În anul 1920, Rosalia Lombardo, o fetiță de numai doi ani, a murit din cauza unei pneumonii.

Tatăl său, dărâmat, l-a rugat pe chimistul Alfredo Salafia să o păstreze ”cât mai vie cu putință”. Maestrul s-a autodepăşit, iar mumia micuței a devenit loc de pelerinaj în Catacombele Capucinilor din Palermo, acolo unde odihnește, din câte se cunoaște, și Nicolae Bălcescu.

Un secol mai târziu, ”Frumoasa Adormită” pare că trăiește, iar organele interne sunt perfect conservate.[sursa]

Rosalia a venit pe lume la mijlocul lui decembrie 1918, aducând bucuria în familia Lombardo, în Sicilia, Italia. În octombrie 1920, fetiţa s-a îmbolnăvit îmbolnăvește și a făcut pneumonie. Tratamentele erau empirice în acel moment, iar micuța s-a stins pe 6 decembrie, când încă nu apucase să adune doi ani de viață.

Copleşit de durere, tatăl fetei a refuzat s-o îngroape. Apoi a aflat de Alfredo Salafia, un taxidermist de marcă, profesor de chimie, care devenise faimos și pentru faptul că avea procedee revoluționare prin care conserva trupurile omenești după moarte.

Chipul de îngeraş al fetei l-a făcut pe Salafia s-o îmbălsămeze fără să ceară vreun ban pentru serviciile sale.

”Am doar rugămintea să o păstrezi cât mai vie cu putință”, l-a rugat tatăl îndurerat pe maestru.

Iar maestrul a făcut întocmai. S-a retras în laboratorul său şi a mumificat micuța ființă. Rezultatul a fost unul spectaculos. Rosalia pare şi în zilele noastre vie, ochii săi privindu-te direct uneori, făcându-te să simți că ”trăiește”.

rosalia lombardo
Rosalia Lombardo, fetiţa mumificată

Reţeta mumificării pentru Rosalia Lombardo

Rosalia a devenit cunoscută în lume drept „mumia care clipeşte”. A fost descoperita şi reţeta maestrului: o parte glicerină, o parte formol saturat cu sulfat de zinc și clorură și o parte saturat cu alcool salicilic.

• CITEŞTE ŞI:  5 invenţii şi descoperiri ale mayaşilor care te vor surprinde cu siguranţă

Mixtura funcționează perfect. Formolul a omorât bacteriile, glicerina a prefevit uscarea corpului, acidul salicilic a omorât fungii, iar sărurile de zinc au pietrificat corpul.

Mai mult, clima ”seacă” din catacombe a dus la conservarea aproape la perfecțiune a cadavrului. Parafina dizolvată în eter, dată, apoi, pe chipul fetei, a făcut să pară că aceasta îi priveşte direct pe cei care se uită la ea.

Publicitate

Vizionaţi în materialul video de mai jos modul în care Rosalia Lombardo pare că încă trăieşte

Mumia care clipeşte – explicaţia

Deşi foarte mulţi oameni sunt convinşi că Rosalia reprezintă o minune şi cred cu adevărat că fetiţa clipeşte, specialiştii au o explicaţie pentru straniul fenomen.

Ar fi vorba despre o ilzuie optică. Iluzia ar fi provocată de lumina care este filtrată în mod diferit în decursul zilei prin ferestrele laterale.

Acest lucru ar face să pară că fata ar deschide ochii pe parcursul zilei, deşi niciodată nu sunt perfect închişi. Totuşi, la o analiză cu raze X, s-a constatat că organele interne ale fetiţei sunt perfect conservate.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.