Attila Hunul a fost unul dintre cei mai mari cuceritori din istorie, conducând Imperiul Hun care se întindea de la munții Ural la fluviul Rin și de la Dunăre la Marea Baltică. Attila s-a născut în anul 395, după unele surse, sau în anul 406, după altele. A domnit peste ţinuturile Imperiului Hun între anii 433 – 453.

Acest rege legendar al hunilor a rămas în istorie drept unul dintre cei mai mari conducători militari. Sub conducerea sa, Imperiul Hun aproape că a îngenuncheat Imperiul Roman, iar războaiele de cucerire au adus hunilor ţinuturi extinse şi cantităţi impresionante de aur.

Din cauza brutalităţii sale, Attila Hunul a fost supranumit, chiar în unele texte bisericești, „Biciul lui Dumnezeu”.

Formarea hunilor ca popor

Strămoșii hunilor au fost popoarele nomade din stepa mongolă, numite de către chinezi Xiongnu. Aceşti Xiongnu au lansat raiduri devastatoare pe teritoriile Chinei, fapt care a motivat construcția primei secțiuni a Marelui Zid Chinezesc.

În anul 85, Dinastia Han a provocat numeroase înfrângeri popoarelor Xiongnu, ceea ce le-au determinat să se îndrepte spre vest. Unele popoare au ajuns în Sciţia, unde au cucerit numeroase triburi. Din amestecul acestor popoare s-au născut hunii.

attila hunul
Statuie din ceară a lui Attila Hunul şi o reprezentare a întâlnirii dintre acesta şi Papa Leon I

Principalele lor tehnici militare erau tragerea cu arcul și aruncarea suliței, ambele efectuate călare. Sursa principală de hrană erau carnea și laptele, produse de către turmele lor. Se spune că hunii obişnuiau să-şi păstreze carnea sub șaua de la cal. Aceştia călăreau din loc în loc în căutare de pășuni şi noi aşezări pentru a le jefui. Atunci când poposeau, hunii se instalau în corturi.

Hunii erau considerați niște creaturi hidoase în sursele antice. Copiilor li se turteau nasurile cu ajutorul unor scândurele fixate cu fâșii de pânză și își crestau fața ca să nu se radă.

• CITEŞTE ŞI:  Maria Zaharia, fetiţa de 12 ani care murit eroic în bătălia de la Mărășești

După traversarea râului Volga, în jurul anului 370 și anexarea teritoriului alanilor, hunii au atacat regatul gotic dintre Munții Carpați și Dunăre. Erau un popor foarte mobil, ai căror arcași călare dobândiseră o reputație de invincibilitate, iar triburile germanice păreau incapabile să le țină piept.

Cine a fost Attila Hunul

La momentul nașterii lui Attila, hunii formau o coaliție organizată din clanuri nomade, fiecare având un rege separat. Tatăl lui Attila, Mundzuk, era fratele regilor Octar și Rua, care domneau în comun asupra imperiului hunilor la începutul secolului al V-lea. Familia sa era nobilă, dar nu este sigur dacă se constituise o dinastie regală.

În anii 420, unchiul lui Attila, Rua, a preluat puterea și a ucis alți regi, punând bazele Imperiului Hun. Această schimbare politică a dus la creșterea tributului și a plăților mercenarilor huni de către romani, scăzând dependența hunilor față de activităţile agricole. Roma îi plătea pe hunii lui Rua să se lupte între ei. Rua primea, de asemenea, 350 de kg de aur ca tribut anual din partea Imperiului Roman de Răsărit. Aveau astfel o economie nouă, bazată pe aur, în care oamenii nu mai aveau nevoie să urmeze turmele, iar puterea era centralizată.

Rua a murit în anul 434, însă nu este precizată o cauză a decesului. El a fost urmat la tron de către nepoții săi, Bleda și Attila. Nu este clar de ce Bleda, care era mai mare decât Attila, a fost în imposibilitatea de a prelua puterea exclusivă. Se presupune că Attila a fost mai puternic sau mai popular.

Publicitate

Cei doi frați au încercat să-și extindă imperiul în zona Persiei, dar au fost învinși de Sassanizi. Când au încercat sa ocupe orașele est-romane și Constantinopolul, Imperiul Roman de Răsărit a cumpărat pacea în schimbul unui tribut anual. În anul 435 tributul era de 700 de kg de aur, iar în anul 442 a ajuns la 1.400 kg.

• CITEŞTE ŞI:  Ocaua lui Cuza: povestea negustorului prins cu ocaua mică

În anul 445, Bleda a murit brusc. Ca și în cazul lui Rua, nicio cauză de deces nu a fost înregistrată. Sursele romane de la acea dată și istoricii moderni presupun că Attila l-a ucis.

Imperiul Hun sub conducerea lui Attila

După ce a devenit unicul conducător al hunilor, au urmat ani de războaie şi de cuceriri pentru Attila. Imperiul Hun şi-a extins graniţele de la Volga până la Dunăre şi de la Oceanul Îngheţat până la Munţii Carpaţi. În anul 447, armata lui Attila a ajuns până la hotarele Constantinopolului condus în acea perioadă de către Theodosius al II-lea.

