Epopeea lui Ghilgameş, cea mai veche poveste din istoria omenirii

Epopeea lui Ghilgameș este un poem epic din Mesopotamia antică, aparținând culturii sumero-babiloniene. Este cea mai veche scriere literară păstrată a umanității, fiind considerată şi cea mai veche poveste din istorie, care datează încă de la începutul mileniului al III-lea î.Hr. S-a păstrat, lacunar, pe 12 tăblițe de lut, în biblioteca regelui asirian Assurbanipal de la Ninive și povestește faptele eroice ale lui Ghilgameș, legendarul rege al cetății Uruk.

Poemul a fost descoperit abia în secolul al XIX-lea, de către arheologul Hormuzd Rassam. De atunci, a fost tradus și interpretat de numeroși cercetători și traducători, care au lucrat la reconstruirea textului pe baza fragmentelor găsite în diverse limbi și dialecte. Versiunea cea mai completă este cea realizată de orientalistul Andrew George, în anul 2003.

Epopeea lui Ghilgameş, cea mai veche poveste din istorie

Epopeea lui Ghilgameș conține multe elemente mitologice care aveau să apară în literaturile și tradițiile mitologico-religioase ale civilizațiilor ulterioare. De exemplu, povestea potopului, în care zeii pedepsesc omenirea pentru fărădelegile ei, și care are ca supraviețuitor pe Uta-napiștim, echivalentul lui Noe din Biblie. De asemenea, poemul explorează teme universale, cum ar fi prietenia, iubirea, moartea, sensul vieții și destinul uman.

Potrivit mitului, la solicitările cetățenilor oprimați din Uruk, zeii le-au trimis acestora o creatură uriașă, un sălbatic, pe Enkidu, pentru a-l provoca la luptă corp la corp pe regele Ghilgameș, care îi tiraniza și le necinstea fiicele. Dar confruntarea nu s-a terminat cu o victorie clară a nici uneia dintre părți, astfel încât Ghilgameș și Enkidu au devenit prieteni nedespărțiți. Cei doi au călătorit, au fost părtași la nenumărate aventuri, și-au dovedit eroismul și curajul înfruntând creaturi fantastice periculoase, fapte care le-au dus faima peste mări și țări.^[sursa]

Prietenia dintre Ghilgameș și Enkidu era atât de strânsă încât a deranjat divinitățile. Zeița Iștar, protectoarea Uruk-ului, a încercat să-i despartă, ispitindu-l pe Ghilgameș cu declarații de iubire. Când însă acesta o respinge cu agresivitate și trufie, zeița se răzbună, ucigându-i prietenul mult iubit. Mai apoi, regele se confruntă pentru întâia oară cu pierderea ireversibilă a celei mai dragi ființe și cu implacabilul destin al oamenilor, supuși inevitabil morții. Neconsolat, puternicul Ghilgameș pleacă în căutarea nemuririi, despre care aflase că fusese acordată de zei, în mod excepțional, unui singur om, înțeleptului Uta-napiștim.

Uta-napiștim îi povestește lui Ghilgameș cum a supraviețuit Marelui Potop, construind o barcă uriașă în care a adunat câte o pereche din fiecare specie de animale. După ce apele s-au retras, el a jertfit zeilor și a primit de la ei darul nemuririi. Acesta îi spune lui Ghilgameș că singura cale de a trăi veșnic este de a nu dormi șase zile și șapte nopți. Ghilgameș nu reușește acest lucru și adoarme.

La plecare, Uta-napiștim îi dezvăluie lui Ghilgameș un alt secret: există o plantă pe fundul mării care îi poate reda tinerețea. Ghilgameș reușește să culeagă planta, dar în timp ce se scaldă într-un izvor, un șarpe îi fură planta și o mănâncă. Astfel, Ghilgameș pierde ultima șansă de a dobândi nemurirea.

Ghilgameș se întoarce în Uruk, resemnat cu soarta sa de muritor. Atunci își dă seama că singura lui moștenire este orașul pe care l-a construit și l-a împodobit cu ziduri și temple. Astfel, își învață poporul să trăiască în pace și armonie, să respecte legile și să cinstească zeii. Ulterior, își scrie povestea pe tăblițe de lut, pentru a o lăsa generațiilor viitoare. În final, își acceptă moartea ca parte a vieții și își găsește alinarea în amintirea prietenului său Enkidu.

