Cum era viaţa egiptenilor antici care trăiau şi munceau în Valea Regilor

Oamenii care au pregătit mormintele din Valea Regilor au colaborat pentru a decora și dezvolta unul dintre cele mai faimoase situri arheologice din lume. Să vedem, așadar, cum se desfășura viața egiptenilor antici care trăiau și munceau în Valea Regilor.

Fiind țara Cleopatrei și a două dintre Cele Şapte Minuni ale Lumii antice, Egiptul antic impresionează prin atenția la detalii. În timpul acestei civilizații complicate și incredibil de avansate, au fost construite unele dintre cele mai spectaculoase morminte decorate din lume, situate în Valea Regilor.

Vom explora în continuare câteva aspecte interesante despre oamenii care au construit aceste morminte și despre ce știm astăzi despre viețile lor.^[sursa]

Am aflat multe lucruri despre viaţa egiptenilor antici din… gunoaie

Dacă nu sunteți arheolog, poate părea puțin probabil că putem ști ceva sigur despre acești oameni care au trăit acum mii de ani. Totuși, contrar așteptărilor, știm multe despre acești oameni, obiceiurile lor și modul în care lucrau din resturile pe care le-au lăsat în urmă.

Oamenii care au construit mormintele din Valea Regilor au trăit împreună într-un sat numit Deir el-Medina, unde au lucrat într-un sistem organizat asemănător unei linii de producție moderne. Foloseau o evidență strictă pentru a împărți munca și resursele, monitorizându-le cu o precizie remarcabilă.

Locuitorii din Deir el-Medina aveau o groapă de gunoi unde aruncau documentele și desenele realizate pe bucăți de calcar și ceramică. Această groapă, vastă și adâncă, s-a dovedit a fi o adevărată comoară, oferind mai multe detalii despre viața acestor oameni antici decât oricare altă comunitate egipteană descoperită până acum.

Din aceste descoperiri, arheologii au aflat că, în timpul săptămânii de lucru, care atunci avea zece zile, bărbații care lucrau la morminte nu se întorceau acasă seara. Drumul de întoarcere spre sat era prea periculos pentru a fi parcurs după lăsarea întunericului, așa că rămâneau în colibe situate pe o creastă deasupra Văii Regilor.

În plus, iarna, ziua avea uneori doar 10 ore de lumină solară. Întoarcerea în sat pentru o pauză de prânz era de asemenea exclusă, deoarece drumul dus-întors dura o oră și jumătate, ceea ce îi obliga să rămână în colibe.

Partea bună era că amplasarea lor deasupra văii le oferea un plus de siguranță în fața hoților de morminte.

Din aceste resturi, am aflat, de asemenea, că echipa de muncitori era formată din 40 până la 120 de oameni, împărțiți în două grupuri, „partea stângă” și „partea dreaptă”. Așa cum vă puteți imagina, acest sistem presupunea că muncitorii erau repartizați permanent pe o parte specifică a mormântului, un detaliu interesant care amintește de liniile de producție ale revoluției industriale, unde muncitorii aveau sarcini fixe.

Supraveghetorul avea multe responsabilități, nu doar supervizare

Termenul „supraveghetor” descrie persoana responsabilă de întreaga operațiune. Acesta nu doar supraveghea toate uneltele și materialele folosite, ci avea și multe alte responsabilități.

În Egiptul antic, poziția de supraveghetor în Valea Regilor era adesea ereditară. Aceștia erau selectați dintre lucrătorii care construiau mormintele și, ca plată, primeau rații mai mari decât muncitorii de rang inferior.

Alte îndatoriri ale supraveghetorilor includeau reprezentarea echipei în relațiile cu autoritățile superioare, rezolvarea grevelor legate de salariile neplătite (pe care, de regulă, ei înșiși le distribuiau) și soluționarea disputelor juridice dintre membrii echipei prin depunerea de jurăminte sau în calitate de martor.

Supraveghetorii inspectau, de asemenea, mormintele din cimitirul muncitorilor și se ocupau de orice anchetă instituită în urma decesului unui muncitor. Totuși, principalele lor atribuții includeau primirea uneltelor deteriorate, eliberarea uneltelor noi și gestionarea lemnului și a culorilor necesare pentru sarcinile muncitorilor.

După cum puteți vedea, supraveghetorul avea multe responsabilități și controla o mare parte din viața muncitorilor.

Un supraveghetor cu o viață scandaloasă

După cum vă puteți imagina, cu toată puterea de care dispuneau supraveghetorii, mulți dintre ei au abuzat de poziția lor. Un exemplu notabil este Paneb, un supraveghetor care a dus o viață scandaloasă și a comis numeroase infracțiuni.

Paneb a fost acuzat că și-a câștigat poziția de supraveghetor prin mită, iar de acolo, a continuat să comită infracțiuni. A agresat sexual o femeie căsătorită, fiica acesteia a amenințat că își va ucide tatăl adoptiv și a aruncat cu cărămizi în oameni în timp ce stătea pe un zid.

De asemenea, Paneb a furat obiecte de valoare din morminte și a urinat pe un sarcofag regal. Pe scurt, nu era cineva cu care ai fi dorit să fii asociat.

Scribii păstrau toate înregistrările scrise

La fel ca supraveghetorii, şi scribii ocupau poziții ereditare. Mulți dintre ei urmau tradiția familiei și erau responsabili de înregistrarea activităților și a salariilor echipajului.

Știați că? Muncitorii erau plătiți, în principal, în cereale. Astfel, atunci când scribii țineau evidența salariilor, lucrau în mare parte cu cereale.

Scribii mai aveau și rolul de a comunica cu administratorii superiori și de a contabiliza materialele de construcție utilizate în proiectele de construire a mormintelor.

Constructorii de morminte lipseau deseori de la muncă

După cum am menționat anterior, săptămâna de lucru egipteană în timpul construcției mormintelor din Valea Regilor dura zece zile. Lunile erau împărțite în trei săptămâni, iar ultimele două zile ale fiecărei săptămâni, precum și prima zi a săptămânii următoare, erau considerate nelucrătoare.

Egiptenii antici erau extrem de riguroși în contabilizare și documentare, astfel că una dintre sarcinile importante ale scribilor era să ia prezența în fiecare zi, notând motivele pentru care muncitorii nu se prezentau la lucru.

Arheologii au descoperit că cea mai frecventă scuză pentru absență era boala, care includea probleme oculare, înțepături de scorpion sau dureri de mâini și picioare. O altă scuză comună era că muncitorii își luau liber pentru a lucra la proiecte private în slujba superiorilor lor.

Alte motive pentru absență includeau treburi personale, cum ar fi construirea propriei case sau a unui mormânt pentru un membru al familiei. De asemenea, își luau timp liber pentru a prepara bere pentru o sărbătoare viitoare.

Vorbind de sărbători, era destul de comun ca muncitorii să-și ia liber pentru a participa la evenimente religioase, pentru a consuma berea pe care o făceau, pentru a face față unui deces în familie sau chiar pentru că aveau conflicte cu soția sau un prieten. Aşadar, egiptenii antici nu erau foarte diferiți de noi.

Totuși, ideea că muncitorii din Valea Regilor lucrau constant este destul de departe de adevăr. De fapt, unii dintre ei lucrau la morminte doar o zi pe săptămână. Se pare că noi, astăzi, avem mai multe dificultăți în a ne lua zile libere decât aveau ei.

Alți angajați care susțineau munca și mențineau ordinea

Pe lângă constructorii de morminte, mai existau gardieni, portari, polițiști și servitori care ajutau la desfășurarea muncii.

Unul sau doi gardieni păzeau intrările și distribuiau uneltele. Dalta de cupru, cea mai valoroasă unealtă, era ascuțită la nevoie, iar sarcina gardienilor era să cântărească dălțile și să se asigure că acestea se uzau corespunzător din cauza utilizării.

