Marius Csampar, criminalul care a îngrozit România cu faptele sale, a fost eliberat după 22 de ani de detenţie.

Un complet de judecată din Mehedinți a admis cererea de liberare condiționată a lui Marius Csampar, încarcerat la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin pentru uciderea a șase oameni.

El fusese condamnat pe viață.

Din această pedeapsă a executat 22 de ani de închisoare.[Ştirile ProTV]

„Nimeni nu se naște asasin. Devii pe parcurs. Crima e cea mai ușoară faptă. Adică e ca și țigara, ca mersul pe bicicletă. Dacă ai băgat o data țigara în gură, te înveți!”, declara Marius Csampar într-un interviu.

Marius Csampar eliberat
Marius Csampar a fost eliberat

Marius Csampar a fost eliberat după 22 de ani

Cel cunoscut drept „vânătorul de oameni” s-a aflat la a treia analiză a comisiei.

A fost recompensat de 20 ori cu suplimentarea drepturilor și de 16 ori cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate anterior.

A participat la programe educative și a obținut 139 de zile-câștig ca urmare a muncii prestate.

Unul dintre polițiștii care a lucrat la acest caz a declarat că speră ca acesta să își fi învățat lecția.

„Avem obligația să îi acordăm un credit moral pentru cei 22 de ani petrecuți după gratii. Are referințe favorabile și rapoarte pozitive. Acest lucru i-a determinat pe membrii comisiei de liberări conditionate și mai apoi instanța să îl pună în libertate. Sper ca anii de închisoare să-l fi adus pe calea cea dreaptă. El afirma atunci că e un justițiar al celor fără adăpost. Sper că și-a dat seama că alții sunt cei care fac justiția”, a mai adăugat polițistul.

• CITEŞTE ŞI:  10 fotografii făcute de criminali, înainte de a-şi ucide victimele

Crimele lui Marius Csampar

O femeie a fost prima victimă a acestuia, în luna decembrie a anului 1993.

Publicitate

După câteva luni, a ucis un bărbat care nu a vrut să-i dea bani și un prieten care voia să-l dea pe mâna poliției.

[quads id=4]

Corpul l-a aruncat într-un canal, iar capul într-un lac.

A patra victimă a fost tot un prieten, pe care îl suspecta că vrea să-l trădeze.

Apoi, victimă i-a căzut fosta gazdă, iar ultimul ucis a fost un prieten cu care comitea tâlhăriile.

Csampar avea 22 de ani când a fost condamnat la închisoare pe viață.

A comis prima crimă la 16 ani.

A acționat, de fiecare dată, de unul singur și este bănuit și de alte cazuri rămase cu autor necunoscut.

Interviu din închisoare cu Marius Csampar:

Criminalul Marius Csampar  -INTERVIU