Rasputin, „călugărul nebun” care a contribuit la căderea dinastiei Romanov

Grigori Rasputin este unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria Rusiei, având o mare influență asupra familiei ultimului țar al dinastiei Romanov.

Deşi este un personaj extrem de cunoscut, multe dintre lucrurile care s-au răspândit despre viaţa enigmaticului Rasputin se bazează pe speculaţii şi bârfe. Mai mult, despre copilăria şi adolescenţa călugărului nu se ştie aproape nimic concret.

Grigori Efimovici Rasputin s-a născut în anul 1869, într-o familie simplă de țărani, într-un sătuc siberian de pe râul Tura, numit Pokrovskoie. Acesta se afla în gubernia Tobolsk, în prezent regiunea Tiumen, unul dintre cele mai izolate locuri din lume.

Formarea lui Rasputin ca personaj mistic

În jurul vârstei de 18 ani, Rasputin a petrecut trei luni într-o mănăstire. Acolo se crede că a intrat în secta Khlysts, desprinsă din Biserica Ortodoxă Rusă a hlîstilor. Această sectă propovăduia un soi de violenţă combinată cu erotism şi susţinea, într-un fel bizar, că mântuirea consta de fapt în săvârşirea unui păcat pentru ca, mai apoi, sufletul să fie izbăvit.

La scurtă vreme după ce a părăsit mânăstirea, Rasputin a vizitat un om venerat ca sfânt, numit Macarie, care avea o colibă în zonă. Macarie a exercitat o puternică influenţă asupra a aceea ce urma să devină Grigori Rasputin.

Rasputin s-a căsătorit în anul 1889 cu Parascovia Fiodorovna, o ţărancă la fel de puţin şcolită ca el. Cei doi au avut împreună patru copii. Primul, al cărui nume nu se cunoaște, a murit la puțină vreme după ce a venit pe lume. Al doilea copil a fost Matryona (sau Maria), singura care i-a supraviețuit călugărului. Varvara (sau Varia), sora mai mică a Mariei, a fost ucisă de bolșevici chiar în zilele Revoluției, în timp ce singurul băiat al său, Dmitri (sau Mitia), avea să moară în Siberia, împreună cu mama sa.

În anul 1901, Rasputin a părăsit satul natal și a plecat în pelerinaj. În timpul călătoriei sale, a vizitat Grecia și Ierusalimul. Călătoria lui Rasputin în Balcani era motivată de intenția acestuia de a se călugări.

În Grecia a intenţionat să facă parte din comunitatea ortodoxă a ruşilor de la Muntele Athos, mai exact la Mânăstirea Sfântul Pantelimon. Constatând răspândirea comportamentelor homosexuale printre călugării atoniți, Grigori ar fi decis, scârbit, să se întoarcă în Rusia. La întoarcerea acasă, după mărturisirea sa către Macarie, acesta i-a spus că mântuirea sufletului lui avea să vină mai degrabă din afara mânăstirilor, din lumea mare.

În anul 1903, Rasputin a ajuns la Petrograd (în prezent Sankt Petersburg), unde s-a proclamat stareț posesor al unor puteri tămăduitoare, egale cu cele ale profeților. La Petrograd a urmat pentru o perioadă Academia Teologică. Acolo ar fi arătat calităţi care au uimit asistenţa prin vindecări nonconformiste. Acestea ar fi fost explicate ulterior prin dozajul bioenergetic deosebit pe care Rasputin îl poseda.

Pătrunderea în viaţa familiei ţarului

Ca urmare a acestor practici tămăduitoare, vestea despre reputaţia lui Rasputin s-a răspândit, ajungând la urechile membrilor familiei imperiale.

În anul 1905, Rasputin şi-a făcut intrarea la curtea ţarului Nicolae al II-lea. Familia imperială şi-a pus mari speranţe în puterile sale vindecătoare, în condiţiile în care moştenitorul tronului, ţareviciul Alexei, suferea de hemofilie. Aceasta este o boală care i-a provocat ţareviciului hemoragii necontrolate din cauza lipsei capacităţii de coagulare a sângelui. Numeroasele tratamente încercate nu dăduseră niciun rezultat.

Se spunea că Rasputin avea puterea de a vindeca prin puterea rugăciunilor. Într-adevăr, starea țareviciului s-a îmbunătățit într-o oarecare măsură.

Dar, dincolo de rugăciunile călugărului, acesta a luat ca primă măsură eliminarea aspirinei din tratamentul administrat ţareviciului de către medicul familiei. Deşi aspirina este contraindicată în tratarea unor afecţiuni hemoragice, iar simpla stopare a administrării a făcut ca ţareviciul să se simtă mai bine, miracolul fusese înfăptuit. Lui Rasputin i se dusese faima că avea puterea de a vindeca prin puterea rugăciunilor.

