Ieronim Budac, șoferul lui Al Capone: a făcut contrabandă în SUA, apoi a revenit în România și a devenit primar

Urmărit de poliția federală pe drumurile Americii, un șofer încărcat cu whisky de contrabandă a plonjat cu camionul direct în apele fluviului Mississippi și a scăpat nevătămat din încercuire. La mii de kilometri distanță, în satul Cârțișoara de la poalele Munților Făgăraș, bărbatul care le-a relatat această scenă consătenilor a devenit un gospodar influent, proprietar de gater și primar liberal respectat. Numele lui era Ieronim Budac, iar tradiția orală îl păstrează drept șoferul de încredere al temutului gangster Al Capone.

Între dosarele de urmărire ale Securității comuniste și mărturiile din monografia satului, biografia ardeleanului împletește spectaculos mitologia interlopă din Chicago cu realitatea dură a emigrației transilvănene.

Cârțișoara, satul care își petrecea oamenii spre America

Comuna se află la poalele Munților Făgăraș, pe șoseaua care urcă spre Bâlea Lac. După 1900, sute de localnici de aici și din împrejurimi au luat vaporul spre Lumea Nouă, în speranța unui trai mai bun. Plecările lor au intrat în cărți și au lăsat în urmă un șir lung de povești.

Fotografiile vechi din arhive au păstrat imaginea acestor despărțiri. Țăranii porneau la drum în costum popular, iar satul întreg îi conducea, cu alai.

Exodul este descris de Traian Cânduleț și Ilie Costache în Monografia Comunei Cârțișoara (Editura Megamix, Iași, 2012). Cânduleț, născut în 1926 în Cârțișoara și mort în 2007, a lucrat toată viața la primăria comunei, ca primar, viceprimar, referent administrativ și secretar, adunând o viață întreagă materiale despre istoria locului. Costache, născut în 1932 în Dâmbovița, s-a legat de sat prin căsătoria cu fiica preotului de aici și a lucrat în industrie, între altele ca designer și director de fabrică.

În paginile lor, America de după 1900 apare așa cum o vedeau cei rămași acasă: „America începuse a fi cunoscută ca un pământ al făgăduinţei, un El-Dorado în care oamenii se îmbogăţeau peste noapte, în care dolarii îţi intrau singuri în buzunare ca pleava la îmblătitul secarei”. Vestea ajunsese și în Cârțișoara: „Se auzise şi pe aici pe la noi că oameni de toate provenienţele şi de toate culorile, din toate colţurile planetei, luau vaporul şi plecau să se îmbogăţească repede, cât porţile minelor de aur erau încă deschise”.

Autorii descriu apoi călătoria imaginată de cei care porneau: „Societăţile de transportul călătorilor într-acolo organizau cu vapoarele lor curse regulate cu care, contra unei taxe destul de piperate, îl descăracu pe europeanul sau pe asiaticul dornic de cea mai rapidă căpătuială exact la gura minei de aur unde acestuia nu-i mai rămânea altceva de făcut decât să adune repede pepitele de aur, numai traista s-o fi avut pregătită”. Monografia pune această viziune pe seama păstorului care își lăsa turma: „Aşa îşi închipuia ciobanul nostru care îşi lăsase oile pe Plaiul Lăiţi şi pleca la antipozi să culeagă aur”. Fraza următoare corectează tabloul: „Situaţia era însă mult mai complexă, riscantă, obositoare, chinuitoare, dar mai ales uneori deosebit de tristă”.

Pașaport sau peșcheș: drumurile spre Lumea Nouă

Varianta cea mai norocoasă, potrivit monografiei, era plecarea legală, cu un pașaport obținut anevoie de la consulatele americane. Pentru ceilalți exista o a doua cale, în care prețul putea fi viața: „Cealaltă cale era să se strecoare în mod clandestin pe un mijloc de transport, de cele mai multe ori pe baza unui peşcheş oferit reprezentantului unui armator, caz în care, de foarte multe ori, după ce-şi achita taxa convenită adunată cu imense sacrificii, putea fi aruncat peste bord ca hrană la peşti, imediat ce vasul ieşea în largul necuprins al apelor pe care ar fi trebuit să le străbată”.

Pericolul nu a oprit plecările. „Şi totuşi numărul celor împinşi de lipsuri şi nevoi şi hotărâţi să ia viaţa în piept aici în satul nostru a fost incredibil de mare”, notează autorii. Iar despre casele satului adaugă: „Prea puţine gospodării au existat în care să nu plece unul, doi sau toată familia să-şi încerce norocul”.

Amploarea acestui exod a fost documentată sociologic în 1929 de echipa profesorului Dimitrie Gusti în Drăguș, sat făgărășean situat la mică distanță de Cârțișoara. Monografia coordonată de sociologul Adrian Negrea a scos la iveală date copleșitoare: din 320 de gospodării cercetate, 183 (peste 57%) avuseseră cel puțin un membru plecat peste Ocean. Țăranii ardeleni nu plecau însă pentru a se stabili definitiv în America, ci pentru a împlini formula tradițională «Mia și drumul» — strângerea a o mie de dolari din munca grea din fabrici și turnătorii pentru a achita datoriile de acasă, a cumpăra pământ și a ridica case trainice din cărămidă. În acest tipar socio-economic colectiv s-a înscris inițial și plecarea tânărului Budac, înainte ca viața peste Ocean să capete turnura unei aventuri de legendă.

Ieronim Budac, ciobanul trimis peste Ocean la 17 ani

Dintre toți cârțișorenii ajunși în America, Ieronim Budac este, după toate probabilitățile, cel mai cunoscut, iar în sat e pomenit și azi ca un personaj de legendă. Tradiția păstrată până astăzi spune că ar fi intrat în banda lui Al Capone, gangsterul a cărui organizație controla o mare parte a pieței negre din Chicago în anii Prohibiției și care a fost judecat în 1931 și condamnat pentru evaziune fiscală la 11 ani de închisoare.

Reperele precise despre tinerețea lui le-a lăsat el însuși, într-o declarație scrisă la Securitate la 27 noiembrie 1954 și publicată de Monitorul de Făgăraș. Dosarul lui de la Securitate, aflat în arhiva CNSAS, a fost prezentat și de România Liberă. Budac își trecea acolo data nașterii, 6 mai 1897, și amintea că tatăl îi murise când el avea șase ani, iar până la 17 ani stătuse cu mama, văduvă cu cinci copii, păscând oile.

La 17 ani a fost trimis de mamă în America, ca să poată ajuta familia. A plecat în 1914, iar războiul izbucnit la scurt timp după aceea l-a lăsat până în 1918 fără nicio corespondență cu cei de acasă. Despre aurul din închipuirea consătenilor, mărturia lui păstrează o altă cifră: „am lucrat cu 10 cenți pe oră, adecă 10 ore cu un dolar”, un câștig care, scria el, nu-i ajungea să se hrănească și să se îmbrace.

Tot declarația permite reconstituirea drumurilor următoare. S-a căsătorit în America și a rămas acolo cu soția până în 1921, când s-a întors în România. În 1924 a plecat din nou peste Ocean, de această dată singur, soția rămânând acasă, iar la 20 ianuarie 1925 revenea definitiv în țară.

Prohibiția, perioada în care producerea, vânzarea și transportul băuturilor alcoolice au fost interzise la nivel național în Statele Unite, a început în ianuarie 1920 și s-a încheiat în 1933. Cronologia din declarație îl plasează pe Budac pe teritoriul american, în acești ani, până la întoarcerea din 1921 și apoi în șederea dintre 1924 și ianuarie 1925.

Camionul cu alcool de contrabandă și fuga în Mississippi

Dintre peripețiile americane povestite de Budac, cea care i-a legat numele de Capone a ajuns în monografie din amintirile lăsate familiei. Autorii o redau astfel: „Întors în ţară a povestit rudelor că printre altele, în perioada prohibiţiei antialcoolice, a fost angajat de marele gangster Al Capone să-i transporte cu camionul masive cantităţi de whisky”.

Urmează scena în care Budac, la volanul camionului cu alcool de contrabandă, ar fi scăpat de polițiștii federali care îl urmăreau: „Într-una din întâlnirile sale cu Poliţia Federală, în baza instrucţiunilor marelui boss, a intrat cu camionul plin de băuturi în fluvial Mississippi, salvându-se de două ori, o dată de la o moarte aproape sigură şi a doua oară din mâinile Poliţiei”. Fragmentul nu precizează nici anul, nici locul de pe fluviu în care s-ar fi petrecut întâmplarea.

Căsătoria cu Maria Tarcea și distileria secretă din Chicago

Peste Ocean, Budac s-a însurat cu Maria Tarcea, o cârțișoreancă dintr-o familie înstărită, ai cărei părinți țineau acolo un magazin. Căsătoria apare și în declarația din 1954, unde soția e numită fiica lui Ion Tarcea, aflată și ea atunci în America.

Relatările din sat adaugă un detaliu care nu se regăsește în fragmentele publicate ale declarației. În subsolul magazinului, Budac ar fi amenajat o distilerie, unde făcea rachiu de Cârțișoara după rețeta de acasă, pe care îl vindea apoi pe piața neagră.

Budac nu era însă singurul făgărășean conectat la rețelele clandestine din Chicago. Monografia comunei consemnează că alături de el au activat și alți consăteni din Cârțișoara, printre care Filimon Folea și Ioan Blendea, poreclit «Tiți». Pentru a transporta sticlele cu băutură fără a atrage bănuielile agenților federali, Blendea recurgea la o metodă ingenioasă: scobise paginile interioare ale unei Biblii voluminoase, transformând cartea sfântă într-o ascunzătoare mobilă pentru alcoolul de contrabandă.

Întoarcerea acasă: cazane de rachiu, joagăr și primăria

Banii strânși în America au finanțat afacerile pornite acasă. Budac și-a cumpărat o casă și a avut cazane de rachiu și o piuă, instalația în care se împâslesc țesăturile de lână. A avut și un joagăr, un ferăstrău mânat de apă, pe care, după declarația din 1954, l-a construit în vara lui 1925 și l-a deținut până la naționalizarea din 1948.

Omul întors din America a fost foarte apreciat în sat și a ajuns primar liberal, iar povestea lui, așa cum circulă, îi numără patru mandate. Declarația din 1954, în care Budac spune că a fost primar din partea Partidului Liberal, detaliază parcursul fără să-l împartă în mandate. Ales în toamna lui 1933, a preluat funcția în ianuarie 1934 și a rămas în ea până în 1938; în 1939 l-a numit din nou Prefectura Făgăraș, până la venirea legionarilor la putere, iar la 15 septembrie 1941 a primit o nouă numire, păstrată până la demisia din 1944.

Prețuirea consătenilor a trecut și de schimbarea regimului. Într-un raport al Securității din anii 1950 se nota că, în calitate de fost primar liberal, Budac încă se bucura de multă simpatie în comună. Același document consemna că oamenii veneau des pe la el, fiindcă avea țuică și cazan.

Interesul Securității pentru bătrânul Budac nu era însă legat de gangsterii din Chicago, ci de un pericol imediat pentru regimul comunist: grupul de partizani anticomuniști din Munții Făgăraș, condus de Ioan Gavrilă Ogoranu. Cârțișoara era un punct strategic de sprijin pentru luptătorii din munți, iar ofițerii au încercat să-l constrângă pe Budac să devină informator (Dosar CNSAS nr. 3553). Rapoartele operative îi schițau un portret minuțios: «talia 1,65–1,70 m, corpolent și robust, părul negru cărunt… consumă băutură alcoolică, dar nu este văzut niciodată în stare de ebrietate». Fostul primar s-a eschivat însă cu abilitate țărănească, mimând surzenia și bătrânețea pentru a nu furniza date despre partizani, determinând Securitatea să-l radieze în 1956 din rețea ca element complet inutil.

Urmele lui Ieronim Budac: cazanele de rachiu și memoria satului

Ieronim Budac a murit la 23 septembrie 1977 și a fost înmormântat în cimitirul din localitate. În sat se mai pot vedea și astăzi ruinele cazanelor lui de rachiu.

Documentele lămuresc o parte a vieții lui: anii plecărilor și ai întoarcerilor, precum și perioadele în care a condus primăria. Cursa pentru Capone și intrarea cu camionul în Mississippi rămân, în sursele consultate pentru acest articol, relatarea lui, transmisă rudelor și trecută apoi în monografia satului.

Rachiul străbate ambele versiuni ale biografiei. Tradiția îl arată distilând în subsolul unui magazin american pentru piața neagră, documentele îl surprind trăind acasă din cazanul la care veneau consătenii, iar din această a doua viață au rămas ruinele de la Cârțișoara.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU