Mii de desene uriașe în deșertul peruan și nicio explicație unică: ce știu cercetătorii despre Liniile Nazca

Pe dealurile și în văile aride de pe coasta Peruului, poporul Nazca a desenat oameni, animale, forme geometrice, plante și flori. A făcut-o între anii 200 î.Hr. și 500 d.Hr., cu mult înainte ca în regiune să se folosească scrisul, iar liniile acestor desene, puse cap la cap, însumează peste 1.300 de kilometri.

Vechi de aproximativ 2.000 de ani, Liniile Nazca sunt cele mai faimoase geoglife din lume. Nici măcar numărul lor nu se cunoaște exact. Sunt câteva mii, iar cu ajutorul inteligenței artificiale se descoperă în continuare altele noi.

Nu se știe însă cu certitudine de ce au fost construite. Oamenii de știință dezbat întrebarea încă de la începutul secolului al XX-lea, când liniile au fost investigate oficial pentru prima dată. Între timp, experții au propus diverse explicații pentru celebrele geoglife.

„Există multe idei despre funcția și semnificația lor. Dacă te uiți însă cu atenție la geoglifele din zonă, observi că au stiluri diferite: unele sunt relativ mai mari, altele mai mici, unele se află pe versanții dealurilor, altele pe câmpie. E puțin probabil ca o singură explicație să fie valabilă pentru toate”, a declarat Ana Nieves, profesoară de istoria artei la Universitatea Northeastern Illinois, SUA.

De-a lungul anilor s-au propus explicații de tot felul. Cea mai fantezistă susține că liniile ar fi fost locuri de aterizare pentru navele spațiale ale extratereștrilor.

O teorie respinsă, cu mii de adepți

Scriitorul elvețian Erich von Däniken, autor de lucrări pseudoștiințifice, era fascinat de Nazca și credea cu tărie în vizitele extratereștrilor. În 1968 a publicat o carte de mare succes, „Amintiri despre viitor” (în engleză, „Chariots of the Gods?”), în care își expunea chiar această teorie: liniile ar fi fost folosite ca locuri de aterizare pentru OZN-uri. În viziunea lui, situl de la Nazca era o mărturie a vizitelor unor astronauți din alte lumi, care ar fi devenit creatorii civilizațiilor antice.

Von Däniken invoca și literatura sanscrită, care, spunea el, descrie aterizarea unei nave spațiale pe Pământ. În acea poveste, localnicii priveau uimiți cum „ființe asemănătoare oamenilor, cu pielea aurie și strălucitoare” umblau pe jos, extrăgeau metale și apoi își luau zborul cu nava lor. Potrivit scenariului său, acești astronauți antici s-ar fi întors curând, ar fi construit piste de aterizare și apoi ar fi plecat definitiv. Plini de uimire, amerindienii ar fi considerat Nazca un loc de pelerinaj, iar generații la rând ar fi construit și mai multe figuri și piste, ca o invitație adresată zeilor să se întoarcă. Zeii nu s-au mai întors însă niciodată.

Când a apărut cartea, oameni de știință și arheologi precum matematiciana Maria Reiche au declarat că ideile lui von Däniken erau absurde și trebuiau respinse. Tot ei au reușit să demonstreze că liniile ar fi putut fi realizate cu unelte simple, aflate la îndemâna oamenilor din epoca în care au fost create.

Cărțile lui von Däniken, „Sosirea zeilor” și „Amintiri despre viitor”, au fost considerate lipsite de orice credibilitate intelectuală sau merit literar. Înaintea lui, și alți autori prezentaseră idei despre contactul dintre extratereștri și oamenii din vechime, dar von Däniken nu le-a recunoscut meritele, nici măcar atunci când formula aceleași afirmații și folosea dovezi identice sau similare. Cu toate acestea, cărțile lui au atras la Nazca mii de vizitatori și adepți.

De la semne pentru călători la locuri de sărbătoare

Teoriile mai realiste leagă liniile de practici culturale și religioase. „E greu de răspuns la întrebarea de ce există geoglifele, câtă vreme nu ni s-a păstrat nicio mărturie, nici orală, nici scrisă”, a scris Karsten Lambers, profesor de arheologie digitală și computațională la Universitatea Leiden, din Țările de Jos, într-un eseu din volumul „Los geoglifos: imágenes y escenarios en el desierto de Nazca y Palpa” (Geoglifele: imagini și peisaje în deșertul Nazca și Palpa). Lambers a adăugat că rostul geoglifelor s-ar fi putut schimba de-a lungul timpului.

Una dintre ipoteze descrie tocmai o astfel de schimbare. La început, liniile ar fi marcat traseele călătorilor și ale caravanelor, iar mai târziu ar fi devenit locuri de adunare și de sărbătoare.