Portarii închideau și deschideau mormintele, transmiteau mesaje, aduceau grâul folosit pentru plata muncitorilor și serveau ca martori.

Polițiștii asigurau securitatea, protejau mormintele regale și verificau mormintele jefuite.

Constructorii de morminte aveau și servitori care se ocupau de treburi domestice, precum coacerea pâinii, aducerea apei și spălarea rufelor.

Tinerii necăsătoriți, destinați să devină constructori de morminte, erau deja implicați în munca echipei, chiar dacă erau plătiți mai puțin decât muncitorii experimentați. Aceștia făceau diverse munci minore, dar, de multe ori, se băgau în belele. Aceste locuri de muncă erau foarte căutate, iar tații ofereau adesea mită pentru a obține astfel de posturi pentru fiii lor.

Multe morminte din Valea Regilor nu au fost niciodată terminate

Mulți faraoni au murit înainte ca mormintele lor să fie complet terminate. Datorită faptului că multe morminte au rămas neterminate, putem observa clar etapele implicate în construirea unui mormânt regal.

În prima fază, forma și dimensiunile aproximative ale mormântului erau săpate. Se lucra după un plan prestabilit, iar din cauza spațiului restrâns al intrărilor, doar câțiva oameni puteau lucra simultan, în timp ce ceilalți îndepărtau molozul.

Pentru a ilumina lucrările care se desfășurau în adâncul mormântului, dincolo de lumina Soarelui, egiptenii foloseau lumânări confecționate din haine vechi sau fire îmbibate în grăsime sau ulei de susan. Lumânările erau atent supravegheate, pentru a preveni furtul de grăsime sau ulei, bunuri foarte prețioase pentru uzul casnic.

Următorul pas era netezirea suprafețelor proaspăt cioplite. Pereții erau apoi tencuiți cu gips pentru a umple crăpăturile și alte imperfecțiuni, iar în final se aplica un strat de var pentru a acoperi porii mai mici.

Moartea unui faraon marca un moment de sărbătoare pentru muncitori, deoarece, odată cu urcarea pe tron a unui nou faraon, lucrările la mormântul vechi erau abandonate și începea construcția unui nou mormânt.

Artiștii egipteni nu își semnau lucrările

Artiștii din Egiptul antic nu erau recunoscuți și sărbătoriți așa cum sunt artiștii contemporani. Aceștia lucrau într-un sistem asemănător unei linii de asamblare, similar cu constructorii de morminte, iar majoritatea operelor de artă care decorau Valea Regilor erau atribuite persoanei care le comandase, nu artistului.

Majoritatea artiștilor erau muncitori de rang înalt sau fii de artiști, și colaborau strâns cu sculptorii pentru a finaliza diverse proiecte.

Artiștii împărțeau suprafața unui perete în secțiuni folosind o sfoară înmuiată în cerneală roșie, trasând o grilă. Această grilă le servea drept ghid pentru plasarea precisă a figurilor. Primele schițe erau desenate cu ocru galben, marcând contururile generale.

Apoi, se adăugau schițele de plasare în roșu, urmate de desene mai detaliate, cu corecții realizate în negru.

După finalizarea schițelor, sculptorii preluau procesul și ciopleau pereții conform schițelor artistului. Lucrau de la baza peretelui în sus, cioplind mai întâi contururile și apoi detaliile interioare.

Odată ce sculpturile erau finalizate, artiștii se întorceau pentru a picta suprafața sculptată, aplicând fiecare culoare în mod secvențial.

În general, procesul artistic de decorare a mormintelor regale din Valea Regilor a fost un efort colectiv uriaș și o parte esențială a culturii și ierarhiei Egiptului antic. Acest proces era repetat, în forme similare, în toate mormintele și templele din Egipt. Dacă veți avea ocazia să vizitați această zonă, sperăm că aceste detalii vă vor oferi o perspectivă mai profundă asupra modului în care acești oameni antici trăiau și lucrau.