Mihail Sadoveanu rămâne o figură monumentală, dar controversată. Dincolo de romanele istorice studiate în școli, se ascunde povestea unui strateg financiar și politic de o eficiență rară. Născut pe 5 noiembrie 1880 la Pașcani și decedat pe 19 octombrie 1961, el a fost scriitorul care a deținut cea mai înaltă funcție în stat în perioada regimului comunist.
Dar cum a ajuns un scriitor de romane de aventuri să acumuleze o avere care astăzi ar valora câteva milioane de euro?
Tranzacția istorică din Copou: 6 hectare și un palat
Succesul financiar al lui Sadoveanu nu a început cu comunismul. Imediat după Primul Război Mondial, scriitorul a demonstrat un instinct imobiliar remarcabil.
Pe 18 mai 1918, el a achiziționat actuala Casă Memorială din cartierul ieșean Copou de la un rentier executat silit. Tranzacția s-a ridicat la 86.334 de lei, sumă ce includea clădirea și un teren generos de peste șase hectare. A fost fundamentul unui portofoliu care avea să se extindă ulterior la Fălticeni, București și, mai târziu, în Vânători-Neamț.
Luxul interbelic: meniul care i-ar face geloși pe milionarii de azi
Pentru a înțelege nivelul de trai al lui Mihail Sadoveanu, trebuie să privim în jurnalul său personal. În perioada interbelică, în timp ce restul țării se zbătea în dificultăți, el își permitea vacanțe de lux în Occident.
O însemnare din 7 iulie 1927, în timpul unei vizite în Olanda, descrie o zi obișnuită la restaurantul Bagatelle din Amsterdam:
- Antreul: treizeci de feluri de mezeluri, pescării, ouă, sălăţi, jambon, aspic și migdale prăjite.
- Felul principal: supă groasă cu cremă, ouă și ciuperci, urmată de homar cu maioneză și asparagus cu sos flamand.
- Desert: înghețată cu fructe, căpșune și caise.
- Finalul: cafea filtru și un coniac de la 1850.
„Spiritul contabilicesc” și ironiile lui Păstorel
Deși trăia regește, Sadoveanu era faimos pentru zgârcenia sa, numită elegant de contemporani „spirit contabilicesc”. Se spune că marele scriitor evita să poarte portofelul la el sau, dacă îl avea, nu se sinchisea să-l scoată pentru a plăti.
Finul său, scriitorul Păstorel Teodoreanu, sătul de datoriile neachitate ale nașului, i-a dedicat un catren memorabil:
„De ţi-ai face testamentul,
Tu să nu-mi laşi mii de franci!
Naşule, să-mi laşi obrazul,
Ca să-mi fac din el bocanci!”
Marea piruetă politică: de la Liberalism la Stalinism
Oportunismul lui Sadoveanu a fost cel care i-a garantat supraviețuirea averii după 1944. Dacă în anul 1937, într-un interviu acordat presei franceze, condamna ferm comunismul și susținea liberalismul, după 23 august 1944 a devenit cel mai mare „iubitor” al regimului pro-sovietic.
A publicat în Jurnalul de dimineață celebrul articol „Lumina vine de la Răsărit”, o ofrandă adusă comunismului pentru care a fost aspru criticat. Justificarea sa a fost pur pragmatică: dacă nu ar fi făcut-o, opera sa ar fi fost interzisă timp de 20 de ani, soartă pe care au împărtășit-o contemporanii săi, Octavian Goga sau Nicolae Iorga.
După această trecere, Păstorel Teodoreanu a compus un alt catren pe care i l-a dedicat naşului său ce a achiesat la comunism:
“Naşu` sfătuit de-un rus
Întoarse curu` la Apus
Şi arătă Apusului
Care-i faţa rusului…”
„«Casa Scânteii» va fi o mare realizare a Republicii noastre Populare. Înălţarea ei are un înţeles care nu poate scăpa nimănui. Poporul nostru merge cu grabă şi cu nerăbdare pe drumul nou ce i se deschide. Peisagiul vechi se schimbă ca într-o minune: oamenii incuriei, robiei şi amărăciunii trecutului dispar. Apar cetăţenii noi, însetaţi de libertate, cultură şi progres”, scria, elogios, Mihail Sadoveanu.
„Erou al Muncii Socialiste” și proprietar de schit
După 1945, Sadoveanu a început să elogieze constituția lui Iosif Stalin, pe care o numea „evanghelia lumii noi”. Recompensele au fost pe măsură:
- A fost numit în Prezidiul provizoriu al Republicii Populare Române după abdicarea regelui Mihai.
- A devenit Preşedinte al Prezidului Marii Adunări Naţionale, cea mai înaltă funcție deținută de un scriitor sub comunism.
- La 75 de ani, a primit titlul suprem de „Erou al Muncii Socialiste”.
Pe lângă imobilele din Iași, București și Fălticeni, în anul 1948 Mihail Sadoveanu a devenit proprietar pe un fost schit bisericesc din Vânători, Neamț, pe care l-a folosit ca vilă de vacanță până la moartea sa în anul 1961.
În timp ce colegii săi de generație care s-au opus regimului erau interziși sau închiși, operele lui Mihail Sadoveanu erau studiate obligatoriu în toate școlile. „Ceahlăul” a murit pe 19 octombrie 1961 și a fost înmormântat cu onoruri naționale la Cimitirul Bellu, lăsând în urmă o avere colosală și o întrebare care încă macină istoria literară: unde se termină geniul și unde începe compromisul?
