Legenda moștenitoarei franceze dispărute pe mare și regăsite pe tronul Imperiului Otoman

Când Aimée du Buc de Rivéry a dispărut pe mare, golurile din povestea ei le-a umplut legenda. Se zvonea că ar fi fost capturată de pirați, vândută ca sclavă și aleasă drept concubina preferată a unui sultan, iar de acolo ar fi ajuns sultană a Imperiului Otoman.

Istoria reală începe pe insula Martinica, în Caraibe. Aici s-a născut Aimée du Buc de Rivéry, fiica unui plantator bogat și rudă a împărătesei Josephine, soția iubită a lui Napoleon Bonaparte. Este adevărat că a dispărut de pe o corabie, în împrejurări rămase neexplicate, în 1788 sau, după alte surse, în 1778.

Fiindcă nu se știe cum a dispărut, era firesc să apară o legendă, iar Aimée a ajuns să fie confundată cu Nakşidil, o sultană otomană despre care se zvonea că ar fi avut origini franceze. Rămâne întrebarea cât de plauzibil este zvonul că moștenitoarea unui plantator din Martinica ar fi putut ajunge, printr-un șir de întâmplări incredibile, să conducă unul dintre cele mai puternice imperii ale Europei.

Copilăria în Martinica și prezicerea ghicitoarei

Marie Josèphe Rose Tascher de La Pagerie, viitoarea împărăteasă Josephine a Franței, și-a amintit astfel anii petrecuți în Martinica: „Alergam, săream, dansam, de dimineața până seara; nimeni nu-mi stăpânea mișcările sălbatice din copilărie”.

Verișoara ei, Aimée du Buc de Rivéry, ar fi descris probabil o copilărie asemănătoare. Născută în anul 1768 într-o familie bogată de cultivatori de zahăr din Pointe Royale, în colonia franceză Martinica, s-a bucurat, probabil, de o copilărie relativ liberă și lipsită de griji. Junglele și pârâurile insulei erau probabil locurile ei de joacă, la fel ca pentru Josephine.

S-a sugerat că cele două fete au petrecut timp împreună în copilărie, în Martinica. Potrivit cărții The Rose of Martinique: A life of Napoleon’s Josephine, scrisă de Andrea Stuart, pe insulă a venit o ghicitoare care le-a prezis viitorul amândurora. Lui Josephine i-a prezis că într-o zi va „regreta adesea viața ușoară și plăcută din Martinica”. Drept consolare, se va mărita cu un „bărbat brunet, fără prea multă avere”, care o va ridica la un statut „mai înalt decât al unei regine”.

Prezicerea pentru Rivéry era poate și mai intrigantă: urma să fie răpită de pirați și vândută unui „palat grandios” de la capătul lumii. Se spune că ghicitoarea ar fi adăugat: „Chiar în clipa în care vei ști că ți-ai câștigat fericirea, acea fericire se va estompa ca un vis, iar o boală îndelungată te va duce în mormânt.”

Desigur, asemenea preziceri par doar niște anticipări convenabile. Totuși, potrivit cărții lui Stuart, împărăteasa Josephine ar fi pomenit întâmplarea în anii care au urmat, ceea ce sugerează că episodul s-ar fi putut petrece cu adevărat.

Dispariția lui Rivéry și confuzia cu sultana Nakşidil

Se pare că majoritatea aspectelor din viața lui Rivéry sunt controversate. Unele relatări spun că a dispărut în 1778, în timpul unei traversări a oceanului, cu doar un an înainte ca Josephine să facă propria traversare, cea care avea s-o ducă în cele din urmă pe tron.

Potrivit altor relatări, a dispărut în 1788, după ce părăsise o mănăstire franceză, și a fost răpită de pirații berberi. O altă legendă susține că fusese răpită la numai 2 ani, iar o a patra, că s-a înecat într-un naufragiu.

Majoritatea legendelor o confundă pe Rivéry cu Nakşidil, soția sultanului otoman Abdul Hamid I și mama sultanului Mahmud al II-lea. La moartea lui Nakşidil, în 1817, soacra ambasadorului Franței în Imperiul Otoman a scris:

„Se spune că defuncta sultana era franceză… că, la vârsta de abia doi ani, părinții ei s-au îmbarcat împreună cu ea spre America și au fost capturați de un corsar care i-a dus la Alger, unde au pierit… Ea a fost trimisă la Abdul Hamid, care a găsit-o frumoasă și a ridicat-o la rangul de Kadine… Ea i-a dăruit pe Mahmud, sultanul care domnește în prezent. Mahmud a avut întotdeauna un mare respect pentru mama sa. Se spune că ea i-a depășit cu mult în amabilitate pe corsicani sau pe georgieni, ceea ce nu este surprinzător, având în vedere că era franceză.”

