200 de meteoriți marțieni care au lovit Pământul au fost ejectați din doar 5 cratere

Deși ne dorim ca Pământul și Marte să nu se întâlnească niciodată direct, acest lucru nu înseamnă că cele două planete nu pot face schimburi de materie. Datorită naturii adesea violente a Sistemului Solar, fragmente de rocă marțiană pot fi aruncate în spațiu și, în cele din urmă, pot ajunge să se prăbușească pe Pământ. (Încă nu știm cu certitudine dacă Pământul a returnat vreodată această favoare.)

Există meteoriți marțieni care au lovit Pământul

Până în prezent, au fost identificați aproximativ 390 de meteoriți marțieni care au lovit Pământul. Deși poate părea un număr semnificativ, aceștia reprezintă doar o mică parte din cei peste 83.000 de meteoriți recuperați de pe Pământ. Recent, oamenii de știință au reușit să urmărească locul de origine de pe Marte al 200 dintre acești călători spaţiali.^[sursa]

Surprinzător, toți cei 200 de meteoriți au fost ejectați din doar cinci cratere de impact, localizate în două regiuni specifice ale planetei Marte: Tharsis și Elysium.^[sursa]

„Acum putem grupa acești meteoriți pe baza unei istorii comune și a localizării lor pe Marte înainte de a ajunge pe Pământ. Acest lucru ne permite să restrângem numărul craterelor potențiale de origine la 15, iar ulterior, pe baza unor caracteristici specifice ale meteoriților, putem identifica craterele exacte.”, explică geologul Christopher Herd de la Universitatea Alberta din Canada.^[sursa]

Pentru ca o rocă să ajungă de pe Marte pe Pământ, trebuie să parcurgă o călătorie dificilă. Inițial, un impact puternic trebuie să lovească suprafața marțiană, creând un crater uriaș și ejectând rocile marțiene cu suficientă forță pentru a depăși gravitația planetei.

Ulterior, traiectoria acestor fragmente trebuie să fie corectă pentru a le aduce pe Pământ, o călătorie care poate dura milioane de ani. În cele din urmă, rocile trebuie să supraviețuiască trecerii prin atmosfera terestră și impactului cu suprafața Pământului.

Odată ajunse pe Pământ, aceste roci pot fi studiate pentru a compara proprietățile lor cu cele ale altor meteoriți, ajutând la identificarea evenimentelor de impact care le-au ejectat și a călătoriei lor spre Pământ.

Aceste proprietăți includ vârsta și compoziția rocilor, precum și comparația semnăturii atmosferice marțiene încorporate în rocă cu semnăturile atmosferice detectate de sonda Viking Mars Lander acum câteva decenii.

Identificarea locului exact de pe Marte de unde provin rocile este însă o provocare mai mare. Pentru a face acest lucru cu o certitudine absolută, ar fi necesară cunoașterea traiectoriei rocii prin spațiu și prelevarea de mostre direct din craterul de impact marțian – date care nu sunt disponibile pentru majoritatea meteoriților.

Cu toate acestea, estimările pot fi făcute pe baza proprietăților rocilor și a geologiei suprafeței marțiene.

Pentru a determina locurile de origine ale celor cinci grupuri de meteoriți marțieni, Herd și colegii săi au utilizat progrese recente în tehnici precum teledetecția, modelarea și cronologia craterelor – calculând vârsta craterelor de pe Marte și comparând aceste date cu meteoriții marțieni.

Folosind profilul mineral al acestor grupuri de meteoriți, cercetătorii au pornit în căutarea locurilor de pe Marte care se potrivesc cu profilul lor. Majoritatea meteoriților marțieni sunt roci igneice, ceea ce implică căutarea unor regiuni vulcanice pe Marte a căror vârstă și compoziție minerală corespund cu cele ale meteoriților.

Un alt factor important în căutare este vârsta craterelor. Toate cele 10 grupuri de meteoriți marțieni au fost ejectate între 600.000 și 20 de milioane de ani în urmă. Analizând rocile și forța necesară pentru a le ejecta suficient de puternic încât să ajungă pe Pământ, Herd și echipa sa au creat modele de impact care pot ajuta la identificarea craterelor originale.

„Unul dintre progresele majore este capacitatea de a modela procesul de ejecție și de a determina dimensiunea craterului care ar fi putut ejecta acel grup de meteoriți. Aceasta este ceea ce numesc veriga lipsă – abilitatea de a spune, de exemplu, că un anumit eveniment de impact a creat un crater cu un diametru între 10 și 30 de kilometri care ar fi putut ejecta acești meteoriți.”, a explicat Herd.

Cercetătorii au reușit să restrângă posibilitățile pentru un grup de meteoriți la un singur crater. Pentru celelalte patru grupuri, au fost identificați mai mulți candidați pentru fiecare, dar toți cei cinci au putut fi restrânși la regiunile vulcanice Tharsis sau Elysium.

Prin impunerea unor constrângeri suplimentare în viitoarele cercetări, locațiile pot fi identificate cu o precizie și mai mare – oferindu-ne un instrument puternic pentru a studia Marte cu exactitate.

„Este posibil să putem reconstrui chiar și stratigrafia vulcanică, adică poziția acestor roci înainte ca ele să fie ejectate de pe suprafață. Este cu adevărat uimitor când te gândești la asta. Este cel mai apropiat lucru de a merge efectiv pe Marte și a colecta o rocă. Ideea de a studia un grup de meteoriți ejectați în același timp și de a determina unde se aflau înainte de a fi aruncați în spațiu reprezintă, pentru mine, următorul pas incitant. Acest lucru va schimba fundamental modul în care studiem meteoriții marțieni.”, a concluzionat Herd.