Leningrad, 1 decembrie 1934. Holurile Institutului Smolny devin scena unei crime care va servi drept pretext pentru una dintre cele mai crunte perioade din istoria modernă. Serghei Kirov, carismaticul lider bolșevic, se prăbușește mortal sub gloanțele lui Leonid Nikolayev.
Dar în spatele trăgaciului nu se afla doar un tânăr marginalizat, ci „urechile și ochii lui Stalin”: NKVD-ul (Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne). Format din agenți recrutați pentru cruzime, șiretenie și loialitate absolută față de partid, acest serviciu a fost instrumentul prin care dictatorul sovietic a semnat sentința la moarte a milioane de oameni.
Cum a apărut cel mai temut instrument al lui Stalin: de la pompieri la proletariatul necalificat
Rădăcinile NKVD sunt adânc înfipte în haosul anului 1917. După Revoluția din februarie, vechiul sistem polițienesc țarist a fost desființat și înlocuit cu miliții populare. Odată cu lovitura de stat bolșevică a lui Vladimir Lenin din octombrie, Ministerul Afacerilor Interne a devenit NKVD.
În acei ani de început, structura era o adunătură eterogenă: se ocupa de ordinea publică, poliția politică, servicii de pompieri și miliție cetățenească. Era un serviciu înțesat de proletariat, cu o calificare și o calitate îndoielnică, departe de forța de elită a represiunii de mai târziu. Pentru a aduce rigoare ideologică, s-a înființat CEKA, poliția politică condusă de Felix Dzerzhinsky.
Succesiunea instituțională a fost un labirint de rebranduiri tactice menite să centralizeze puterea:
- 1922: CEKA devine GPU, subordonată NKVD;
- 1923: GPU se transformă în OGPU (Administrația Politică de Stat a Uniunii Sovietice), trecând direct sub controlul Sovietului Comisarilor Poporului;
- 1930: Stalin desființează NKVD-ul, doar pentru a-l reinventa în anul 1934 sub o formă mult mai letală. Pe 10 iulie 1934, noul NKVD a absorbit OGPU (transformat în GUGB), devenind instrumentul perfect pentru intimidare, spionaj și tortură.
„Cazul Kirov”: o înscenare cu două acte și trădări regizate
Prima sarcină a noului șef NKVD, Ghenrih Iagoda, a fost eliminarea adversarilor lui Iosif Stalin chiar din interiorul Partidului Comunist. Primul pe listă: Serghei Kirov.
Edward Gazur, fost agent FBI expert în mecanismele Uniunii Sovietice, subliniază contrastul dintre cei doi: „Kirov era mult mai tânăr, un orator elocvent, carismatic care putea să vrăjească audiența. Spre deosebire de Stalin, era etnic rus.” Planul a fost unul de un cinism absolut. Iagoda l-a însărcinat pe locotenentul său de încredere, Vania Zaporozhets, să găsească executantul.
Leonid Nikolayev, un tânăr exclus din partid care jurase răzbunare, a fost manipulat cu ușurință. Detaliul care trădează regia: Nikolayev a fost arestat la prima tentativă de a pătrunde în Institutul Smolny. Totuși, Zaporozhets și-a folosit influența pentru a-l elibera și a-l trimite din nou pe urmele lui Kirov.
După asasinatul reușit pe 1 decembrie 1934, Iagoda l-a forțat pe Nikolayev, sub tortură, să semneze un act prin care mărturisea că a fost trimis de Gregory Zinoviev și Lev Kamenev, foști prieteni ai lui Lenin. Primele rapoarte oficiale încercau să lege crima de agenți estonieni, polonezi, germani și englezi, pentru ca ulterior să apară rapoarte care îl legau pe Nikolayev de susținătorii lui Lev Troțki. Dintr-o singură lovitură, Stalin a scăpat de toți adversarii politici, devenind singurul stăpân al URSS.
