Prusia: istoria fascinantă a unei puteri uitate a Europei

Prusia, sau Regatul Prusiei, a fost precursorul Germaniei moderne. Dintr-o mică regiune situată în nordul Poloniei s-a născut o superputere germană, care a dominat scena politică și militară europeană din anul 1525 până în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Otto von Bismarck, prim-ministrul prusac, a fost arhitectul unificării statelor germanofone dispersate, proces finalizat în anul 1871 prin formarea Imperiului German, al cărui prim cancelar a devenit. Dar ce a fost Prusia înainte de viziunea lui Bismarck? De ce a ajuns să dețină Prusia frâiele puterii în noul stat imperial? La sfârșitul secolului al XIX-lea, Prusia era cea mai influentă forță germană – însă unde a dispărut? Citiți în continuare pentru a descoperi istoria superputerii uitate a Europei: Regatul Prusiei.

Germania fragmentată: începuturile Prusiei unite

Regiunea care a dat numele Regatului Prusiei se află între Polonia și Lituania, la colțul sud-estic al Mării Baltice. Populația locală vorbea o limbă baltică, prusa veche, înrudită cu letona și lituaniana de astăzi, având legături mai îndepărtate și cu poloneza sau ceha.

În vest, teritoriul care urma să devină Germania era profund fragmentat, constând dintr-o serie de ducate, electorate, principate și regate mici, unite doar prin limbă. Deși toate aceste teritorii se aflau în cadrul Sfântului Imperiu Roman, împăratul nu deținea puterea administrativă necesară pentru a impune o dominație politică uniformă în toată regiunea.

Prusia istorică, pe de altă parte, a avut o existență administrativă distinctă de regatele din jur. În secolul al XIII-lea, Cavalerii Teutoni – cruciați creștini de limbă germană, trimiși de Sfântul Împărat Roman – au cucerit regiunea și au introdus cultura și limba germană. Tensiunile cu Polonia au dus la un conflict de 13 ani, încheiat prin a doua pace de la Thorn, semnată în 1466 între regele Casimir al IV-lea al Poloniei și Cavalerii Teutoni.^[sursa]

O Prusie divizată în fața unei Germanii divizate

A doua pace de la Thorn a împărțit teritoriul în Prusia de Est și Prusia de Vest – una devenind un fief, cealaltă o provincie a coroanei poloneze. În anul 1525, fieful estic și-a format un guvern ducal în urma Reformei protestante, rămânând influențat de valuri de imigranți polonezi, germani și lituanieni. Ambele Prusii descindeau din vechea Prusie teutonă, înființată de cavalerii germani cu o generație înainte.^[sursa]

În același an, Albert, Mare Maestru al Cavalerilor Teutoni și nepot al regelui polonez, a primit titlul de Duce al Prusiei de Est de la unchiul său. Albert a adoptat luteranismul ca religie de stat, devenind primul conducător european care a făcut acest pas, și s-a căsătorit cu fiica regelui Danemarcei.

Cavalerii Teutoni erau un ordin catolic, însă Albert al Prusiei a abandonat această credință când a devenit duce. A secularizat de unul singur statul și a răspândit protestantismul în nordul Europei. Albert a fost, de asemenea, un patron al artelor și educației, fondând mai multe școli. Ironia face că a contribuit și la slăbirea Sfântului Imperiu Roman prin răsturnarea împăratului Carol al V-lea, reducând astfel influența imperială asupra statelor germane.

Ascensiunea Regatului Prusiei

Prusia lui Albert a rămas un fief al Poloniei până în anul 1657. Totuși, teritoriul a fost guvernat de descendenții lui Albert până la stingerea liniei masculine în anul 1618.

Războiul de Treizeci de Ani (1618-1648), un conflict între puterile catolice și protestante, a devastat nordul Europei. Divergențele religioase, prezente încă din epoca lui Martin Luther, au alimentat luptele între statele germane. Până în 1648, Sfântul Imperiu Roman era doar o umbră a ceea ce fusese, Germania fiind profund afectată de conflict.

La începutul războiului, în anul 1618, dinastia Hohenzollern din Brandenburg, din care descindea și Albert, s-a unit prin căsătorie cu descendenții acestuia din Prusia. Această uniune a consolidat politic posesiunile familiei din Sfântul Imperiu Roman cu teritoriile prusace din est, însă cele două regiuni nu erau încă unite teritorial și nici nu aveau acces direct la mare.

