Cea mai mică închisoare din lume: povestea bizară a închisorii Sark

În Canalul Mânecii, la jumătatea distanței dintre Marea Britanie și Franța, se ascunde Insula Sark, o fâșie de pământ plină de farmec, cu o lungime de nici cinci kilometri și o lățime de doar 1,6 kilometri. Cei aproximativ 600 de locuitori ai săi duc o viață izolată, dar profund împlinită, pe acest petic de pământ de o frumusețe rară. Însă Sark, dincolo de peisajele sale idilice și atmosfera sa tihnită, deține un record mondial insolit: cea mai mică închisoare încă funcțională din lume. Astăzi, deși rareori primește „oaspeți”, aceasta servește, în ocazii sporadice, drept loc de detenție temporară pentru localnici mai zburdalnici sau turiști puși pe harță.

Liniștea de astăzi a insulei contrazice un trecut tumultuos. Atestată documentar pentru prima dată în secolul al XI-lea, când a fost dăruită de William Cuceritorul mănăstirii Mont-Saint-Michel, insula a fost ulterior cucerită de francezi în secolul al XVI-lea, pentru a fi apoi preluată de englezi.

De-a lungul istoriei, a fost un cuib notoriu pentru contrabandiști și pirați, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost ocupată de trupele germane. După război, insula și-a îmbrățișat pe deplin farmecul rustic, de lume veche. Aici nu există mașini, stâlpi de iluminat public sau drumuri asfaltate și nici aeroport. Accesul se face exclusiv cu barca, iar singurele moduri de a te deplasa sunt la pas, cu bicicleta sau cu trăsura trasă de cai. Sark este unul dintre puținele locuri din lume unde vehiculele de urgență sunt tractate de tractoare sau cai.

Închisoarea de astăzi nu este, însă, cea originală. Prima temniță a fost construită la scurt timp după înfrângerea Armadei Spaniole în anul 1588, cu scopul principal de a apăra insula și de a-i reține pe prizonierii de război. În acele vremuri, un temnicer se asigura că deținuții nu evadează. Totuși, când apăreau probleme între localnici, viața pe insulă se termina, de cele mai multe ori, cu acuzatul la stâlpul infamiei, nu într-o celulă.

Expus batjocurii publice de la răsărit la apus, vinovatul era umilit de ceilalți săteni, care aruncau în el cu resturi de mâncare sau pietre. Când prizonierii erau totuși condamnați la închisoare, sentința nu putea depăși două zile, conform sistemului judiciar din secolul al XVI-lea. Infracțiunile mai grave erau trimise spre judecată în Guernsey.

O primă deținută și o pedeapsă memorabilă

O anecdotă locală, păstrată cu sfințenie de-a lungul generațiilor, povestește despre prima deținută a noii închisori. Se spune că ar fi fost o tânără servitoare, a cărei infracțiune a fost pe cât de pasională, pe atât de neînsemnată: a furat o batistă de la amanta stăpânului ei. Fapta, deși minoră, i-a adus o condamnare.

Legenda spune că tânăra era atât de înspăimântată de întunericul și izolarea celulei, încât a plâns neîncetat. Înduioșat, temnicerul i-a lăsat ușa deschisă. Mai mult, le-a permis prietenelor fetei să vină la închisoare cu scaunele și andrelele lor, pentru a-i ține companie și a o consola pe durata celor două zile de detenție.

La începutul anilor 1800, închisoarea originală, aflată vizavi de biserică, a fost considerată improprie. Subsolul Arsenalului, folosit ca soluție provizorie, era departe de a fi sigur, având o fereastră fără gratii care facilita evadările. Deși tribunalele din Guernsey au ordonat construirea unei noi închisori în anul 1832, constrângerile bugetare au amânat proiectul cu peste două decenii.

Cea mai mică închisoare din lume

Construită în anul 1856, actuala închisoare din Sark este o clădire minimalistă, cu un acoperiș emblematic în formă de butoi și fără ferestre. Cele două celule adiacente, una de 1,8 pe 1,8 metri și cealaltă de 1,8 pe 2,4 metri, pot găzdui maximum doi prizonieri. Acestea sunt despărțite de un coridor îngust care se întinde pe toată lungimea clădirii. Înăuntru, paturi simple de lemn cu o saltea subțire oferă un confort spartan deținuților.^[sursa]

O invazie bizară

Este imposibil să vorbești despre închisoarea din Sark fără a aminti una dintre cele mai bizare tentative de invazie din istoria sa, petrecută în 1990. Andres Gardes, un fizician nuclear francez șomer, era convins că este moștenitorul de drept al insulei. Hotărât să-și ia drepturile în primire, a decis să invadeze insula de unul singur.

Gardes a sosit cu o zi înainte de „invazia” plănuită și a lipit afișe prin care își anunța intențiile, specificând ora și locul. Astfel, conetabilul, singura autoritate a legii de pe insulă, a fost pregătit. A doua zi, înarmat cu o pușcă semiautomată, Gardes și-a început asaltul, doar pentru a fi întâmpinat de conetabil, care l-a dezarmat cu un singur pumn în față, punând capăt rapid și eficient conflictului. Andres Gardes a fost arestat, iar arma sa poate fi văzută astăzi la Muzeul din Sark.

Astăzi, cu o populație atât de mică și o comunitate strâns legată, criminalitatea pe insulă este aproape inexistentă. Sark respectă în continuare cutuma judiciară conform căreia infracțiunile grave sunt trimise pe insula vecină, Guernsey, pentru un proces echitabil și executarea pedepsei.

Închisoarea din Sark nu are mulți „clienți”, cu excepția ocazionalilor turiști sau muncitori sezonieri care întrec măsura cu alcoolul. Forța de poliție este la fel de minimalistă: un conetabil (polițistul șef) și un Vingtenier (asistentul său). Sistemul de alegere este simplu: în fiecare an este ales un nou Vingtenier, care, la finalul mandatului de un an, devine noul conetabil. Mica închisoare este situată chiar lângă centrul pentru vizitatori, în inima insulei.