Într-un studiu din 2026, cercetătorii au observat că unele dintre cele mai vechi geoglife de la Nazca au fost construite pe versanții dealurilor, par să se afle pe poteci și „erau vizibile de la distanțe considerabile”. Asta înseamnă că ar fi putut marca trasee de călătorie și semnala locuri potrivite pentru tabere temporare. Cu timpul, a sugerat echipa, aceste marcaje au devenit locuri unde oamenii se adunau și sărbătoreau.

Prea puține alinieri pentru un calendar

Alți cercetători au căutat răspunsul pe cer: geoglifele ar fi corespuns unor aliniamente astronomice și ar fi servit astfel drept un fel de calendar. O linie este considerată „aliniată” cu Soarele, cu o stea sau cu Luna atunci când e orientată spre punctul de la orizont unde acel corp ceresc răsare sau apune.

În decembrie 1941, istoricul Paul Kosok a examinat liniile și a stabilit că acestea prezentau aliniamente astronomice. Maria Reiche i-a continuat munca. Timp de peste 40 de ani, ea a studiat Liniile Nazca și a identificat numeroase geoglife despre care credea că au o legătură astronomică cu diverse corpuri cerești, după cum a remarcat o echipă de cercetători într-un studiu din 2021.

Aceeași echipă a analizat la rândul ei geoglifele și a constatat că doar un număr relativ mic dintre ele prezentau o posibilă aliniere cu o stea sau cu un eveniment solar, cum ar fi un solstițiu. „Rezultatele sugerează că geoglifele, în ansamblul lor, nu pot fi interpretate cu certitudine ca un sistem calendaristic”, a scris echipa.

Asta nu discreditează totuși ideea că Liniile Nazca aveau o semnificație astronomică, a declarat Christiane Richter, cercetătoare la Universitatea de Științe Aplicate din Dresda și autoarea principală a studiului din 2021. De la publicarea articolului, cercetările ei și ale echipei sale au indicat că aproximativ 8% dintre geoglife prezintă o formă de aliniere cu Luna. Richter a mai afirmat că este „foarte probabil ca corpurile cerești să fi jucat un rol în crearea desenelor”.

Ofrande legate de apă și fertilitate

Lambers a remarcat în lucrarea sa că, pe platforme stâncoase joase din apropierea unor geoglife, mai ales a celor în formă de trapez, au fost așezate ofrande: ceramică, crabi, porumb și cercei din cochilii de Spondylus, un gen de bivalve cunoscute drept stridii spinoase.

În mod normal, cochiliile de Spondylus se găsesc mai la nord, în Ecuador, dar în timpul fenomenelor El Niño pot apărea și mai la sud, în Peru. Împreună cu crabii și porumbul, ele sunt de regulă asociate cu apa și fertilitatea, a observat Lambers.

Linii parcurse în șir indian

Ofrandele erau așezate lângă unele geoglife, dar, potrivit unei alte ipoteze, geoglifele înseși ar fi putut fi folosite pentru procesiuni rituale. „Unele geoglife sunt făcute dintr-o singură linie neîntreruptă. Acestea s-ar preta la procesiuni, pentru că oamenii le-ar putea parcurge în șir indian”, a spus Nieves.

Unele dintre activitățile de pe linii ar fi putut cultiva un sentiment de comunitate și egalitate, a afirmat Darryl Wilkinson, profesor de religie la Universitatea Dartmouth, care a scris despre geoglife. „Parcurgerea liniilor era o activitate de grup, iar participarea la astfel de procesiuni ar fi creat probabil un sentiment de comunitate în rândul celor implicați. În interpretarea mea, Liniile Nazca urmăreau o formă de exprimare a comunității relativ mai egalitară”, a declarat Wilkinson.

Un deșert pus în slujba oamenilor

Oricare ar fi fost motivele, Liniile Nazca stârnesc astăzi uimire. În eseul său, Lambers a scris că poporul Nazca, cel care le-a creat, „a reușit să transforme, de-a lungul multor secole, unul dintre cele mai aride deșerturi din lume, pentru ca acesta să le servească locuitorilor regiunii drept expresie a ideilor lor culturale și drept cadru pentru activitățile lor sociale”.

Pentru Lambers, așadar, deșertul transformat prin aceste linii a avut un dublu rol: era un mod prin care locuitorii regiunii își exprimau ideile culturale și locul în care se desfășurau activitățile lor sociale. Mai multe dintre explicațiile propuse de cercetători descriu activități de acest fel: taberele temporare ale călătorilor, adunările și sărbătorile, ofrandele legate de apă și fertilitate, procesiunile parcurse în grup. Răspunsul definitiv la întrebarea de ce au fost construite liniile rămâne însă necunoscut.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU