În memoria colectivă, Alexandru Ioan Cuza este domnitorul reformelor radicale, arhitectul statului român modern, a cărui viziune a schimbat pentru totdeauna destinul Principatelor Unite. Dincolo de actele istorice, precum secularizarea averilor mănăstirești sau reforma agrară, se conturează însă portretul unui om ale cărui obiceiuri cotidiene dezvăluie o legătură profundă cu pământul și tradițiile moldovenești. O privire asupra mesei sale de dimineață ne transportă în intimitatea primului conducător al României.
Ce mânca Alexandru Ioan Cuza
Contrar fastului pe care l-am putea asocia cu un lider al epocii, rutina matinală a domnitorului Cuza era definită de simplitate și disciplină. Domnitorul își începea ziua devreme, între orele 6:00 și 7:00, iar micul dejun era un moment de reculegere, un ritual nutritiv petrecut fie în compania apropiaților, fie în singurătate, departe de agitația politică.
Elementul central al mesei sale era o combinație rustică, dar plină de substanță: ouă moi, care nu lipseau niciodată din meniul său, servite alături de brânză de burduf, o specialitate românească cu gust intens și sărat. Aceasta era adesea așezată pe o felie generoasă de pâine de casă, cu coaja crocantă, proaspăt scoasă din cuptorul cu lemne – un aliment fundamental atât în gospodăriile boierești, cât și în cele țărănești. Acest ansamblu era completat, în funcție de anotimp, de ceapă verde sau ridichi proaspete și un pahar de lapte dulce sau lapte prins.
Această preferință pentru simplitate era acompaniată de băuturile vremii. Uneori, domnitorul alegea un ceai negru, alteori o cafea turcească, preparată la ibric, o modă preluată din Constantinopol și rapid adoptată de elitele din Principate.
Între tradiție și influențe europene
Deși gastronomia românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea era un mozaic vibrant de influențe otomane, franceze și austro-ungare, domnitorul Cuza rămânea fidel rădăcinilor sale moldovenești, mai ales la prima masă a zilei. În timp ce prânzurile și cinele oficiale puteau include preparate sofisticate, micul dejun era un omagiu adus tradiției și gustului autentic.
Această înclinație spre moderație se reflecta și în viața sa spirituală. Cunoscut ca un om care respecta posturile, Cuza era motivat de două forțe: pe de o parte, vigilența Doamnei Elena, iar pe de altă parte, convingerea personală că abstinența periodică de la carne, grăsimi și brânzeturi grele este benefică pentru sănătate. Singura excepție de la regulă era vinul, pe care îl considera „de post”, arată scriitorul Grigore Băjenaru în cartea „Mici povestiri despre oameni mari”.
O anecdotă din epocă ilustrează perfect preferințele sale. Invitat în postul Crăciunului la masa Mitropolitului Primat al Țării, printre felurite bucate de post, precum pilaful cu hribi sau tocana de legume, lui Cuza i-a fost servită o ciorbă de linte. Se spune că această mâncare simplă și hrănitoare era favorita sa, o dovadă în plus că, pentru primul domnitor al României, adevărata bogăție a gustului stătea în simplitate.
