De ce Biblia a interzis tatuajele?

Tatuajele sunt o formă de expresie cu o istorie de mii de ani, datând de cel puțin cinci milenii. De la modelele complexe ale comunităților Maori din Noua Zeelandă până la artiștii din studiourile moderne din București, tatuajele au devenit universale. Însă, în Orientul Mijlociu antic, tradițiile erau diferite, iar Biblia a interzis tatuajele în mod explicit. Leviticul 19:28 precizează: „Să nu vă faceți tăieturi în carne pentru morți și să nu vă incizați niciun semn pe voi”.

Biblia a interzis tatuajele: origini

Istoricii au considerat multă vreme că această interdicție se referă la evitarea practicilor păgâne de doliu. Totuși, lingvistul John Huehnergard și expertul în Israelul antic Harold Liebowitz au propus o interpretare diferită. Cei doi cercetători au analizat contextul cultural și religios al regiunii pentru a înțelege mai bine semnificația acestei porunci.^[studiu]

Cei doi cercetători au observat că interdicția privind tatuajele apare în Levitic imediat după menționarea clară a doliului, ceea ce pare să confirme teoria tradițională. Totuși, studiind ritualurile funerare din Mesopotamia, Siria, Israel și Egiptul antic, nu au găsit nicio dovadă că marcarea pielii ar fi fost folosită ca parte a practicilor de doliu. În plus, Huehnergard și Liebowitz subliniază că, în alte pasaje din Levitic și Exod, două jumătăți ale unui verset pot aborda teme complet diferite. Așadar, este posibil ca tatuajele să fi avut un alt scop decât cel asociat doliului.^[sursa]

Tatuajele ca simbol al servituții

În Mesopotamia antică, tatuajele erau adesea folosite pentru a marca persoanele înrobite, iar în Egipt, captivi erau inscripționați cu numele unui zeu, indicând apartenența lor la preoți sau faraon. Uneori, chiar și supușii purtau tatuaje cu numele divinității căreia i se închinau. În Egipt, însă, tatuajele aveau și un rol decorativ, fiind întâlnite la femei din toate clasele sociale.

Huehnergard și Liebowitz sugerează că interdicția tatuajelor în Tora ar fi avut legătură cu simbolismul robiei. Pentru un popor care își construise identitatea pe evadarea din sclavia egipteană, tatuajele – asociate cu servitutea – ar fi fost respinse ca un simbol incompatibil cu libertatea spirituală și națională.

Cu toate acestea, există o excepție notabilă în textele biblice. Isaia 44:5 îi descrie pe urmașii lui Iacov angajându-se față de Dumnezeu, iar unul dintre ei își „marchează brațul” cu expresia „al Domnului”. Aici, tatuajul este prezentat ca un simbol de loialitate, nu față de un stăpân uman, ci față de Dumnezeu.

O interdicție interpretată diferit de-a lungul timpului

Dezbaterile rabinice din Antichitate au dus la diverse interpretări ale interdicției. Unele opinii sugerau că tatuajele erau interzise doar dacă aveau inscripții precum numele lui Dumnezeu, fraza „Eu sunt Domnul” sau numele unei zeități păgâne. Conform legii talmudice, formulată în jurul anului 200 d.Hr., tatuajele erau interzise doar dacă erau realizate „în scopul idolatriei”, dar nu și dacă marcau statutul de sclav al unei persoane.

De-a lungul timpului, semnificația interdicției s-ar fi putut schimba. Cu toate acestea, cercetătorii sugerează că, în contextul biblic original, tatuajele nu aveau legătură cu practicile de doliu, ci mai degrabă cu evitarea simbolurilor asociate robiei sau idolatriei.