De-a lungul relaţiei dintre Rasputin şi familia imperială, au avut loc mai multe episoade tămăduitoare.

Mai întâi, în acelaşi an 1905, Alexei a fost atacat de o albină. Rasputin, alergând în ajutorul băiatului ar fi strigat către insectă „Înţeapă-l şi vei muri!”. Atunci albina a zburat din preajma ţareviciului, iar întâmplarea a fost interpretată ca o acţiune a puterilor sfinte ale lui.

Într-un alt episod tămăduitor se spune că în timpul unei crize grave a țareviciului, Rasputin, aflat în acel moment în casa sa din Siberia, ar fi reușit să-i ușureze suferința copilului aflat în Petrograd prin intermediul rugăciunilor.

Apoi, în anul 1912, Alexei a căzut de pe cal, suferind o hemoragie internă. Rasputin i-a scris ţarinei Alexandra Feodorovna, spunându-i să fie fără grijă, întrucât băiatul se va face bine până a doua zi. Acest lucru s-a şi întâmplat.

Ulterior, încrederea ţarinei în capacităţile vindecătoare ale lui Rasputin a devenit necondiţionată.

Influenţa lui Rasputin atinge cote foarte ridicate

Recunoştinţa ţarinei s-a transformat, încet-încet, în atracţie fizică nestăvilită. Întâlnirile dintre cei doi, discrete, dar din ce în ce mai dese, veneau pe fondul în care însuşi ţarul Nicolae al II-lea îl numea pe Rasputin „prietenul nostru”. Acesta era un semn al încrederii totale de care se bucura călugărul în rândul membrilor familiei imperiale.

Totodată, şi originea germană protestantă a țarinei a contat la creşterea influenţei lui Rasputin. Ţarina Alexandra era extrem de fascinată de noua sa religie ortodoxă, dar se pare că nu înţelegea pe deplin unele dintre practicile religiei rușilor.

Instalat pe deplin la curtea imperială, deşi era considerat un tip libidinos, bădăran, murdar, de multe ori purtându-se în mod scandalos în public, Rasputin a început o viaţă desfrânată. Mai tot timpul era însoţit de femei de condiţie deosebită din înalta societate a Petrogradului. Mai mult, călugărul a fost văzut de multe ori apelând la serviciile prostituatelor, sau bând până la pierderea cunoștinței.

Chiar şi aşa, Rasputin era fascinant pentru multe dintre femeile de la curtea imperială.^[sursa]

În schimb, societatea aristocratică rusă a acelor vremuri îl aprecia, se pare, la justa lui valoare. Astfel, Rasputin era considerat pur şi simplu nedemn şi nepotrivit pentru rangul familiei imperiale.

De asemenea, trebuie menţionat şi faptul că între Rasputin și Biserica Ortodoxă Rusă au existat relații tensionate. Sfântul Sinod l-a atacat frecvent pe Rasputin și, din acest motiv, au fost lansate o mulțime de zvonuri neadevărate despre viața sa. Astfel, multe dintre poveștile despre isprăvile lui trebuie privite cu o doză de scepticism.

Primul Război Mondial

În timpul Primului Război Mondial, Rasputin a devenit ținta acuzațiilor de influență nepatriotică la curte.

Ţarina Alexandra Feodorovna a devenit nepopulară în rândul oamenilor de rând, în mare parte din cauza faptului că era descendentă a unor principi germani. În acest context, „prietenul” ei, Rasputin, era acuzat că ar fi spion german.

Când Rasputin s-a arătat interesat să meargă pe front ca să binecuvânteze trupele la începutul războiului, Comandantul Suprem, Marele Duce Nicolae, i-a promis că-l va spânzura dacă se arată în zonă.

Rasputin a pretins mai apoi că a avut o „revelație” cum că armatele rusești nu vor obține succese până când țarul în persoană nu va prelua comanda operațiunilor militare. Țarul Nicolae al II-lea, căruia îi lipsea o pregătire militară adecvată, și-a asumat o responsabilitate uriașă plecând pe front. Acest fapt a avut consecințe tragice pentru el, familia lui și pentru toată Rusia.

Cât timp țarul a fost plecat la luptă, influența lui Rasputin asupra țarinei a crescut considerabil. În scurtă vreme a devenit confidentul și sfătuitorul Alexandrei. A convins-o pe împărăteasă să numească în posturi importante din guvern persoane din cercul lui de discipoli. Urcând pe scara puterii, Rasputin a ajuns să se culce cu femei din înalta societate în schimbul favorurilor politice.

În mare parte din cauza ravagiilor făcute de lupte și într-o mai mică măsură din cauza acțiunilor anarhice ale lui Rasputin, economia imperiului s-a deteriorat într-un ritm rapid. În multe cazuri, țarina și sfătuitorul său erau blamați pentru toate relele care se petreceau în acele vremuri.

În aceste condiţii de antipatie absolută la adresa lui, soarta lui Rasputin a ajuns aproape de un deznodământ brutal.

Asasinarea lui Grigori Rasputin

Legendele despre asasinarea lui Rasputin sunt poate mai bizare decât cele despre viața sa neobișnuită.

Odată ce au decis că influența călugărului asupra țarinei îl făcea prea primejdios pentru Imperiu, un grup de nobili l-au ademenit pe acesta în palatul conducătorului complotiștilor, Prințul Felix Iusupov.

Acolo, călugărul a fost ospătat cu mâncăruri alese, prăjituri și cu vin în care fusese pusă o anumită cantitate de cianură. Conform poveștilor spuse după moartea sa, Rasputin nu a fost afectat de otravă. Asta în ciuda faptului că ar fi fost folosită o cantitate de cianură suficientă pentru uciderea a șase persoane.

Fiind decis să-şi ducă planul până la capăt, Iusupov a plecat din cameră, revenind apoi cu un revolver asupra sa. Complotistul a scos pistolul şi l-a împușcat pe Rasputin în piept, acesta din urmă căzând la pământ. După o jumătate de oră, când Iusupov a revenit să verifice cadavrul, călugărul ar fi sărit în picioare și l-ar fi atacat pe prinț, care a fugit să-și anunțe prietenii despre incident.

Rasputin s-ar fi târât către poarta palatului, amenințând că-i va aduce în faţa justiţiei pe toţi cei care au complotat împotriva sa. Atunci un alt glonț l-a nimerit pe călugăr, care s-a prăbușit în zăpadă.

Conspiratorii l-au lovit apoi cu bâtele, după care l-au aruncat în râul Neva. Aceştia s-au uitat cum trupul călugărului se scufunda, satisfăcuți că, în cele din urmă, „Inamicul Statului” era mort. Avea 47 de ani.

După trei zile, trupul lui Rasputin, care a fost otrăvit, împușcat de două ori și bătut, a fost pescuit din râu. În urma autopsiei s-a stabilit că înecul a fost cauza morţii călugărului. Brațele acestuia au fost găsite în poziție verticală. Acest lucru sugera că acesta ar fi încercat să se elibereze de legăturile cu care fusese imobilizat.

Cu câteva luni înaintea asasinării sale, Rasputin scrisese câteva rânduri premonitorii. „Dacă cei din familia voastră care îmi doresc moartea vor reuşi să mă ucidă, atunci niciun membru al familiei voastre nu va mai rămâne în viaţă mai mult de doi ani.”, acestea au fost o parte dintre cuvintele scrise de călugăr.

La 16 iulie 1918, la nici doi ani de la moartea „călugărului nebun”, ţarul Nicolae al II-lea, ţarina Alexandra şi cei cinci copii ai lor au fost executaţi de către revoluţionari. Acesta avea să fie sfârşitul dinastiei Romanov.

Imaginea „Călugărului Nebun”

La fel ca şi în timpul vieţii, şi după moarte Rasputin a împărţit lumea în două.

Pentru mulţi dintre ruşi, carismaticul ţăran a devenit erou naţional. În schimb, pentru occidentali, călugărul a devenit întruparea înapoierii presupuse a rușilor, a superstițiilor, a iraționalului și imoralității, un subiect al interesului pentru senzațional.

Pentru comuniștii ruși, Rasputin a reprezentat tot ce era mai rău în regimul pe care-l doborâseră prin revoluție.

La un moment dat, a fost adusă în discuţie canonizarea lui Rasputin. Atunci Patriarhia Moscovei a avut o reacţie vehementă, condamnând această propunere. Referindu-se la promiscuitatea lui Rasputin, Patriarhul Moscovei Alexei al II-lea a declarat în anul 2003: „Acest nebun! Ce drept credincios va dori să stea într-o Biserică care cinstește în mod egal pe ucigași și pe mucenici, pe desfrânați și pe sfinți!?”.

Unii istorici contemporani îl consideră pe Rasputin drept un personaj a cărui carieră trebuie înțeleasă în contextul specific rusesc al „nebuniei întru Hristos”. Acest curent mai poate fi observat şi în ziua de astăzi. Un astfel de exemplu îl constituie Vissarion, un alt personaj mistic, care a reuşit să adune mii de adepţi.