În anii ’80, Elena Ceaușescu visa la o Românie cu 40 de milioane de locuitori. O superputere demografică. Astăzi, în 2025, realitatea este o oglindă crudă a acelui vis: populația a coborât sub 19 milioane, un nivel similar cu cel din anii ’60, iar proiecțiile indică o prăbușire continuă.
Nu este doar o statistică. Este ecoul unui experiment social brutal, al cărui preț îl plătim și acum. Povestea declinului demografic al României nu începe cu fabricile închise după ’90 sau cu exodul creierelor, ci cu o ambiție politică ce a transformat trupurile femeilor într-un instrument al statului.
România în cifre: de la vis la coșmar demografic
| Categorie 🗓️ | Evoluție 📉 |
| Visul comunist | 40.000.000 de locuitori |
| Punct de start (anii ’60) | 19.000.000 de locuitori |
| Vârful atins (1990) | 23.000.000 de locuitori |
| Realitatea din 2025 | Sub 18.900.000 de locuitori |
| Proiecție șoc – 2050 | 16.000.000 de locuitori |
| Clasament mondial | Cădere de pe locul 29 pe locul 69 |
Decretul 770: când statul a intrat în dormitor
Totul a început la 1 octombrie 1966. Cu o populație de aproximativ 19 milioane de oameni, regimul comunist a emis Decretul 770 din 1966, o lege care a interzis aproape complet avortul. Logica era simplă și brutală: pentru a construi socialismul, era nevoie de oameni. Mulți oameni.
Întreruperea de sarcină a devenit o infracțiune, cu excepții strict controlate și rareori acordate:
- Sarcina punea în pericol viața mamei;
- Unul dintre părinți suferea de o boală ereditară gravă;
- Femeia avea invalidități severe;
- Vârsta depășea 45 de ani;
- Femeia avea deja patru copii în îngrijire;
- Sarcina era rezultatul unui viol sau incest.
Pentru restul, opțiunile erau simple: naști sau riști închisoarea. Femeile din fabrici erau supuse unor controale ginecologice umilitoare la locul de muncă, pentru a depista sarcinile și a preveni orice tentativă de avort ilegal.
Ambiția fatală: visul de 40 de milioane și coșmarul orfelinatelor
În spatele acestei politici nu stăteau doar rațiuni economice. Potrivit fostului șef al spionajului, Ion Mihai Pacepa, forța motrice era ambiția personală, aproape delirantă, a Elenei Ceaușescu.
În cartea sa, „Orizonturi Roșii”, Pacepa descrie o conversație relevantă, purtată după o vizită în SUA, în care aceasta încerca să-și manipuleze soțul: „Ți-am spus de multe ori, Nicule, că ar trebui să semnezi un decret prezidenţial prin care să interzici avorturile în România şi să obligi fiecare familie să aibă cel puţin patru copii… Un om ca tine, Nicule, se naşte o dată la 500 de ani.”
Nicolae Ceaușescu, flatat, i-ar fi spus să înceteze, zâmbind. Însă ea a continuat: „Cum te simţi să fii aşa măreţ, aşa de important, şi totuşi să fii capul unei aşa mici ţări? … Dacă dăm un astfel de decret, în mai puţin de zece ani, România va creşte la aproape 40 de milioane de oameni. Va fi cu totul diferit atunci.”
Această obsesie, susținea Pacepa, era legată de un vis secret al Elenei: „să devină preşedinte al României, aşa cum idolul ei, Isabel Peron, a devenit în Argentina. Visa ca numele ei să rămână în istorie ca singurul preşedinte femeie în timpul cărei preşedinţii populaţia ţării s-a dublat.”
Acest vis de mărire a avut un cost uman devastator. În condiții economice precare, multe familii nu își puteau permite să crească copiii nedoriți. Rezultatul? O explozie a numărului de copii abandonați. România s-a umplut de orfelinate-lagăr, unde zeci de mii de copii trăiau în condiții de nedescris. În 1990, cifrele variau între 14.000 și peste 30.000 de copii instituționalizați, o moștenire care a șocat o lume întreagă.
Verdictul cifrelor: de la vis la realitatea sumbră a lui 2025
Planul a eșuat chiar și după standardele regimului. Populația a atins un vârf de aproximativ 23 de milioane în 1990, departe de ținta de 40 de milioane. Dar adevăratul eșec se vede abia acum. Trauma acelor ani, combinată cu falimentul fabricilor comuniste și exodul post-decembrist, a creat o furtună demografică perfectă.
Să ne uităm la cifrele reci, care spun o poveste dramatică:
- Anii ’60: România avea circa 19 milioane de locuitori;
- 2002: Populația rezidentă era de aproape 21,7 milioane;
- 1 ianuarie 2024: Datele INS arătau 19,06 milioane de locuitori;
- Astăzi, 2025: Conform Worldmeter, care folosește cele mai recente date ONU, populația României a scăzut deja la 18.9 milioane de locuitori.
Viitorul sună și mai alarmant. Proiecțiile Statista arată că, până în 2029, populația va scădea la circa 18,34 milioane. Iar rapoartele ONU estimează că, în jurul anului 2050, România ar putea ajunge la doar 16 milioane de locuitori.
Paradoxal, în timp ce fostele orașe muncitorești și satele se golesc, o altă realitate prinde contur. Comunele din jurul marilor municipii – precum Florești lângă Cluj-Napoca sau Chiajna și Berceni lângă Capitală – aproape și-au triplat populația în ultimul deceniu. Este o migrație internă care redesenează harta țării, dar care nu poate compensa declinul la nivel național.
De pe locul 29 în lume ca populație în anii ’60, România a ajuns astăzi pe locul 69. Eșecul planului Ceaușescu este, așadar, dublu. Nu doar că nu a atins țintele fanteziste, dar metodele sale brutale au creat o traumă demografică și socială. Astăzi, când ne întrebăm de ce suntem mai puțini, răspunsul nu se află doar în prezent, ci și în acest trecut toxic, a cărui moștenire încă ne definește viitorul.
