De ce a încercat Stalin să elimine religia din Uniunea Sovietică

Când a început era dominației comuniste în Rusia, în anul 1917, religia era considerată un obstacol major în calea edificării unei societăți socialiste prospere. Așa cum a declarat Karl Marx, coautor al Manifestului partidului comunist, „comunismul începe acolo unde începe ateismul”.

Iosif Stalin, cel de-al doilea lider al Uniunii Sovietice, a încercat să impună „ateismul militant” în republică. Stalin susținea că noul „om socialist” trebuia să fie ateu, eliberat de lanțurile religioase care îl țineau legat de o istorie a opresiunii de clasă. Din anul 1928 și până în Al Doilea Război Mondial – moment în care unele restricții au fost relaxate – dictatorul totalitar a închis biserici, sinagogi și moschei și a ordonat uciderea și încarcerarea a mii de lideri religioși, în efortul de a elimina chiar și conceptul de Dumnezeu.

„El a văzut acest lucru ca pe o modalitate de a scăpa de un trecut care împiedica progresul oamenilor și de a înainta spre un viitor al științei și progresului. Ca în majoritatea cazurilor, Stalin a accelerat violența din perioada leninistă.”, spune istoricul Steven Merritt Miner, autorul cărții Stalin’s Holy War: Religion, Nationalism, and Alliance Politics.

Iosif Stalin a crescut înconjurat de religie

La nivel personal, Stalin era foarte familiarizat cu biserica. În tinerețe, în Georgia natală, a fost mai întâi exmatriculat dintr-un seminar, apoi forțat să părăsească un altul, după ce a fost arestat pentru deținere de literatură ilegală. Pe măsură ce tânărul seminarist devenea tot mai deziluzionat de religie, „natura atotcuprinzătoare a marxismului, aproape religioasă în universalitatea sa, era extrem de atrăgătoare”, a scris Oleg V. Khlevniuk în biografia dictatorului din 2015.

Faptul că întreaga istorie a umanității conducea către „etapele superioare” ale socialismului reprezenta o perspectivă seducătoare, care „conferea luptei revoluționare o semnificație specială”, scrie el. Din acest punct de vedere, scopul justifica chiar și cele mai extreme mijloace.

În momentul în care Stalin a ajuns la apogeul puterii sale, în anii 1920, Biserica Ortodoxă Rusă rămânea o forță puternică, în ciuda a mai bine de un deceniu de măsuri antireligioase sub Vladimir Lenin. Țăranii ruși erau la fel de credincioși ca întotdeauna, a scris Richard Madsen în Oxford Handbook of the History of Communism, „liturghia bisericii” fiind încă „adânc înrădăcinată în modul lor de viață” și „indispensabilă pentru sentimentul lor de semnificație și comunitate”. O biserică puternică era o perspectivă riscantă, care putea amenința succesul revoluției.

Cum a eliminat Stalin religia din Uniunea Sovietică: „Planul cincinal fără Dumnezeu”

„Planul cincinal fără Dumnezeu”, lansat în anul 1928, a oferit celulelor locale ale organizației antireligioase, Liga Ateilor Militanți, noi instrumente pentru desființarea religiei. Bisericile au fost închise și deposedate de proprietățile lor, precum și de orice activități educaționale sau sociale care depășeau simpla liturghie.

Liderii bisericii au fost închiși și, uneori, executați, pe motiv că erau antirevoluționari. Cei câțiva clerici care au rămas au fost înlocuiți cu persoane considerate simpatizante ale regimului, ceea ce a făcut ca biserica să devină și mai ineficientă ca posibil punct focal pentru disidență sau contrarevoluție.

La baza acestui plan se afla o idee relativ simplă, explică Madsen: era posibil și de dorit să se eradice „conștiința națională tradițională” pentru a „crea o societate bazată pe principiile universale ale socialismului”. Mai mult decât atât, pașii erau replicabili: planul a fost în cele din urmă exportat în alte țări comuniste care au ales să se alieze cu URSS.

