Pe malurile Nilului, într-o civilizație care a înălțat piramide spre cer, viața femeilor era guvernată de credințe și practici medicale la fel de complexe precum hieroglifele lăsate în urmă. Într-un fragment din noua sa carte, „Born: A History of Childbirth”, istoricul Lucy Inglis explorează aceste documente antice pentru a dezvălui cum erau tratate afecțiunile feminine, cum era percepută menstruația și cum funcționa primul test de sarcină cunoscut din istorie.
Evoluția a adus omenirii creiere mai mari, dar mersul biped a îngustat canalul de naștere, transformând un act natural într-unul periculos. Această combinație dificilă a făcut ca nașterea să necesite asistență, de la sprijin emoțional la intervenții medicale pentru complicații precum hemoragia postpartum sau ruptura uterină. Înainte de apariția scrierii, avem doar reprezentări ale fertilității, dar cunoștințele despre gestionarea sarcinii rămân un mister.
O lume a femeilor medic
Dovezile existenței unei practici medicale feminine organizate apar încă din timpul construcției marilor piramide. Pe ușa mormântului fiului ei din Saqqara, datând din jurul anului 2500 î.Hr., este înscris numele și titlul său: Peseshet, supraveghetoarea femeilor medic.
Peseshet și colegele sale nu erau simplu vindecătoare locale, ci profesioniste respectate, integrate în elita societății. Fiul ei, Akhethotep, era un înalt oficial regal, ceea ce confirmă statutul mamei sale. Totuși, inscripția lasă în urmă întrebări fascinante: pe cine tratau aceste femei și care erau afecțiunile specifice de care se ocupau? Un răspuns parțial vine din primul text ginecologic cunoscut, „Papirusul Ginecologic Kahun” din 1825 î.Hr., atribuit clasei de preotese și medici din care făcea parte și Peseshet.
Un cățel de usturoi în vagin
Papirusul conține 34 de paragrafe care, deși străine medicinei moderne, oferă o perspectivă unică asupra diagnosticului antic. Aproape toate afecțiunile feminine erau atribuite „uterului”. O femeie care suferea de dureri oculare și de gât, simptome similare migrenei, era diagnosticată cu „secreții din uter în ochi”. Tratamentul propus era la fel de neconvențional: fumigații cu tămâie și ulei proaspăt aplicate atât pacientei, cât și uterului, urmate de fumigații ale ochilor cu grăsime de gâscă și consumul de ficat proaspăt de măgar. Deși fumigațiile erau ineficiente, ficatul oferea, probabil, nutrienți valoroși.
Un singur paragraf pare să identifice corect o problemă uterină, posibil un prolaps, tratat prin aplicarea de ulei. O altă recomandare neobișnuită sugera introducerea unui cățel de usturoi în vagin; dacă a doua zi respirația femeii mirosea a usturoi, sarcina urma să decurgă bine. Absența mirosului era considerată un semn rău. Aici apare pentru prima dată și conceptul de „uter rătăcitor”, o idee care va persista în medicina occidentală pentru următoarele două milenii. Deși astăzi pare bizară, teoria reflectă o încercare logică, în lipsa imagisticii medicale, de a explica simptome interne complexe și invizibile.
Misterul zilelor libere pentru menstruație
Arhivele meticuloase ale muncitorilor din Deir el-Medina, satul artizanilor care au construit mormintele din Valea Regilor, conțin mențiuni surprinzătoare despre absențe numite hsmn, termenul pentru menstruație. Într-o perioadă de 280 de zile, în timpul domniei lui Ramses al II-lea, zece muncitori proeminenți și-au luat concediu medical din cauza hsmn. Cum bărbații nu menstruează, însemnările par enigmatice.
Misterul este clarificat de scribul Qenhikhopshef, care a notat că a lipsit deoarece soția sa „avea menstruație”. Similar, șeful de echipă Neferhotep și-a luat liber pentru menstruația fiicei sale. O interpretare dominantă în secolul trecut sugera că acest obicei era o dovadă a faptului că femeile erau considerate „necurate”.
Totuși, Inglis propune o altă perspectivă. Obiceiurile nubiene antice, încă păstrate în Sudan și Etiopia, interzic femeilor însărcinate sau la menstruație să intre în cimitire. Poate că nu femeia era considerată impură, ci muncitorul. În loc să riște să aducă energia sacră și periculoasă a Văii Regilor în casele lor, într-un moment de vulnerabilitate feminină, bărbații alegeau să rămână acasă pentru a-și proteja familia.
Primul test de sarcină din istorie
În timp ce elitele lasă în urmă monumente, viețile oamenilor de rând rareori sunt consemnate. Cu toate acestea, din înregistrările clasei de mijloc egiptene provine o inovație remarcabilă: primul test de sarcină cunoscut, descris în Papirusul Berlin în jurul anului 1350 î.Hr.
Metoda era simplă: „Orzul și grâul, femeia să le ude cu urina ei în fiecare zi… în două pungi. Dacă ambele cresc, ea va naște. Dacă orzul crește, va fi un băiat. Dacă grâul crește, va fi o fată. Dacă niciunul nu crește, ea nu va naște.” Uimitor, această teorie a fost testată științific în 1963 și s-a dovedit a fi corectă în 70% din cazuri. Teste ulterioare, efectuate până în 2018, au confirmat o rată de succes de 70-85%. Această acuratețe neașteptată nu era magie, ci biochimie intuitivă: urina unei femei însărcinate conține niveluri ridicate de estrogen, un hormon care poate stimula creșterea plantelor. Această cunoaștere empirică profundă demonstrează o observație atentă a naturii, o mărturie a ingeniozității medicinei antice.
Privind în urmă la aceste papirusuri, este ușor să vedem doar limitările și superstițiile. Însă, dincolo de fumigații și diagnostice eronate, descoperim o preocupare fundamentală și constantă pentru sănătatea femeilor. Aceste texte nu sunt doar curiozități istorice, ci primele capitole din lunga și anevoioasa călătorie a medicinei ginecologice – o călătorie care continuă și astăzi, cu aceleași întrebări esențiale despre viață, fertilitate și bunăstare.