După cucerirea mai multor provincii din apropierea Constantinopolului, Theodosius a fost nevoit să se recunoască înfrânt şi să plătească tribut anual. În anul 451 hunii s-au îndreptat împotriva Imperiului Roman de Apus şi au invadat Galia.

Attila a suferit o înfrângere în Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice. O alianţă germanică alcătuită din vizigoţi, burgunzi şi franci şi sprijiniţi de romani, condusă de generalul roman Flavius Aetius s-a impus în faţa hunilor. Această bătălie a fost descrisă ca fiind una dintre cele mai sângeroase înfruntări din istorie. Se estimează că Attila a pierdut între 200.000 şi 300.000 de războinici.

Învins, Attila s-a retras, dar a reuşit să se regrupeze, adunând o armată nouă. În anul următor armata hunilor a pornit spre Roma. Italia era slăbită de o foamete lungă de doi ani și de epidemii. Hunii au capturat repede cetățile întărite, inclusiv Padova și Milano.

Când a ajuns în apropierea Romei, Attila s-a întâlnit cu Papa Leon I. Impresionat de acesta, Attila s-a retras. Se spune că, văzându-l pe Papa, Attila l-ar fi văzut pe Sfântul Petru într-o halucinație. Relatarea Papei nu are baze solide dar, cu toate acestea, povestea a suplimentat prestigiul Bisericii Catolice.[sursa]

• CITEŞTE ŞI:  Misterul lui Ellen Sadler, fata care a dormit 9 ani, fără ca cineva să ştie ce are

Moartea lui Attila Hunul

Attila avea în jur de 47 (sau 57) de ani în anul 453. Acesta pregătea o nouă incursiune în Italia, însă planurile sale nu au reuşit. Mintea îi slăbea pe zi ce trece, așa că s-a hotărât să se căsătorească din nou după alte 300 de mariaje.

A luat-o pe Ildico (sau Hilda) ca nevastă, o minunată blondă, pe ai cărei părinți îi măcelarise în Galia. Attila a organizat o petrecere fastuoasă pentru a sărbători nunta, având o mulțime de invitați și mult alcool.

În dimineața următoare, Attila a fost găsit mort pe podeaua de lângă pat, cu gura plină de sânge. Ildico era șocată și ghemuită într-un colț al patului. S-a presupus că tocmai ea l-ar fi otrăvit pentru a-și răzbuna părinții uciși în Galia. Unii istorici presupun că Attila a suferit o hemoragie internă în noaptea nunții sau ar fi murit din cauza excesului de alcool de-a lungul vieții.

Nu se cunoaşte locul în care a fost înmormântat Attila Hunul, întrucât cei care au fost trimişi să-l înmormânteze, au fost ucişi la întoarcere, tocmai pentru a fi păstrat acest secret. La doar 16 ani după moartea lui Attila, hunii au încetat să mai existe ca hanat independent. Moartea sa a dus la fragmentarea puterii hunilor și la scăderea influenței lor în Europa. De-a lungul timpului, Attila Hunul a devenit subiectul multor mituri și legende, dar figura sa a rămas una dintre cele mai marcante din istoria lumii antice.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

8 COMENTARII

  1. ÎN ANUL 450 NICI NU EXISTA CREDINȚA CATOLICĂ CI ERA O SINGURĂ CREDINȚĂ ADICĂ CREDINȚA CREȘTINĂ. DUPĂ ANUL 1000 CREDINȚA CREȘTINĂ S-A RUPT ÎN DOUĂ: CREDINȚA NOASTRĂ STRĂMOȘEASCĂ ORTODOXĂ MOȘTENITĂ DE LA SFINȚII APOSTOLI UCENICII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS FIUL LUI DUMNEZEU SI MÎNTUITORUL LUMII ȘI CREDINȚA CATOLICĂ CARE ESTE PRIMA CREDINȚĂ ERETICĂ, SECTANTA.

      • Dar cand sa intalnit Atila cu papa? Ce era papa ortodox???? Auzi nu se specifica bah articolu asta e pus de un ungur care inca crede in ungaria mare…romania mare a existat imperiul Austro repet AUSTRO-ungar ca daca nu era imperiul austriac atat ungaria cat si romania erau si acum sub ocupatie turceasca… Mai invatati istorie inainte sa redactati un articol…am ras cand am citit articolu…oricum e fanny;).

        • Acum două zile am citit despre marea schismă unde scria că înainte cu multe secole de s-ar înfăptui schisma, deși era o singură credință, în Constantinopol era un conducător al bisericii, a cărui funcție se numea ,,PATRIARH” iar în Roma era alt conducător al bisericii, a cărui funcție se numea ,,PAPA” deci, eu am înțeles din ce am citit, că deși era o singură credință, avea doi ,,capi” . Scrie că de mult la Roma nu se mai făceau slujbele ca la început ( acum, nu știu nici dacă la Constantinopol se făceau slujbe ca la început) e posibil ca atunci când a ajuns Atila să se întâlnească nas in nas cu șeful Bisericii de la Roma, să s-o fi numit deja ,,PAPA” (nu vreau să mă contrazic cu nimeni, am rezumat și eu ce am înțeles din cele citite)

  2. Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.