Marea Teroare: masacrul planificat și „Procesele din Moscova”
Ceea ce a urmat asasinării lui Kirov a fost o epurare fără precedent. Victor Kravchenko, un înalt funcționar sovietic care a ales să rămână în SUA în 1944 (părăsind misiunea diplomatică din care făcea parte) pentru a demasca ororile regimului stalinist, scria că „sute de suspecți din Leningrad au fost adunați și executați sumar, fără proces, într-un gest oficial de răzbunare împotriva dușmanilor poporului”.
„Marea Teroare” (1936-1938), denumită şi „Marea Epurare” (considerată un proces mai amplu, întins până la moartea lui Stalin din 1953) a fost o operațiune planificată meticulos de NKVD:
- Epurarea militară: convins de o lovitură de stat imaginară, Iosif Stalin a ucis peste 30.000 de membri ai Armatei Roșii. Din cei 103 generali, aproximativ 80 au fost executați.
- Epurarea politică: peste 3 milioane de oameni au fost eliminați doar din rândurile Partidului Comunist.
- Teroarea socială: represiunea s-a extins asupra țăranilor înstăriți, minorităților etnice, artiștilor, oamenilor de știință și intelectualilor. Nimeni nu era în siguranță; frica domina totul, iar vecinul nu mai avea încredere în vecin.
- Cifrele groazei: peste 750.000 de oameni executați sumar și peste un milion trimiși în Gulag. Totul a început cu „Procesele din Moscova”, unde vechii bolșevici au fost sacrificați pentru a consolida dictatura.
Pentru a înțelege cu adevărat NKVD-ul, nu trebuie să privim doar spre birourile de la Lubyanka, ci spre teroarea din casele oamenilor de rând. Spaima nu era doar generată doar de execuții; era de așteptare. Acea tăcere grea de la ora 3 dimineața, când orice zgomot de motor pe stradă putea însemna „ridicarea”.
Această perspectivă umană arată cum NKVD-ul a reușit ceva mai sângeros decât moartea fizică: a ucis încrederea. Când copiii erau învățați să-și denunțe părinții, iar prietenii se transformau în informatori pentru a câștiga o noapte în plus de libertate, structura socială a Rusiei s-a prăbușit sub greutatea unei birocrații a morții care se infiltrase în cele mai intime straturi ale existenței.
Paradoxul Călăului: când monstrul își devorează șefii
În NKVD, loialitatea era o condamnare la moarte amânată. Ghenrih Iagoda, deși a extins sistemul Gulag și a pus la cale primele înscenări, a fost considerat ineficient de către Stalin. Mai mult, știa prea multe. Acuzat de conspiraționism, spionaj și simpatie față de vechii bolșevici, primul șef al NKVD a fost executat.
I-a luat locul Nikolai Ejov (1936-1939). Pentru a nu avea soarta lui Iagoda, Ejov a dispus, doar în anii 1937-1938, arestarea a 1.3 milioane de oameni, dintre care 680.000 au fost executați pentru crime împotriva statului comunist. În final, și el a fost sacrificat după acelaşi model. Pe 10 aprilie 1939, Ejov a fost arestat și judecat pentru mai multe capete de acuzare printre care spionaj și trădare, (inclusiv tentativă de asasinare a lui Stalin) și homosexualitate. În mod evident, a fost găsit vinovat și a fost împușcat pe 4 februarie 1940. Ejov nu a fost niciodată reabilitat din cauza rolului său important în timpul epurărilor.
Moștenirea: de la MGB la KGB
Transformarea NKVD a continuat și după moartea lui Iosif Stalin:
- NKGB (după 1941)
- MGB (1946) – Ministerul Siguranței Statului.
- KGB (1954) – „Comitetul Securității Statului”.
Această arhitectură a terorii a fost construită pas cu pas, de la proletariatul necalificat al anilor ’20 la mașinăria sofisticată de spionaj și opresiune a anilor ’50, lăsând în urmă o rană care nu s-a vindecat niciodată complet în istoria Europei.