Relatarea este consemnată în Femeile regale franceze din haremul sultanilor otomani: Utilizările politice ale relatărilor inventate din secolul al XVI-lea până în secolul al XXI-lea, de Christine Isom-Verhaaren.

Potrivit acestei versiuni, Rivéry și sultana erau, de fapt, una și aceeași persoană. Rivéry ar fi fost vândută ca sclavă de pirați încă din copilărie, apoi aleasă pentru haremul sultanului datorită frumuseții ei. Acolo l-ar fi fermecat pe sultan și i-ar fi dăruit un fiu, pe viitorul sultan Mahmud al II-lea.

Ca mamă a viitorului sultan, Rivéry ar fi avut o mare influență. Se spune că ar fi construit un palat în stil rococo în Imperiul Otoman și că i-ar fi insuflat fiului ei, Mahmud al II-lea, valorile franceze.

Mahmud al II-lea avea să devină un fel de Petru cel Mare al otomanilor. Sultan progresist, a instituit un cabinet în cadrul guvernului său și a creat un sistem poștal.

Domnia lui Mahmud al II-lea, între anii 1808 și 1839, se leagă direct de istoria românilor. În 1812, prin Pacea de la București, semnată la Hanul lui Manuc, Imperiul Otoman a cedat Rusiei jumătatea răsăriteană a Moldovei, ținutul dintre Prut și Nistru, numit ulterior Basarabia. Zece ani mai târziu, după răscoala grecească din 1821, Poarta a renunțat la domnii fanarioți și a numit domni pământeni: Ioniță Sandu Sturdza în Moldova, după 110 ani de domnii fanariote, și Grigore al IV-lea Ghica în Țara Românească.

Zvonul și interesele politice franco-otomane

În anii 1860, cu prilejul unei vizite la Paris, sultanul Abdul Aziz, fiul lui Mahmud al II-lea, a declarat presei că bunica sa și Napoleon al III-lea erau rude. Declarația a dat și mai multă greutate zvonurilor că Rivéry și Nakşidil fuseseră aceeași femeie.

Motivul pentru care teoria a fost atât de credibilă la vremea ei pare să fi fost politic. Pentru Imperiul Otoman, o legătură cu Franța era pur și simplu o mișcare inspirată de politică externă. Pentru francezi, zvonul întărea pretenția lui Napoleon al III-lea la titlul regal, de vreme ce acesta nu provenea dintr-o linie regală tradițională.

Asocierea dintre moștenitoarea bogată a unei plantații franceze și o sultană nu a început însă nici măcar cu povestea lui Rivéry și Nakşidil. Încă din secolul al XVI-lea circula zvonul că o prințesă franceză se căsătorise cu un membru al familiei regale otomane.

Selaniki, un administrator otoman de la sfârșitul secolului al XVI-lea, a fost, potrivit surselor scrise, primul care a sugerat o legătură între familiile regale ale Franței și Imperiului Otoman. El susținea că regele Franței era „Prințul nostru și din neamul nostru”. Așadar, asocierea unei moștenitoare franceze dispărute, Aimée du Buc de Rivéry, cu o sultană era o cale convenabilă de a întări relațiile politice și de a uni cele două regate.

Ce contrazice identificarea lui Rivéry cu Nakşidil

Din păcate, este extrem de improbabil, dacă nu chiar imposibil, ca Aimée du Buc de Rivéry să fi fost sultana valide. Datele dispariției ei nu se potrivesc cu data nașterii lui Mahmud al II-lea. Există și dovezi că Nakşidil era originară din Caucaz, nu o franceză din Martinica.

Cu toate acestea, povestea de dragoste dintre moștenitoarea unei plantații, ajunsă sclavă, și un sultan s-a dovedit extrem de captivantă. Aproape sigur nu e adevărată, dar seamănă leit cu prezicerea ghicitoarei din Martinica: o fată răpită de pirați și vândută unui palat de la capătul lumii.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU