunarele pline de cărămizi – un deznodământ sinistru cu iz de execuție mafiotă. Șeful Băncii Vaticanului de la acea vreme, arhiepiscopul Paul Marcinkus, a fost protejat de arestare de imunitatea oferită de Biserică.
Anii ’90 au adus un nou val de acuzații, când un grup de supraviețuitori ai Holocaustului a intentat un proces colectiv, acuzând Banca Vaticanului și ordinul franciscan de complicitate cu regimul fascist croat pentru a ascunde averi provenite din jafuri de război. Deși procesul a fost respins, a erodat și mai mult imaginea instituției.
Istoria recentă nu a fost mai blândă: fonduri au fost confiscate de magistrații italieni, șeful băncii, Ettore Gotti Tedeschi, a fost demis în plin scandal de management defectuos, iar monseniorul Nunzio Scarano a fost arestat pentru că își folosea contul pentru a transfera ilegal milioane de euro din Elveția în Italia.
#8. Rețele de prostituție, lobby gay și șantaj
Cel mai recent scandal cu tentă sexuală care a pătat imaginea Sfântului Scaun a izbucnit odată cu arestarea lui Angelo Balducci și Ghinedu Ehiem, acuzați de corupție și de coordonarea unei rețele de prostituție masculină. Balducci era membru al „Gentilomilor Sanctității Sale”, un grup select de laici care asistă Suveranul Pontif la ceremonii importante, în timp ce Ehiem fusese membru al unui cor de elită al Vaticanului.
Autoritățile italiene au descoperit rețeaua în timp ce-l investigau pe Balducci, un influent om de afaceri, pentru fapte de corupție. Interceptările telefonice, publicate de ziarul italian La Repubblica, au pictat un tablou detaliat al conversațiilor dintre cei doi bărbați despre organizarea întâlnirilor sexuale.
În anul 2013, același ziar a publicat fragmente dintr-un raport exploziv de 300 de pagini, comandat de Papa pentru a investiga scandalul VatiLeaks. Dosarul dezvăluia existența unui așa-numit „lobby gay”, un grup de înalți prelați „uniți de orientarea sexuală”, care ar fi participat la petreceri private cu prostituați. Raportul sugera că această vulnerabilitate ar fi putut deschide calea șantajului asupra unor înalți oficiali de la Vatican, existând chiar speculații că aceste presiuni ar fi contribuit la decizia istorică de abdicare a Papei Benedict al XVI-lea.
#7. Legăturile cu Mafia
Relația complexă a Bisericii cu puternicele organizații criminale din Italia – de la Cosa Nostra siciliană la ‘Ndrangheta calabreză și Camorra napoletană – a fost mult timp învăluită în ambiguitate, definită mai degrabă prin tăceri decât prin acțiuni. Timp de decenii, Vaticanul a evitat să condamne public Mafia.
În anul 1964, un cardinal influent a mers până acolo încât a declarat că Mafia nu există, crimele atribuite ei fiind doar o conspirație comunistă pentru a denigra Sicilia. Chiar și Papa Ioan Paul al II-lea, în timpul unei vizite în Sicilia marcată de o sângeroasă reglare de conturi, a omis orice referire la Mafie. În tot acest timp, liderii mafioți locali își justificau adesea actele de violență sub un fals pretext al credinței.
Motivele acestei reticențe sunt adânc înrădăcinate în istorie, datând probabil din 1861, când unificarea Italiei a deposedat Vaticanul de vastele sale teritorii. Papa Pius al IX-lea s-a declarat atunci „prizonier în Vatican”, iar Biserica a privit cu ostilitate noul stat italian până la Acordul de la Lateran din 1929. În acest vid de putere, Biserica a căutat alianțe cu autorități locale alternative, iar Mafia, cu structura sa ierarhică și influența sa capilară, a părut un partener potrivit. Mai târziu, în timpul Războiului Rece, anticomunismul fervent al multor lideri mafioți a consolidat această legătură tacită.
Relația a început să se fractureze în ultimii ani. Momentul de cotitură a fost în anul 1993, când Papa Ioan Paul al II-lea a condamnat public Mafia, care a replicat prompt prin detonarea unor bombe la două biserici istorice. Recent, Papa Francisc a intensificat retorica, cerându-le mafioților să se căiască, altfel riscând damnarea veșnică. Aceste declarații au stârnit furie în cercurile interlope, iar acum se speculează că Suveranul Pontif ar putea fi o țintă pentru puternicele clanuri italiene.
#6. Răpirea de copii
O investigație recentă a scos la iveală o realitate cutremurătoare: rețele secrete de călugărițe, preoți, medici și asistente medicale ar fi conspirat pentru a fura până la 300.000 de copii spanioli. Timp de peste cinci decenii, numeroase spitale din Spania, multe dintre ele administrate de Biserică, anunțau mamele că pruncii lor au murit la naștere sau la scurt timp după. Dacă o mamă insista să vadă trupul neînsuflețit, i se prezenta cadavrul înghețat al unui alt nou-născut. Copiii sănătoși erau apoi dați spre adopție unor familii „aprobate” de regimul franchist sau, în unele cazuri, vânduți pe sume considerabile cuplurilor sterile.
Printre primele persoane inculpate se numără o călugăriță în vârstă de 87 de ani, Sora Maria Gomez, acuzată că a smuls un copil din brațele mamei sale pentru a-l încredința unei alte familii.
Aceste dezvăluiri aduc aminte de un scandal similar din Chile, unde preoți și călugărițe forțau mamele singure să renunțe la copiii lor pentru ca aceștia să fie crescuți în familii „tradiționale”. Mamelor care se opuneau li se administrau anestezice puternice în timpul travaliului, iar la trezire li se spunea că pruncul s-a născut mort.
Un alt caz care a stârnit controverse este dispariția Emanuelei Orlandi. Cazul tinerei a stârnit un val de controverse după ce, în anul 1983, pe când avea vârsta de 15 ani, a dispărut chiar de pe străzile Vaticanului după ce fusese la o lecţie de muzică. Pe 22 iunie 1983, Emanuela a părăsit apartamentul familiei sale din Vatican, mergând spre complexul Sant’Apollinare, din Roma, pentru a participa la o lecţie de flaut. În drumul său spre curs, un bărbat care a coborât dintr-un autoturism marca BMW, de culoare închisă, a oprit-o pe stradă şi i-a oferit bani pentru a vinde produse cosmetice de la compania Avon. Tânăra a sunat-o de la un telefon public pe sora ei, iar aceasta i-a spus să se consulte cu părinţii lor înainte de a lua vreo decizie.
La lecţia respectivă Emanuela nu s-a putut concentra, iar profesorul i-a permis să părăsească mai devreme cursul. A plecat în jurul orei 18:50. Câţiva prieteni de-ai fetei ar fi văzut-o în autobuz, în timp ce era în drum spre locuința familiei, discutând cu o femeie roşcată. Există martori conform cărora Emanuela Orlandi s-ar fi urcat într-un autoturism marca BMW. Acesta ar fi de fapt ultimul moment în care a fost văzută în viaţă. De atunci, tânăra nu a mai fost văzută vreodată.
#5. VatiLeaks
Trădarea poate veni din cercul cel mai apropiat, o lecție pe care Papa Benedict a învățat-o în cel mai dur mod posibil. Propriul său majordom, Paolo Gabriele, a fost sursa uneia dintre cele mai răsunătoare scurgeri de informații din istoria modernă a Vaticanului, un scandal cunoscut astăzi ca VatiLeaks.
Timp de mai mulți ani, Gabriele a fotocopiat în secret documente papale confidențiale, folosind un aparat la care avea acces împreună cu alți doi secretari, și le-a transmis jurnalistului italian Gianluigi Nuzzi. Cartea rezultată, „Sanctitatea Sa: Documentele secrete ale lui Benedict al XVI-lea”, a dezvăluit o lume a corupției, a luptelor pentru putere și a intrigilor de culise din inima Sfântului Scaun.
Au existat speculații conform cărora Gabriele a fost doar un țap ispășitor, iar scurgerile ar fi fost, de fapt, opera unei facțiuni de clerici hotărâți să discrediteze pontificatul lui Benedict al XVI-lea.
#4. Homosexualitatea
Homosexualitatea în rândul clerului este un subiect de o sensibilitate extremă, care divizează profund Biserica. Problema este cu atât mai complexă cu cât se manifestă sub diverse forme: preoți homosexuali care respectă celibatul, preoți homosexuali activi sexual și preoți care, contrar doctrinei oficiale, militează pentru acceptarea homosexualității.
