Kiruna, Suedia: orașul care își poartă istoria în spate pentru a supraviețui

Într-o dimineață înghețată de la începutul lunii mai 2022, în Kiruna, sub cerul încă palid al Laponiei suedeze, un spectacol aproape ireal a captivat privirile lumii. Biserica din Kiruna, o magnifică structură din lemn roșu ce veghea asupra orașului din anul 1912, părea să plutească. Ridicată cu o precizie milimetrică de pe fundația sa istorică, așezată pe platforme hidraulice și trailere multi-ax, construcția de 600 de tone și-a început lent, cu viteza unui melc, călătoria de 3,3 kilometri spre est. Nu era un vis, ci un capitol crucial dintr-una dintre cele mai ambițioase și complexe operațiuni de relocare urbană din istorie: mutarea orașului Kiruna.

Kiruna, orașul care își poartă istoria în spate pentru a se salva

Situat la peste 140 de kilometri nord de Cercul Polar Arctic, într-un peisaj subarctic de o frumusețe aspră, Kiruna este un oraș născut din fier și pentru fier. Fondat la începutul secolului XX, destinul său a fost legat indestructibil de Luossavaara-Kiirunavaara Aktiebolag (LKAB), compania de stat care operează cea mai mare și una dintre cele mai moderne mine subterane de minereu de fier din lume.

Zăcământul de magnetit de aici este o comoară geologică, alimentând industria siderurgică europeană de peste un secol și asigurând prosperitatea orașului arctic. Însă, paradoxal, bogăția care i-a dat viață este și cea care îi amenință acum existența fizică.

Metoda de extracție folosită, numită „sublevel caving” (surpare controlată pe subnivele), implică dinamitarea minereului din adâncime, lăsând în urmă goluri subterane imense. Pe măsură ce exploatarea avansează tot mai adânc și mai aproape de oraș, aceste goluri provoacă deformări ale solului care se propagă lent spre suprafață. Pământul, literalmente, se scufundă sub Kiruna. Fisuri invizibile la început, apoi crăpături vizibile în clădiri și infrastructură, au devenit semnele de necontestat ale unui proces geologic inexorabil. Zone întregi din vechiul oraș, inclusiv centrul istoric, au intrat în zona de risc.^[sursa]

Confruntată cu această realitate sumbră în jurul anului 2004, comunitatea din Kiruna și compania LKAB au stat în fața unei alegeri aproape imposibile: abandonarea orașului și a moștenirii sale sau o soluție radicală, fără precedent – mutarea. S-a ales calea cea mai dificilă, dar și cea care onora istoria și reziliența locuitorilor: o transformare urbană completă, un exod planificat spre un teren mai sigur, la aproximativ trei kilometri spre est.

LKAB, recunoscându-și responsabilitatea directă, și-a asumat finanțarea majorității costurilor acestui proiect gigantic, estimate inițial la peste un miliard de euro, dar probabil depășind considerabil această sumă pe măsură ce complexitatea lucrărilor devine evidentă.

Procesul, denumit oficial „Samhällsomvandlingen” (Transformarea Urbană), este o demonstrație uluitoare de inginerie, logistică și planificare pe termen lung. Nu este vorba doar de construirea unui nou centru urban, ci de o dislocare fizică și emoțională a unei întregi comunități. Strategia implică o combinație de metode:

