Sultanul Ibrahim și pasiunea sa pentru femeile obeze: a cerut să i se aducă cea mai grasă femeie din lume

Istoria este adesea modelată de voința unor personalități ieșite din comun, însă puțini lideri au lăsat în urmă o moștenire atât de controversată precum cea a sultanului Ibrahim al Imperiului Otoman. Domnia sa a intrat în analele istoriei nu atât prin decizii politice, cât printr-o serie de excentricități și o apetență pentru desfrâu care au sfidat orice normă a vremii, asigurându-i un loc aparte în galeria celor mai bizari monarhi ai lumii.

Cunoscut posterității drept „Ibrahim cel Nebun”, acesta a cârmuit destinele Imperiului Otoman între anii 1640 și 1648. Într-o perioadă relativ scurtă, faima sa nu s-a clădit pe câmpul de luptă, ci în interiorul seraiului, unde depravarea sa a devenit proverbială, stârnind uimire și oroare în rândul contemporanilor.

La câteva decenii distanță, eruditul domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir, oferea o perspectivă detaliată asupra acestor episoade în lucrarea sa „Istoria Creșterii și Descreșterii Curții Othomane”. Cronicarul notează un episod emblematic: „Odată a văzut organul genital al unei vaci sălbatice. Târât de pofta brutală, a cerut să i se facă din aur un model la fel și l-a trimis în tot imperiul cu poruncă să i se caute o muiere, la fel cu vaca, care să-i servească poftelor lui. În cele din urmă a găsit una pe plac și și-a făcut-o concubină.”^[sursa]

Dorințe neobișnuite pentru sultanul Ibrahim

Apetitul sultanului nu se limita la cererea, considerată aproape banală pentru un monarh oriental, a unei noi virgine în fiecare săptămână. Obsesia sa pentru femeile supraponderale, o preferință ce depășea orice limită a convenționalului, a culminat cu porunca de a-i fi găsită cea mai corpolentă femeie din lume pentru a-i completa haremul.

Misiunea s-a încheiat în Armenia, de unde i-a fost adusă o tânără de aproximativ 150 de kilograme, pe care a poreclit-o „Șeker Pare” (Bucățică de Zahăr). Fascinat de noua sa achiziție, Ibrahim a copleșit-o cu favoruri și, într-un gest de o excentricitate supremă, i-a conferit titlul de guvernator general al Damascului, o decizie care a șocat întreaga administrație imperială.

Tabloul personalității sale întunecate este completat de câteva detalii definitorii. Traumatizat în copilărie, după ce a fost martor la execuția celor patru frați ai săi, ordonată de propriul tată, viața adultă a lui Ibrahim a fost o goană perpetuă după stimulare. Când vigoarea îi scădea, apela la afrodiziace puternice pentru a-și susține stilul de viață hedonist. Însă, poate cea mai sinistră legendă legată de numele său vorbește despre un acces de furie paranoidă în care, pentru a potoli gelozia unei singure concubine, ar fi poruncit înecarea în Bosfor a tuturor celor 280 de femei din haremul său.

Sfârșitul sultanului

Domnia sa decadentă nu putea rămâne însă fără consecințe. În timp ce sultanul se pierdea în plăceri costisitoare, blocada venețiană a Dardanelelor sufoca economic capitala, iar taxele de război, impuse pentru a finanța capriciile monarhului, alimentau o nemulțumire generală. O primă tentativă de înlăturare, orchestrată în anul 1647 de figuri puternice precum marele vizir Salih Pașa și chiar de mama sultanului, Kösem, a eșuat, soldându-se cu execuția vizirului și exilarea temporară a sultanei.

Însă, în anul următor, revolta ienicerilor și a înalților clerici (ulema) a pecetluit soarta lui Ibrahim. Pe 8 august 1648, mulțimea furioasă l-a sfâșiat pe marele vizir Ahmed Pașa, iar sultanul a fost capturat și închis în Palatul Topkapî. De data aceasta, Kösem Sultan și-a dat acordul pentru detronare, rostind cuvinte grele: „În cele din urmă, nu ne va lăsa în viață nici pe tine, nici pe mine. Vom pierde controlul asupra guvernului. Întreaga societate este în ruine. Înlăturați-l imediat de pe tron.”

Pe tron a fost urcat fiul de șase ani al lui Ibrahim, Meḥmed al IV-lea, iar noul mare vizir a obținut rapid o fatwa (decret religios) pentru execuția sultanului decăzut. Pe 18 august, sub privirile mamei sale de la o fereastră a palatului, Ibrahim a fost strangulat, devenind al doilea monarh din istoria otomană care a avut parte de un astfel de sfârșit.