Pe teren, reformele sociale și publicațiile pro-ateism au căutat să elimine complet religia din viața de zi cu zi. Lansat în anul 1929, noul calendar sovietic prevedea inițial o săptămână continuă de cinci zile, menită să elimine weekendurile și să revoluționeze astfel conceptul de muncă. Dar avea și o funcție secundară: prin eliminarea zilelor de vineri, sâmbătă și duminică – zilele de cult pentru musulmani, evrei și creștini – noul calendar trebuia să facă respectarea tradițiilor mai dificilă decât merita.

Bisericile, sinagogile și moscheile transformate în „muzee ale ateismului”

În același timp, bisericile, sinagogile și moscheile jefuite au fost transformate în „muzee ale ateismului” antireligioase, unde dioramele cruzimii clericale erau expuse alături de explicații clare ale fenomenelor științifice. În același timp, icoanele și relicvele au fost lipsite de misticism și tratate ca obiecte obișnuite. Publicul larg nu părea să fi fost influențat în mod special de aceste expoziții, deși se bucura de atracțiile în sine. Cele mai populare dintre aceste muzee au rămas deschise până în anii 1980, a raportat New York Times.

În tot acest timp, Liga Ateilor Militanți, nominal independentă, a difuzat publicații antireligioase, a organizat conferințe și demonstrații și a contribuit la propagarea ateismului în aproape toate aspectele vieții socialiste. Popularitatea acestor publicații nu indica întotdeauna că ateismul câștiga teren, spune Miner: „Unii credincioși cumpărau publicații ateiste pentru că astfel aflau ce se întâmpla”.

Bisericile se redeschid în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

În anul 1939, doar 200 de biserici rămăseseră deschise, din cele aproximativ 46.000 existente înainte de Revoluția Rusă. Clericii și laicii fuseseră executați sau trimiși în lagăre de muncă, în timp ce doar patru episcopi rămăseseră „în libertate”.

Biserica ortodoxă era practic învinsă, explică Madsen, până la al Doilea Război Mondial. După ce invadatorii naziști au redeschis bisericile din Ucraina pentru a încuraja simpatia populației locale, Stalin a urmat acest exemplu în toată țara, într-o încercare evidentă de a obține sprijinul național pentru patrie.

Stalin părea să aibă o convingere absolută în războiul său antireligios. „Nu am nicio îndoială că era un ateu convins. El pur și simplu considera [religia] o prostie și un mod de a arunca praf în ochii oamenilor pentru a-i controla – într-adevăr, era copilăresc să crezi altceva.”, mai spune Miner.

La întâlnirea cu Franklin D. Roosevelt, Stalin pare să fi fost sincer surprins să afle că președintele participa la slujbe religioase, întrebându-l pe diplomatul W. Averell Harriman „dacă președintele, fiind un om atât de inteligent, era într-adevăr atât de religios pe cât părea, sau dacă profesarea credinței sale avea scopuri politice”.

Campaniile nu reușesc să convertească majoritatea la ateism

Chiar dacă măsurile lui Stalin au reușit să golească biserica ortodoxă rusă de centrul ei, ele au avut un impact minim asupra credinței reale a oamenilor. Chiar și în 1937, un sondaj realizat în rândul populației sovietice a arătat că 57% se identificau ca „credincioși religioși”. Convingerea centrală a lui Stalin – că orice persoană rațională ar „renunța în mod natural la superstițiile religioase, la fel cum un copil renunță la zornăitoarea sa” – s-a dovedit a fi greșită.

Chiar și după al Doilea Război Mondial, campania antireligioasă a continuat timp de decenii, Bibliile fiind interzise și educația religioasă fiind aproape inexistentă. Cu toate acestea, în anul 1987, New York Times a raportat că „oficialii sovietici au început să recunoască că ar putea pierde bătălia împotriva religiei”.

Din punct de vedere cultural, bolșevicii urbani aveau puține lucruri în comun cu țăranii din mediul rural, care constituiau o mare parte a populației generale. Pentru țărani, ateismul militant nu a fost niciodată suficient de captivant pentru a înlocui secole de practici religioase, mai ales că amintirea revoluției din anul 1917 și a domniei lui Stalin devenea din ce în ce mai vagă.