Un studiu pe 1.600 de „cazuri” susține că a găsit o corelație ciudată în relatările despre reîncarnare

Analizând relatări despre reîncarnare, un nou studiu susține că a găsit o corelație ciudată între felul în care a murit cineva și așa-zisa „renaștere” a unei persoane care își amintește, într-un fel sau altul, acea „viață anterioară”. Mai exact, legătura ține de calendar: după o moarte violentă, „întoarcerea” ar veni mai repede.

Efectul e mic, iar cazurile din spatele lui nu sunt dovezi limpezi că cineva ar fi reîncarnarea altcuiva. Dar cum suntem în octombrie, cea mai înfricoșătoare lună a anului dacă e să ne luăm după tradițiile americane cu Halloweenul și toate cele, merită aruncată o privire.

Primul studiu: 326 de cazuri, în 1988

Ideea nu e nouă. În anul 1988, psihologul N.K. Chadha și psihiatrul Ian Stevenson au realizat un studiu de mică amploare asupra relatărilor despre reîncarnare. Cei doi s-au concentrat pe cauza morții „persoanei anterioare”, adică a celei din care se presupune că s-a reîncarnat altcineva.

Analizând un eșantion de „326 de cazuri care sugerează reîncarnarea”, autorii au afirmat că, atunci când presupusa „persoană anterioară” murise violent, intervalul până la „reîncarnare” era mai scurt decât după o moarte naturală.

„Efectul a fost constatat în toate culturile studiate (cu excepția Sri Lankăi), dar a fost semnificativ statistic doar într-o singură cultură (India) și pentru grupul luat ca întreg. De asemenea, vârsta la care subiectul a vorbit prima dată despre viața anterioară s-a dovedit semnificativ mai mică în cazul unei morți violente (comparativ cu o moarte naturală)”, au scris cercetătorii în studiu.

Sincer vorbind, nu e știință exactă, iar cercetătorii au tras concluzii care trec mult dincolo de ce pot garanta datele lor. Un exemplu e chiar interpretarea pe care au propus-o, formulată totuși cu o condiție: „Noi înșine nu putem găsi nicio ipoteză normală plauzibilă care să explice datele noastre privind perioada de pauză și, prin urmare, le interpretăm provizoriu în sensul că, dacă reîncarnarea are loc, persoanele care mor violent tind să se reîncarneze mai repede decât cele care mor de moarte naturală.”

Mai departe, au adăugat: „Acest lucru e în concordanță cu tradițiile hinduismului, potrivit cărora fiecare acțiune din viața noastră, fie fizică, fie mentală, se păstrează sub forma unui samskara, sau a unei amprente, în mintea noastră. Dorințele persistă după moarte la fel de puternic ca înainte și duc, în cele din urmă, la o nouă naștere.”

Rămâne, desigur, întrebarea de ce efectul ar fi semnificativ statistic într-o singură țară și de ce reîncarnarea ar respecta tocmai granițele Sri Lankăi, fără să-i aducă înapoi pe cei morți violent în număr la fel de mare ca în alte părți.

Pe scurt, a fost un studiu destul de restrâns și, cu atâtea variabile legate de felul în care sunt adunate și raportate aceste „cazuri”, nu spune mare lucru. Cum explică și autorii, transferul de informații între familii și comunități e destul de greu de exclus, așa că toate aceste documente rămân simple afirmații, nu cazuri confirmate.

Aceeași întrebare, o bază de date de 2.254 de cazuri

Acum, o echipă de la Divizia de Studii Perceptuale a Universității din Virginia, SUA, a încercat să afle dacă acest presupus efect se menține pe un set de date mai mare. Rezultatele au fost publicate în revista Psychology of Consciousness: Theory, Research and Practice.

Echipa a analizat o bază de date de 2.254 de cazuri, cu rapoarte întocmite de aceeași divizie. În 74% dintre ele, cercetătorii au considerat că detaliile despre „viața anterioară” oferite de persoana presupus reîncarnată se potriveau cu cele ale unei alte persoane, decedate anterior.

Pentru fiecare caz, baza de date reține numeroase variabile, printre care felul în care murise presupusa persoană din viața anterioară, dacă familia sau ancheta îi dăduseră copilului presupus reîncarnat informații despre ea și câte dintre detaliile oferite de „reîncarnat” fuseseră considerate de anchetatori „corelate” cu cele ale persoanei din viața anterioară.

Un efect mic, dar care rezistă testelor

„Exista un raport publicat anterior care sugera o legătură între moartea violentă și un interval mai scurt între deces și naștere. Am vrut să testăm această legătură mai sistematic și să vedem dacă ar putea fi explicată prin influențe culturale sau psihologice. Spre surprinderea noastră, legătura s-a menținut când am testat-o pe un număr mult mai mare de cazuri, iar factorii sociali și psihologici pe care i-am examinat nu au reușit s-o elimine”, a spus autoarea principală a studiului, dr. Saeedeh Sadeghi, într-o declarație.

Efectul a fost mic, dar semnificativ statistic. Intervalul median dintre deces și presupusa renaștere a fost de 16 luni, însă, în cazul deceselor neașteptate, timpul până la revenirea printre oameni, cu toate tărășeniile lor, ar putea fi redus cu 40%.

Echipa de cercetare subliniază totuși că asocierea e mică: reprezintă aproximativ 2–3% din variația intervalului dintre deces și presupusa reîncarnare.

„Acesta este cel mai amplu studiu sistematic realizat până acum asupra tiparelor temporale din amintirile raportate despre vieți anterioare. Cazurile individuale pot lăsa loc unor interpretări diferite, dar tiparele observate în multe cazuri sunt mult mai greu de explicat prin exagerare, fantezie sau invenție”, a adăugat Sadeghi.

Interesant este – și asta nu trebuie citit ca o susținere a reîncarnării – că efectul s-a menținut chiar și atunci când copilul în cauză nu pretindea că își amintește propria moarte.

„Sperăm că această lucrare îi va încuraja pe cercetători să privească dincolo de cazurile individuale și să se întrebe dacă există tipare mai largi, care pot fi testate sistematic. Mecanismele din spatele acestor descoperiri nu sunt clare deocamdată, dar asta ne dă un motiv în plus să căutăm în continuare, nu să întoarcem privirea”, a adăugat dr. Marieta Pehlivanova.

Nu, asta nu confirmă reîncarnarea

Merită spus clar: acestea nu sunt cazuri limpezi, în care cineva este, în mod evident, reîncarnarea altei persoane.

Transferul de informații în interiorul comunităților și de la una la alta e extrem de greu de exclus și, în multe cazuri, oferă o explicație mult mai plauzibilă decât reîncarnarea. Nici prejudecățile nu pot fi eliminate cu adevărat, oricât s-ar încerca.

Mai există o problemă: cine susține că s-a reîncarnat ar putea oferi câteva detalii, iar cu atâtea decese la dispoziție, poate fi aleasă ulterior persoana care pare să se potrivească cel mai bine cu ele.

Apoi, vestea unei morți violente se răspândește mai repede decât cea a unei morți naturale, iar asta ar putea, fără îndoială, să complice lucrurile. Dacă indiciile despre cel decedat ajung la persoana care pretinde că s-a reîncarnat, de pildă prin familia ei, problemele anchetei se dublează.

Ca și la primul studiu, totul se sprijină în mare măsură pe încrederea acordată anchetatorilor, care au hotărât ce potriviri între presupusele „persoane anterioare” și cei care s-ar fi reîncarnat erau plauzibile. Cazurile sunt destul de neclare, cu multe ocazii în care memoria poate fi contaminată și cu alte explicații credibile, care nu au nevoie de reîncarnare.

În termeni simpli, studiul a găsit un tipar în felul în care sunt relatate aceste povești: când persoana „anterioară” murise violent, copilul care avea să pretindă că își amintește viața ei tindea să se nască după un interval mai scurt. Doar că tiparul e slab: felul morții explică numai aproximativ 2–3% din diferențele dintre intervale.

Afirmațiile de acest fel rămân întotdeauna interesante, chiar și pentru cine bănuiește că, de fapt, aceste cercetări studiază credințele culturale și circulația informației în comunități. Concluzia le poate displăcea celor care vor să creadă în reîncarnare – și e dreptul lor deplin s-o facă. Dar, așa cum precizează limpede cercetătorii, dovezile științifice nu sunt suficient de solide pentru a susține existența ei.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU