Misterul faimoaselor pietre care se mișcă singure în Valea Morții (Death Valley) a fost elucidat: o combinație rară între straturi subțiri de gheață și vânturi ușoare este responsabilă pentru deplasarea rocilor de sute de kilograme pe fundul lacului uscat Racetrack Playa.

După mai bine de 70 de ani de mister, oamenii de știință au surprins în sfârșit faimoasele „pietre navigatoare” din Racetrack Playa, situată în Parcul Național Valea Morții, în plină mișcare. Ceea ce au descoperit cercetătorii este surprinzător de simplu. Aceste roci, dintre care unele cântăresc peste 300 de kilograme, trasează de mult timp urme vizibile pe fundul uscat al lacului. Traseele lor pot fi perfect paralele, cu viraje identice și chiar schimbări bruște de direcție – caracteristici care au făcut ca întregul fenomen să fie și mai greu de elucidat.
Până la acest studiu, absolut nimeni nu le văzuse de fapt mișcându-se. Cercetările conduse de dr. Brian Jackson de la Universitatea de Stat din Boise indică raritatea condițiilor potrivite și ritmul extrem de lent al deplasării drept motive cheie pentru care fenomenul a rămas neobservat atât de mult timp.
O configurație care a necesitat răbdare, dar care a dat în cele din urmă roade
Pentru a surprinde pietrele în acțiune, cercetătorii au instalat o stație meteorologică menită să înregistreze viteza vântului la fiecare secundă și au echipat 15 pietre cu unități GPS activate de mișcare.
Concluziile, publicate în prestigioasa revistă PLOS ONE, descriu modul în care această configurație le-a permis oamenilor de știință să capteze date cruciale în timp real, în timpul unei perioade rare în care zona playa s-a umplut cu apă. Așa cum a relatat dr. Richard Norris de la Institutul de Oceanografie Scripps:
„Știința are uneori un element de noroc. Ne așteptam să așteptăm cinci sau zece ani fără ca nimic să se miște, dar la doar doi ani de la începerea proiectului, s-a întâmplat să fim acolo la momentul potrivit pentru a vedea fenomenul cu ochii noștri.”
Pe parcursul a aproximativ două luni și jumătate, echipa a documentat cinci evenimente distincte de mișcare, unele implicând deplasarea simultană a sute de pietre.
Acest set masiv de date a legat în cele din urmă anumite tipare meteorologice de mișcarea pietrelor. De asemenea, a evidențiat cât de scurte și neregulate sunt aceste evenimente, aspect care ajută enorm la explicarea motivului pentru care nu au putut fi observate direct până acum.

Gheața subțire și vânturile ușoare determină mișcarea
În mod ironic, explicația s-a dovedit a fi mult mai puțin dramatică decât teoriile formulate anterior. Atunci când playa se inundă, nopțile reci îngheață stratul de apă puțin adâncă în pânze subțiri de gheață, cu o grosime de doar 3 până la 5 milimetri. Odată cu răsăritul soarelui, gheața se sparge în bucăți mari, plutitoare.
Cercetările dr. Norris arată că aceste plăci de gheață sunt împinse de vânturi ușoare, de doar 3-5 metri pe secundă, care, la rândul lor, deplasează pietrele pe suprafața de noroi moale. Gheața nu ridică rocile; în schimb, ea transferă forța pe măsură ce se deplasează pe suprafață. Observațiile confirmă că până și vânturile foarte ușoare pot mișca pietre masive atunci când sunt combinate cu condițiile optime la nivelul suprafeței.

Modelul care a dezlegat misterul
Unul dintre motivele principale pentru care acest fenomen a rămas un mister o perioadă atât de îndelungată este viteza. Pietrele se deplasează cu abia 2-6 metri pe minut, un ritm care este aproape imposibil de observat dacă nu privești extrem de atent sau dacă nu folosești instrumente de măsurare.
Unele mișcări durează doar câteva secunde, în timp ce altele se întind pe o durată de până la 16 minute. Într-un caz remarcabil, pietrele răspândite pe o distanță echivalentă cu trei terenuri de fotbal au început să se miște exact în același timp și au parcurs mai mult de 60 de metri.
Cercetătorii au subliniat că acest tip de mișcare sincronizată explică perfect urmele paralele observate pe Racetrack Playa. Atunci când se întâmplă, este un proces subtil și complet silențios. Ai putea sta chiar acolo și să nu-ți dai seama deloc că ceva se mișcă.