O moştenire culturală extrem de valoroasă

Epopeea lui Ghilgameș este o capodoperă a literaturii universale, care ne oferă o imagine vie și profundă a civilizației mesopotamiene, dar și o meditație asupra condiției umane, a valorilor și a idealurilor care ne ghidează existența. Această poveste ne invită să ne întrebăm ce înseamnă să fim oameni, ce ne face fericiți, ce ne sperie, ce ne motivează și ce ne rămâne după ce plecăm din această lume.

Epopeea lui Ghilgameș este o lecție de morală și de filosofie, care merită citită și recitită de oricine dorește să se cunoască pe sine și pe ceilalți. Nu în ultimul rând, această poveste scrisă cu mii de ani înaintea vremurilor noastre, reprezintă o lecție de istorie şi cultură antică impresionantă.

Epopeea lui Ghilgameş: Rezumat

• locuitorii din Uruk se plâng zeilor de comportamentul lui Ghilgameș;
• Anu le ascultă rugăciunile locuitorilor și îi poruncește zeiței Aruru să creeze un nou Ghilgameș care să-și măsoare forța cu regele din Uruk. Aruru îl creează din argilă pe Enkidu;
• Ghilgameș și Enkidu se luptă, Ghilgameș învinge, iar cei doi devin prieteni;
• Ghilgameș și Enkidu merg în Pădurea Cedrilor unde-l omoară pe Humbaba, stăpânul acesteia;
• la întoarcere, zeița Iștar îl vede pe Ghilgameș și se îndrăgostește de el, cerându-i să o ia de soție;
• Ghilgameș refuză să o ia de soție și o tratează cu dispreț pe zeița Iștar;
• Iștar se plânge tatălui ei, zeul Anu, de comportamentul lui Ghilgameș;
• Anu trimite pe pământ Taurul Ceresc pentru a-i ucide pe oameni, însă este ucis de Ghilgameș și Enkidu, iar Iștar începe să plângă;
• Enkidu smulge bucăți din taur pe care le aruncă în fața zeiței Iștar. Atunci zeii hotărăsc moartea lui Enkidu;
• după moartea lui Enkidu, Ghilgameș pleacă în căutarea lui Utnapiștim pentru a afla taina vieții veșnice;
• pe drum, Ghilgameș îi întâlnește pe Oamenii-Scorpii, care îl sfătuiesc să străbată fără teamă bezna cumplită a celor 12 îndoite leghe ale muntelui Mașu, spre a ajunge în Grădina zeilor;
• ajuns în Grădina zeilor, Ghilgameș admiră copacul fermecat, iar la îndemnul zeului Șamaș, se duce la malul mării unde o întâlnește pe hangița Siduri;
• Ghilgameș îi spune hangiței Siduri scopul călătoriei sale. Atunci hangița încearcă să-l facă să se răzgândească, însă fără succes și îi spune că nu departe de casa ei, în pădure, se afla Urșanabi, omul care l-ar putea duce la Utnapiștim;
• ajuns la Utnapiștim, Ghilgameș ascultă povestea acestuia despre Potop, în urma căruia el și soția sa au supraviețuit și au devenit nemuritori;
• Utnapiștim îi spune lui Ghilgameș că singura cale de a trăi veșnic este de a nu dormi șase zile și șapte nopți. Ghilgameș nu reușește acest lucru;
• la plecare, Utnapiștim, la rugămințile soției, îi spune lui Ghilgameș că va dobândi nemurirea dacă va reuși să culeagă de pe fundul mării o buruiană care îi va sfâșia mâinile. Ghilgameș reușește să ia această plantă;
• în timp ce Ghilgameș se scălda în apele unui izvor, un șarpe, ademenit de mireasma plantei, s-a furișat până la locul în care se afla și a mâncat-o;
• întors la Uruk, Ghilgameș îi arată lui Urșanabi frumusețea zidurilor ce împrejmuiesc orașul, ca și când ar fi dorit să-i sugereze lui și tuturor celor care se apleacă asupra epopeii că nemurirea omului stă în fapta creatoare.