Descoperire arheologică la situl Cucuteni din Botoșani: o clădire uriașă, veche de 6.000 de ani

O descoperire arheologică impresionantă în județul Botoșani ar putea rescrie modul în care înțelegem civilizația Cucuteni. La situl antic Stăuceni-„Holm”, arheologii au scos la iveală o mega-structură veche de 6.000 de ani, o apariție rară într-o cultură celebră tocmai pentru lipsa palatelor și a elitelor conducătoare. Arheologii care lucrează la acest sit au descoperit o mega-structură cu o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați, datând din jurul anilor 4000-4200 î.Hr. Acesta este unul dintre puținele exemple de clădiri de mari dimensiuni care au fost efectiv excavate în această regiune. Descoperirea ar putea oferi informații valoroase despre cultura Cucuteni–Tripolia (cca. 5000–3500 î.e.n.) din Europa de Est, cunoscută pentru așezările sale extinse și bine organizate.

O civilizație fără conducători?

Cercetătorii au studiat această cultură în detaliu, însă rămân multe mistere în legătură cu așezările lor. Nu există palate, nici semne evidente de înmormântări ale elitelor bogate, iar metalele prețioase sunt extrem de rare. Chiar dacă mii de oameni trăiau împreună în aceste orașe timpurii, majoritatea caselor arătau la fel.

Pentru a înțelege mai bine organizarea lor socială, o echipă de cercetători din România și Germania a efectuat două campanii majore de săpături în anii 2023 și 2024, detaliate într-un articol publicat în revista PLOS One. Înainte de a pune vreo lopată în pământ, echipa a realizat studii geomagnetice ale sitului pentru a crea o hartă a dispunerii așezării. Au observat multe parcele cu case obișnuite, dar una s-a remarcat imediat datorită dimensiunilor sale impresionante și amplasării strategice, chiar în spatele șanțului de apărare. Tocmai acest mister transformă descoperirea din Botoșani într-un reper esențial: identificarea unei clădiri uriașe într-o „mare” de case identice ne oferă primele indicii reale despre cum funcționa administrația acestor metropole preistorice.

Cum a fost dezgropată mega-structura de la Stăuceni-Holm?

După ce au curățat artefactele de la suprafață (etapă care a ajutat la datarea sitului și la înțelegerea modului în care era folosit terenul), cercetătorii au început excavarea propriu-zisă, dezvelind fundația și podeaua clădirii. Săpăturile au scos la iveală un șanț de fundație care conținea gropi pentru stâlpii ce susțineau odinioară greutatea structurii. De asemenea, au găsit o podea groasă din lut, dar, spre deosebire de casele mai mici din apropiere, aici lipseau obiectele tipice de uz casnic, cum ar fi gropile de depozitare sau cuptoarele.

Spre deosebire de locuințele obișnuite de tip Cucuteni, destinate familiilor, lipsa cuptoarelor și a spațiilor de depozitare confirmă că această structură nu avea o funcție domestică.

O clădire comunală

Ipoteza principală pe care echipa o are în vedere în acest moment este că respectiva clădire funcționa ca o sală de adunări comunală sau ca un centru administrativ. Poziția sa proeminentă de lângă intrarea în așezare sugerează că era menită să fie văzută și că avea o importanță considerabilă în viața comunității.

„Mega-structura nu pare a fi strict o necesitate locativă, dar, întrucât astfel de construcții masive sunt o caracteristică obișnuită a siturilor Cucuteni-Tripolia, aceasta rămâne principala candidată pentru a fi sediul administrativ al așezării”, notează autorii studiului.

Deoarece structura a fost excavată doar parțial, concluziile actuale sunt provizorii. Lucrările viitoare ar putea să facă lumină asupra scopului său real și, implicit, să ne dezvăluie mai multe despre structura socială a acestei culturi antice. Până la finalizarea viitoarelor campanii de săpături, situl Stăuceni-„Holm” rămâne o dovadă remarcabilă a complexității societăților preistorice de pe teritoriul României de astăzi.

Cum a fost construită mega-structura Cucuteni: arhitectura pas cu pas

Deși săpăturile sunt încă în desfășurare, arheologii au reușit să reconstituie în mod preliminar felul ingenios în care a fost ridicată această clădire masivă acum șase milenii. Arhitectura sa dezvăluie o comunitate cu cunoștințe tehnice avansate:

• Fundația și „reciclajul” antic: construcția a început prin săparea unui șanț dreptunghiular de delimitare. În interiorul acestuia, la distanțe precise de 70-90 cm, au fost înfipți stâlpii principali de susținere. Fascinant este că, pentru a fixa bine acești stâlpi în pământ, constructorii au folosit moloz – bucăți mari de lut ars provenite de la clădiri mai vechi –, practicând o formă antică de reciclare a materialelor de construcție.
• Podeaua din lemn și argilă: podeaua a fost construită cu mare atenție. Trunchiuri de copaci tineri, despicați în jumătate, au fost așezați cu partea plată pe sol, lăsând spații libere doar în jurul stâlpilor de susținere. Peste această platformă din lemn, s-a întins un strat gros de argilă pentru a nivela și finisa suprafața. Deocamdată nu este clar dacă podeaua a fost arsă intenționat de constructori pentru a o întări, sau dacă s-a copt abia la finalul vieții clădirii, când întreaga structură a căzut pradă unui incendiu.
• Coloanele centrale: pe axul median al clădirii, de-a lungul ei, au fost descoperite gropile a doi stâlpi uriași. Dacă viitoarele săpături vor confirma prezența unui al treilea stâlp în secțiunea nordică (încă neexcavată), acest lucru ar însemna că interiorul sălii era străbătut de o linie impunătoare de coloane care împărțea spațiul în două jumătăți egale (est și vest).
• Misterul pereților de lemn: există o diferență majoră între acest centru administrativ și casele obișnuite Cucuteni: lipsa lutului. În mod normal, casele din acea perioadă lasă în urmă cantități masive de tencuială din lut ars. Aici, lutul este rar. Acest detaliu sugerează puternic că pereții exteriori și acoperișul au fost construiți integral din lemn masiv, care a ars complet, fără a lăsa urme arheologice vizibile.
• O privire în interior: intrarea principală pare să fi fost amplasată în colțul de nord-vest, o zonă marcată de stâlpi de fundație adânci și de un vas mic descoperit spart chiar la intrare. În interior, în secțiunea estică, arheologii au identificat urmele unui posibil perete despărțitor și o concentrare neobișnuit de mare de fragmente ceramice. Acestea aparțin unor vase sparte exact în locul în care au fost lăsate, oferind o „fotografie” înghețată în timp a ultimelor momente de utilizare a acestei clădiri uimitoare.