În toamna anului 1944, o femeie cu grad de general în cadrele active ale Armatei Roșii pășea pe pământ românesc, venind direct de la Kremlin cu mandatul de a prelua controlul Partidului Comunist Român (PCR). Numele ei de scenă politică era Ana Pauker, însă în dosarele serviciilor secrete era cunoscută drept Hana Rabinshohn (1893 – 1960). Pentru o scurtă perioadă, a fost considerată cea mai influentă femeie din România, o figură care insufla teroare și admirație fanatică în egală măsură.
Totuși, în spatele imaginii de „Pasionară a Balcanilor”, CIA monitoriza o realitate mult mai fragilă. Notele secrete publicate de Agenția Centrală de Informații a SUA oferă detalii inedite despre un destin marcat de arestări record, exil și o prăbușire orchestrată cu cinism.
Recordul arestărilor: de la Paris la celula din România
Cariera Anei Pauker a fost una a extremelor. Cunoscută încă din anii ’20, drumul ei spre vârful piramidei a fost pavat cu sentințe grele:
- 1924: Arestată pentru activitate comunistă și condamnată la 10 ani. Reușește să fugă în URSS înainte de încarcerare.
- 1928: Primește o nouă condamnare de 20 de ani (în absență), dar este salvată de decretul de amnistie din 1929.
- 1936: Este arestată din nou și condamnată la 10 ani. Cazul ei devine celebru: organizațiile Frontului Popular din Paris o folosesc pentru a demonstra „caracterul fascist” al regimului de la București și legăturile acestuia cu Hitler.
- 1940: Este eliberată la presiunile Uniunii Sovietice, emigrând în 1941.
Spionii americani menționează că, în timpul ofensivei germane, Ana a fost evacuată împreună cu staful Internaționalei Comuniste în Ufa (capitala Bașchiriei). Acolo, la Institutul de Știință nr. 205, sarcina ei principală a fost una tehnică: redactarea de comunicate.
O „piesă de schimb” primită ca bonus la anexarea Basarabiei
Deși a deținut funcții monumentale — vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, Ministru de Externe și coordonator al propagandei — CIA susține că importanța ei a fost mereu exagerată de ochii publicului din cauza personalității sale „colorate”.
Într-o notă informativă din 11 septembrie 1952, intitulată „Interpretarea epurării Anei Pauker”, spionii americani sunt de o sinceritate brutală: „Cazul Anei Pauker nu este o problemă critică a lumii comuniste… Kremlinul a primit-o înapoi ca bonus când a ocupat Basarabia în 1940.”
Analiza CIA sugerează că Moscova nu o vedea ca pe un om cu abilități teoretice sau politice remarcabile. Ea aparținea departamentului de propagandă, ceea ce însemna că absența ei nu putea modifica real greutatea politică a partidului. Poveștile despre protecția specială a lui Stalin erau, în viziunea americană, bazate pe o „insuficientă cunoaștere a ierarhiei comuniste”.
„Omul cu pumnul de fier” și ambiția fatală a grupului Pauker
Conflictul care i-a adus prăbușirea a fost cel cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. Deși populară între comuniști, Ana Pauker a făcut greșeala strategică de a aspira la influență reală în Comitetul Central. Ea a încercat să își formeze propriul grup de putere alături de Vasile Luca și Teohari Georgescu în Biroul Politic.
Ambițioșii Luca și Georgescu au dorit să se folosească de popularitatea ei, dar au fost „frânți cu ușurință” de către Dej, „omul cu pumnul de fier”. Acesta, care organizase PCR încă din anul 1944, avea o relație excelentă cu Biroul Politic din Moscova, poziția sa nefiind amenințată nici măcar de încercările de salvare venite din partea unor lideri sovietici precum Gheorghi Malenkov.
De ce a fost abandonată Ana Pauker: de la cosmopolitism la legături cu legionarii
În anul 1952, cariera ei s-a prăbușit sub greutatea unor acuzații halucinante. În timp ce starea ei de sănătate se degrada rapid, a fost demisă și acuzată de:
- „Deviere de dreapta” și „activități antipartinice”.
- Cosmopolitism și legături cu agenți străini sau sioniști.
- Sabotarea colectivizării forțate și legături cu legionarii.
Din perspectivă istorică, utilizarea termenului de „cosmopolitism” în acuzațiile oficiale era un cod ideologic specific epocii Staliniste, folosit adesea pentru a viza intelectualii sau liderii cu legături externe, în special pe cei de origine evreiască, subminându-le loialitatea față de statul național. Includerea „legăturilor cu legionarii” în același rechizitoriu cu „sionismul” arată natura pur politică și adesea contradictorie a acestor acuzații, menite să distrugă complet reputația publică a Anei Pauker.
CIA explică cinismul acestei epurări. PCR era într-o situație unică: dacă în 1944 era compus din doar câteva sute de membri (cei mai mulți foști condamnați, inclusiv Dej), în patru ani a explodat la un milion de membri — o creștere fără egal în Europa de Est. Pentru a uniformiza această masă uriașă, Dej a ordonat epurarea a 180.000 de persoane.
Sacrificiul necesar: țapii ispășitori pentru reforma monetară
Momentul epurării grupului Pauker a fost oportun: colectivizarea forțată și reforma monetară aduseseră nemulțumirea țăranilor la o cotă periculoasă. Dej avea nevoie de țapi ispășitori. Comitetul Central a proclamat necesitatea unor „măsuri teroriste” împotriva dizidenților, Dej citându-l pe Iosif Stalin: „Concilierea este o formă ascunsă a oportunismului.”
Un detaliu crucial îl reprezintă rolul lui Malenkov, care a salvat-o pe Ana Pauker de la arestul la domiciliu în iunie 1952, ajutând-o să se mute în Crimeea. Totuși, la începutul lui 1953, a fost arestată. Se afla în pușcărie de doar două săptămâni când, pe 5 martie 1953, Iosif Stalin a murit.
O altă notă a CIA, din 10 martie 1953, arată că Ana Pauker ar fi plănuit o îndepărtare de Moscova în stilul lui Tito, alături de Teohari Georgescu și Vasile Luca, dar cei trei au fost denunțați de nimeni altul decât Petru Groza, pe care au vrut să-l atragă de partea lor. Acesta din urmă era prim-ministru la acea vreme și avea să devină, câteva luni mai târziu, președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție asimilată celei de șef al statului.
Cu toate acestea, moartea lui Stalin s-a dovedit a fi salvatoare. Această coincidență istorică i-a adus eliberarea Anei Pauker fără a mai fi judecată, deși nu a mai revenit niciodată în prim-planul politic.
Concluzia spionajului american: satisfacția românilor
CIA nota că demiterea trio-ului Pauker-Luca-Georgescu a fost primită cu satisfacție de românii dornici să scape de controlul sovietic.
„Introducerea unor măsuri nepopulare era cuplată cu numele lor… aceștia nu au fost niciodată percepuți ca români adevărați, cu excepția unei minorități fanatice”, arăta raportul din 1953.
Paradoxul destinului Anei Pauker constă în faptul că, deși a fost arhitectul stalinizării României, a căzut victimă propriului mecanism pe care l-a construit. Analiza CIA subliniază o lecție dură de geopolitică: în sistemele totalitare, popularitatea externă sau „coloritul” personalității devin vulnerabilități, nu active, în momentul în care centrul de putere de la Moscova decide reconfigurarea sferelor de influență locală.
Prin sacrificarea Anei Pauker, Gheorghe Gheorghiu-Dej a reușit să mute vina eșecurilor economice pe umerii celor identificați cu „străinul”, consolidându-și astfel propria putere național-comunistă.
În ultimii ani de viață, i s-a permis să lucreze ca traducătoare din limba franceză și limba germană pentru Editura Politică, însă fără drept de semnătură. Ana Pauker a murit, în urma unui cancer de sân, la București la 3 iunie 1960. Ana Pauker a fost reabilitată după 1965, odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, iar urna cu cenușa ei a fost depusă la Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism, cunoscut astăzi ca Mausoleul din Parcul Carol. În anul 1991, când mausoleul a fost dezafectat, cenușa ei a fost preluată de către familie și transportată în Israel.