1. Relocarea fizică: clădirile cu valoare istorică, culturală sau arhitecturală deosebită sunt selectate pentru a fi mutate integral. Este un proces meticulos: structurile sunt consolidate intern, separate cu grijă de fundații, ridicate hidraulic și transportate pe platforme specializate cu zeci de roți, manevrate cu o precizie computerizată. Viteza este infimă, uneori doar câțiva metri pe oră, pentru a minimiza vibrațiile și riscurile;
2. Demolare și reconstrucție: clădirile care nu pot fi mutate din motive tehnice sau structurale, dar care au elemente valoroase, sunt adesea dezasamblate cu grijă, materialele recuperabile fiind păstrate și integrate în construcții noi, sau sunt reconstruite în noul centru, păstrând pe cât posibil designul și spiritul original;
3. Demolare: majoritatea clădirilor din zonele afectate, în special cele rezidențiale și comerciale mai noi sau fără valoare istorică deosebită, sunt demolate pe măsură ce zona devine nesigură, terenul fiind ulterior pregătit pentru a face față subsidienței;
4. Construcție nouă: un nou centru urban modern, adaptat condițiilor climatice extreme și cerințelor de sustenabilitate, este ridicat pe noul amplasament, incluzând locuințe, magazine, birouri, școli și infrastructură publică.

Spectacolul cel mai emoționant a fost, fără îndoială, mutarea Bisericii din Kiruna. Construită între anii 1909 și 1912 după planurile arhitectului Gustaf Wickman, cu o arhitectură inspirată de tradiționalele colibe Sámi („goahti”) și de stilul norvegian „stavkirke”, biserica este considerată una dintre cele mai importante și frumoase clădiri din lemn ale Suediei. Votată în 2001 drept cea mai îndrăgită clădire pre-1950 a țării, ea reprezintă inima spirituală și culturală a orașului. Mutarea sa a fost un eveniment de interes național și internațional, o operațiune ce a necesitat ani de planificare și o execuție impecabilă. Înainte de biserică, chiar și turnul cu ceas al vechii primării, o altă piesă emblematică, fusese mutat cu succes în 2017.

Dar dincolo de spectacolul tehnic, mutarea Kirunei este o poveste profund umană. Pentru cei aproximativ 18.000 de locuitori (populația a fluctuat, dar se menține în jurul acestei cifre), procesul este un amestec complex de emoții. Există tristețe pentru pierderea vechiului centru, a străzilor familiare, a amintirilor legate de casele demolate. Există anxietate legată de necunoscut și de adaptarea la un mediu nou. LKAB a implementat un program de compensare, cumpărând proprietățile afectate la prețul pieței plus 25% și oferind sprijin pentru relocare, dar banii nu pot înlocui întotdeauna legătura viscerală cu un loc.

În același timp, există și un sentiment de reziliență și chiar optimism. Noul centru al Kirunei, care prinde contur în jurul noii primării, denumită „Kristallen” (Cristalul) – o clădire modernă, circulară, proiectată de Henning Larsen Architects –, promite un mediu urban mai eficient, mai sustenabil și mai bine adaptat vieții în Arctica. Străzile sunt gândite pentru a proteja de vânturile tăioase, clădirile respectă standarde energetice ridicate, iar spațiile publice sunt concepute pentru a încuraja interacțiunea socială chiar și în timpul iernilor lungi și întunecate. Se fac eforturi conștiente pentru a recrea sentimentul de comunitate, pentru a transplanta nu doar clădiri, ci și spiritul Kirunei.

Proiectul este departe de a fi încheiat. Procesul de relocare și reconstrucție este planificat să continue etapizat până în jurul anului 2035, pe măsură ce zonele afectate de subminare se extind. Vechiul oraș Kiruna dispare treptat, lăsând în urmă un peisaj transformat, în timp ce noul Kiruna crește și își definește propria identitate.

Mutarea Kirunei rămâne un experiment unic la scară globală. Este o parabolă vie despre dependența noastră de resursele naturale și consecințele, uneori dramatice, ale exploatării lor. Este o lecție despre adaptabilitate, despre capacitatea unei comunități de a face față unei crize existențiale nu prin abandon, ci printr-o reinventare curajoasă. În peisajul vast și tăcut al Laponiei, Kiruna își poartă literalmente istoria în spate, clădire cu clădire, amintire cu amintire, spre un viitor incert, dar asumat. Este un oraș în mișcare, un testament al ingeniozității umane și al voinței de a supraviețui, chiar și atunci când pământul de sub picioare refuză să mai stea locului.