Conform catehismului catolic, persoanele cu înclinații homosexuale trebuie tratate cu compasiune, respect și delicatețe. Cu toate acestea, actele homosexuale în sine sunt considerate „contrare legii naturale”, deoarece „închid actul sexual în fața darului vieții” și „nu izvorăsc dintr-o complementaritate afectivă și sexuală autentică”. Prin urmare, „nu pot fi aprobate în nicio situație”.
În ultimii ani, voci precum cea a preotului Raymond Schafer, care și-a recunoscut homosexualitatea în timpul slujbei, sau a părintelui Gary Meier, autorul cărții „Voci ascunse: Reflecțiile unui preot catolic gay”, au contestat deschis această doctrină. Declarațiile mai nuanțate ale Papei Francisc pe această temă au aprins o scânteie de speranță în comunitatea catolică gay. Totuși, trebuie subliniat că Papa nu este un progresist după standardele seculare actuale. Mai mult, el este doar un om, iar a schimba cursul unei instituții milenare este o misiune colosală.
#3. Acuzațiile de mușamalizare a abuzurilor asupra copiilor
Timp de decenii, Vaticanul a negat sistematic că ar fi avut cunoștință de o politică de mușamalizare a abuzurilor sexuale comise de preoți. Însă un document în limba latină, datat 1962 și purtând sigiliul Papei Ioan al XXIII-lea, ar putea răsturna această apărare. Documentul, intitulat Crimen Sollicitationis, stabilește o politică a tăcerii absolute în gestionarea acuzațiilor de abuz sexual, recomandând chiar ca victimele să fie obligate să depună un jurământ de tăcere. Cei care încălcau acest pact al secretului, fie ei victime sau martori, riscau excomunicarea.
Papa Benedict al XVI-lea, pe când era cardinalul Joseph Ratzinger, a fost acuzat personal că nu a acționat în cazul unui preot american care abuzase aproximativ 200 de băieți surzi. În anii ’90, în calitatea sa de prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, ar fi ignorat scrisorile repetate ale unui arhiepiscop american care cerea laicizarea preotului. Fostul suveran pontif a negat vehement că ar fi încercat vreodată să ascundă astfel de cazuri.
#2. Celibatul
Celibatul a fost mult timp o condiție obligatorie pentru oricine dorește să devină preot catolic – o practică despre care se crede că datează din epoca apostolică, deși a fost impusă universal abia în Evul Mediu.
Potrivit Bisericii, celibatul este un semn al dedicării totale față de credință și o imitare a vieții lui Hristos. Însă, pe fondul unui sprijin tot mai mare pentru permiterea căsătoriei preoților, subiectul a devenit unul dintre cele mai fierbinți din interiorul comunității catolice.
Această lege a generat nenumărate scandaluri de-a lungul secolelor, cu papi, episcopi și preoți care duceau vieți sexuale active, unii având chiar familii secrete. Un caz recent, în care 26 de femei i-au adresat o scrisoare Papei Francisc, implorându-l să le permită să se căsătorească cu preoții pe care îi iubesc, a readus dezbaterea în prim-plan. Reformiștii susțin că acceptarea celibatului opțional ar putea reduce cazurile de tulburări sexuale, pedofilie, aventuri clandestine și copii nelegitimi.
#1. Revolta călugărițelor americane
S-ar putea crede că, după atâtea scandaluri, Vaticanul ar evita să deschidă noi fronturi de conflict. Cu toate acestea, Sfântul Scaun se află într-o dispută deschisă cu Conferința Liderelor Religioase (LCWR), cea mai mare și mai influentă organizație a călugărițelor din Statele Unite.
Conflictul a izbucnit în urma unei „vizite apostolice” – o anchetă internă a Bisericii – care a concluzionat că există „probleme doctrinare grave” în rândul grupului. Călugărițele au fost acuzate că pun la îndoială învățăturile Bisericii privind interzicerea preoției pentru femei și homosexualitatea, și că promovează „teme feministe radicale”, precum dreptul la avort și folosirea contraceptivelor.
Într-o mișcare percepută ca o represiune, regretatul Papă Francisc a numit un episcop american pentru a reforma organizația. Însă călugărițele americane nu cedează. O petiție în sprijinul lor a strâns peste 50.000 de semnături, iar șapte grupuri de călugări franciscani din SUA au condamnat public intervenția Vaticanului ca fiind excesivă. Având în vedere numeroasele priveghiuri de protest organizate în fața bisericilor, se pare că scena este pregătită pentru o confruntare epică.
