Ne folosim doar 10% din creier? Ce procent din creier folosim de fapt

Ce procent din creier folosim? Poate că ați auzit că oamenii folosesc doar 10% din puterea creierului și că, dacă ați putea să vă deblocați restul puterii cerebrale, ați putea face mult mai multe. Ați putea deveni un super geniu sau ați putea dobândi puteri psihice, cum ar fi citirea gândurilor și telekinezia. Cu toate acestea, există un set puternic de dovezi care demontează mitul celor 10 procente. Oamenii de știință au demonstrat în mod constant că oamenii își folosesc întregul creier pe parcursul fiecărei zile.

În ciuda dovezilor, mitul procentului de 10% a inspirat multe referințe în imaginația culturală. Filme precum „Limitless” și „Lucy” descriu protagoniști care dezvoltă puteri dumnezeiești datorită unor medicamente care eliberează cei 90% din creier, anterior inaccesibili. Un studiu din anul 2013 a arătat că aproximativ 65% dintre americani cred în această ipoteză, iar un studiu din anul 1998 a arătat că o treime dintre absolvenții de psihologie, care se concentrează asupra funcționării creierului, au căzut în capcana acestei idei.^[sursa]

Este adevărat, nu toţi oamenii îşi folosesc resursele cerebrale la capacitate maximă de-a lungul existenţei lor, iar acest lucru ne diferenţiază ca oameni şi ca societăţi. Dar chiar şi atunci, oamenii nu îşi folosesc doar un anumit procent din creier.

Ce procent din creier folosim: Neuropsihologie

Neuropsihologia studiază modul în care anatomia creierului afectează comportamentul, emoțiile și cogniția unei persoane. De-a lungul anilor, oamenii de știință din domeniul cercetării creierului au arătat că diferite părți ale creierului sunt responsabile pentru funcții specifice, fie că este vorba de recunoașterea culorilor sau de rezolvarea problemelor. Contrar mitului celor 10 procente, oamenii de știință au dovedit că fiecare parte a creierului este parte integrantă pentru funcționarea noastră zilnică, datorită tehnicilor de imagistică cerebrală precum tomografia cu emisie de pozitroni și imagistica prin rezonanță magnetică funcțională.^[sursa]

Cercetările încă nu au găsit o zonă a creierului care să fie complet inactivă. Chiar și studiile care măsoară activitatea la nivelul fiecărui neuron în parte nu au dezvăluit existența unor zone inactive ale creierului. Multe studii de imagistică cerebrală care măsoară activitatea creierului atunci când o persoană efectuează o anumită sarcină arată modul în care diferite părți ale creierului lucrează împreună. De exemplu, în timp ce citiți acest text pe smartphone-ul dumneavoastră, unele părți ale creierului, inclusiv cele responsabile de vedere, de înțelegerea cititului și de ținerea telefonului, vor fi mai active.

Cu toate acestea, unele scanări ale creierului susțin în mod neintenționat mitul celor 10 procente, deoarece acestea arată adesea mici pete luminoase pe un creier de altfel gri. Acest lucru poate implica faptul că doar petele luminoase au activitate cerebrală, dar nu este așa. Mai degrabă, petele colorate reprezintă zone ale creierului care sunt mai active atunci când cineva îndeplinește o sarcină, comparativ cu atunci când nu o face. Petele gri sunt încă active, doar că într-un grad mai mic.

O contracarare mai directă a mitului celor 10 procente se află în cazul persoanelor care au suferit leziuni cerebrale – prin accident vascular cerebral, traumatism cranian sau intoxicație cu monoxid de carbon – și ceea ce nu mai pot face ca urmare a acestor leziuni, sau ceea ce pot face la fel de bine în continuare. Dacă mitul celor 10% ar fi adevărat, deteriorarea a poate 90% din creier nu ar afecta activitatea zilnică a persoanei în cauză.^[sursa]

Cu toate acestea, studiile arată că deteriorarea chiar și a unei părți foarte mici a creierului poate avea consecințe devastatoare. De exemplu, afectarea zonei Broca împiedică formarea corectă a cuvintelor și vorbirea fluentă, deși înțelegerea generală a limbajului rămâne intactă. Într-un caz extrem de mediatizat, o femeie din statul american Florida și-a pierdut definitiv „capacitatea de a avea gânduri, percepții, amintiri și emoții care reprezintă însăși esența ființei umane” atunci când lipsa de oxigen i-a distrus jumătate din creier, care reprezintă aproximativ 85% din creier.

Argumente evoluționiste

O altă serie de dovezi împotriva mitului celor 10 procente vine din partea evoluției. Creierul adult constituie doar 2% din masa corporală, dar consumă peste 20% din energia corpului. În comparație, creierul adult al multor specii de vertebrate – inclusiv al unor pești, reptile, păsări și mamifere – consumă între 2 și 8% din energia corpului lor. Creierul a fost modelat de milioane de ani de selecție naturală, care transmite trăsături favorabile pentru a crește probabilitatea de supraviețuire. Este puțin probabil ca organismul să dedice atât de multă energie pentru a menține un întreg creier în funcțiune dacă folosește doar 10% din creier.

Originea mitului care susţine că folosim doar 10% din creier

Principala atracție a mitului celor 10% este ideea că ați putea face mult mai multe dacă ați putea debloca restul creierului. Chiar și cu numeroase dovezi care sugerează contrariul, de ce mulți oameni încă mai cred că oamenii folosesc doar 10% din creierul lor? Nu este clar cum s-a răspândit mitul în primul rând, dar a fost popularizat de cărțile de dezvoltare personală și ar putea fi chiar fundamentat și pe studii de neuroștiință mai vechi, eronate.

Mitul ar putea fi aliniat cu mesajele susținute de cărțile de dezvoltare personală, care vă arată modalități de a fi mai buni și de a vă atinge „potențialul”. De exemplu, în prefața celebrei cărți a lui Dale Carnegie „Cum să câștigi prieteni și să influențezi oamenii” se spune că o persoană obișnuită „își dezvoltă doar 10% din capacitatea sa mentală latentă”. Această afirmație, care se trage de la psihologul William James, se referă la potențialul unei persoane de a realiza mai mult, mai degrabă decât la câtă materie cerebrală a folosit.

Alții au spus chiar că Albert Einstein și-a explicat strălucirea folosind mitul celor 10%, deși aceste afirmații rămân nefondate.

O altă posibilă sursă a mitului se află în zonele „silențioase” ale creierului din cercetările mai vechi din domeniul neuroștiințelor. În anii 1930, de exemplu, neurochirurgul Wilder Penfield a agățat electrozi la creierele expuse ale pacienților săi cu epilepsie în timp ce îi opera. Cercetătorul a observat că anumite zone ale creierului declanșau experimentarea diferitelor senzații, dar în timp ce altele păreau să nu provoace nicio reacție. Cu toate acestea, pe măsură ce tehnologia a evoluat, cercetătorii au descoperit că aceste zone cerebrale „silențioase”, printre care se numără lobii prefrontali, aveau, până la urmă, funcții majore.