Iulia Hasdeu, fiica genială a savantului B.P. Hasdeu, care s-a stins la doar 18 ani

Iulia Hasdeu a fost fiica savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu. La rândul ei, Iulia avea o minte sclipitoare, învăţând limba franceză de la vârsta de 2 ani. La 4 ani începuse să scrie, iar la vârsta de 7 ani deja crea nuvele. A avut parte, însă, de un destin tragic, fiind răpusă de o boală necruţătoare înainte de a împlini 19 ani.

Iulia Hasdeu s-a născut pe 14 noiembrie 1869, în Bucureşti, fiind unica fiică a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu şi a soţiei sale, Iulia. Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile, fiind pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești, precum şi un spirit enciclopedic, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic.

Sclipirile de geniu ale Iuliei nu au uimit doar familia, ci şi apropiaţii care treceau pragul casei Hasdeu. Printre aceştia se numărau mulţi oameni de cultură cunoscuţi, precum Alexandru Macedonski. Venit în vizită, Macedonski a rămas uimit de inteligenţa copilei. Poetul ar fi întrebat-o pe fetiţă dacă ştie o poezie. Iulia nu i-ar fi răspuns, ci i-ar fi întors întrebarea: „Dar tu?“. Macedonski i-a recitat atunci o poezie. Fetiţa a ascultat cu atenţie, iar câteva minute mai târziu a recitat-o la rândul său.

Iulia Hasdeu, o elevă genială

Când părinţii şi învăţătorii şi-au dat seama că au în faţă un copil genial, pentru Iulia s-a făcut o excepţie, care nu se mai făcuse până atunci în învăţământul românesc. Copila a susţinut examenele de absolvire ale ciclului primar la doar 8 ani.

La vârsta de 16 ani, în anul 1886, Iulia Hasdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona. Urma să susţină licenţa în Filosofie la Facultatea de Litere din cadrul prestigioasei universităţi. Se spune că, la Paris, copila a reuşit să-şi impresioneze profesorii cu inteligenţa sa.

Dormea puţin, doar câte 5-6 ore pe noapte şi studia intens. În acelaşi timp, lua lecţii de pictură şi de canto. Cei care au cunoscut-o pe Iulia Hasdeu o descriu, dincolo de inteligenţa sa, ca fiind sănătoasă, puternică, veselă şi glumeaţă.

Boala necruţătoare

Pe când se afla la Sorbona, au apărut primele semne ale tuberculozei. Preocupată prea mult de studiu şi prea puţin de starea sănătăţii, Iulia a ignorat aceste semne ale bolii.

„Era rumenă, frumoasă, veselă, zveltă în talia-i subţire şi mlădioasă, cu ochii umezi de zglobie fericire, prietenoasă şi glumeaţă fără urmă de cochetări, înflăcărându-se în orice discuţie în care idealul şi arta erau în joc. Cine ar fi crezut că în pieptul ei zăcea răul care nu iartă?“, a scris profesorul Gheorghe Ionescu-Gion.

În luna aprilie 1888, Iulia Hasdeu a fost nevoită să-şi întrerupă studiile. A fost dusă de părinţi în Elveţia şi, deşi medicii i-au dat şanse de vindecare, boala a avansat rapid.

În ciuda stării de sănătate, Iulia a continuat să scrie poezii şi cugetări pe bucăţi de hârtie. În martie 1888 a scris, resemnată în faţa finalului, poezia „Moartea”.

Iulia Hasdeu s-a stins din viaţă pe 29 septembrie 1888, la mai puţin de 19 ani.

Iulia Hasdeu, semne din lumea de dincolo

Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost sfâşiat de moartea fiicei sale. Luni în şir şi-a plâns fiica şi a aşteptat un semn de la ea. Legenda spune că, la şase luni de la moarte Iuliei, în martie 1890, scriitorul a primit un semn.

„Trecuseră şase luni după moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primăvara nu sosise încă. Într-o seara umedă şi posomorâtă şedeam singur în odaie, lângă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hârtie şi mai multe creioane. Cum? Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, dar fără ca s-o ştiu, mâna mea lua un creion şi-i rezema vârful de luciul hârtiei. Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost băgat într-însă un aparat telegrafic.

Deodată, mână mea se puse într-o mişcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie şi cetii acolo foarte limpede: «Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu» – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns). Era scris şi iscălit cu slova fiicei mele.“, a scris Hasdeu în cartea „Sic Cogito“.

Căutarea în lumea spiritelor

După acest semn, Bogdan Petriceicu Hasdeu şi-a făcut un scop în viaţă din a regăsi spiritul fiicei sale prin orice mijloace. S-a refugiat în spiritism. Iniţial, savantul a construit un templu în amintirea fiicei sale, la cimitirul Bellu, acolo unde o înmormântase. A fost numit ”Micul Templu”.

Întrucât a considerat că nu este de ajuns, Bogdan Petriceicu Hasdeu a decis, în anul 1893, să ridice pentru fiica un castel. Castelul de la Câmpina a fost ridicat între ani 1894-1896, după planurile pe care însăşi Iulia i le-ar fi transmis tatălui de pe lumea cealaltă.

La castel, Bogdan Petriceicu Hasdeu a scris prima carte de spiritism din literatura română, „Sic Cogito“. Scriitorul susţinea că această carte a fost creată după sfaturile primite de la Iulia. Mai mult, Bogdan Petriceicu Hasdeu a amenajat în interiorul castelului o cameră specială de spiritism. Ani în şir, în acea cameră, a încercat să-şi contacteze fiica plecată în altă lume.

Evident, mulţi l-au numit pe B. P. Hasdeu un „nebun”. Oamenii din jurul său considerau că acesta îşi pierduse minţile de durere, iar toate poveştile despre spiritul Iuliei sunt doar invenţiile minţii sale bolnave.

Bogdan Petriceicu Hasdeu a murit în anul 1907, la aproape două decenii de la moartea fiicei sale. Pe seama Castelului de la Câmpina şi a camerei de spiritism s-au creat numeroase legende. S-a spus că, în unele nopţi, Iulia Hasdeu putea fi auzită cântând la pian, în aplauzele tatălui său.