După încheierea războiului prin Pacea de la Westfalia din anul 1648, noua entitate Brandenburg-Prusia a cunoscut o expansiune semnificativă. În anul 1657, prin Tratatul de la Bromberg, Prusia s-a eliberat de sub coroana poloneză.

Imediat după aceasta, Brandenburg-Prusia și-a creat o armată permanentă și o marină bine pregătită, a atras imigranți protestanți și și-a centralizat administrația într-o nouă capitală, Berlin. În anul 1701, Prusia s-a declarat regat, marcând începutul unei noi ere în istoria sa.

Această transformare a fost supravegheată de Electorul de Brandenburg și, simultan, Duce al Prusiei: Frederick William (r. 1640-1688). Deși nu a trăit să-și vadă domeniul devenind regat – un titlu revendicat abia de fiul și succesorul său – succesul a fost rodul eforturilor sale.

După devastatorul Război de Treizeci de Ani, Frederick William și-a concentrat eforturile pe reconstruirea economiei și armatei, ambele grav afectate de război. Politica sa de toleranță religioasă a favorizat imigrația, ceea ce a sprijinit redresarea economică și militară. Alianța sa cu nepotul William de Orange – conducătorul Republicii Olandeze, o mare putere economică, și mai târziu rege al Angliei ca William al III-lea – a fost un alt element cheie în această reconstrucție.

În timp ce își îndrepta atenția spre Țările de Jos, Frederick William nu și-a pierdut din vedere Germania devastată. Războiul slăbise considerabil Sfântul Imperiu Roman, iar protestantismul se consolidase în anumite părți ale imperiului. Totuși, Sfântul Imperiu Roman nu avea să primească lovitura finală până în secolul următor, din partea lui Napoleon Bonaparte.

Frederick William a fost urmat la tron de fiul său, Frederick I, în anul 1688. Începând din anul 1701, Frederick I a devenit primul rege al Prusiei.^[sursa]

Nașterea Regatului Prusiei

Prin legături genealogice, dinastia din Brandenburg preluase controlul atât asupra teritoriilor germane, cât și poloneze, impunând numele Prusiei asupra întregii regiuni. Astfel, în anul 1701, a luat naștere Regatul Prusiei, avându-l pe Frederick I drept prim monarh. Frederick era văr primar cu regele Angliei, William al III-lea, născut în Olanda.

Cu o economie prosperă și o armată puternică, moștenite de la tatăl său, Frederick a orientat noul Regat al Prusiei spre consolidarea dominației asupra unui peisaj politic german fragmentat. Economia înfloritoare și imigrația masivă au dus la apariția unei puternice clase nobiliare comerciale. Totuși, prezența administrației imperiale era un obstacol pentru autonomia deplină.

Prusia a obținut suficientă influență pentru a guverna efectiv cu putere absolută abia după urcarea pe tron a fiului său, Frederick William I (r. 1713-1740). Cu un stil de viață auster și militarist, Frederick William I a contrastat puternic cu tatăl său extravagant, reușind să adune o comoară considerabilă în trezoreria statului.

Regele Frederick William I s-a confruntat cu Suedia și a avut sprijinul aliatului său răsăritean, Petru cel Mare al Rusiei, extinzând teritoriul prusac spre nord. Prusia nu și-a atins statutul de mare putere globală până când Frederick William I a fost succedat de fiul său, Frederick al II-lea, cunoscut sub numele de Frederick cel Mare, Despotul Iluminat.

Prusia în perioada Iluminismului

Frederick cel Mare a adus mișcarea Iluminismului în tânărul său regat. Statul prusac devenise suficient de puternic pentru ca, sub conducerea lui Frederick al II-lea, să anexeze teritorii din Polonia care se extindeau spre est. În vest, Frederick a intrat în competiție cu habsburgii austrieci pentru controlul Germaniei.

În anul 1772, Frederick cel Mare a reușit în cele din urmă să unifice teritoriile coroanei sale, cu excepția câtorva electorate din vest. Pentru a rezolva aceste vulnerabilități teritoriale, Frederick s-a confruntat cu Maria Tereza a Austriei, suverana habsburgică și Sfânt Împărat Roman.

Prin politicile sale de toleranță religioasă, prin promovarea filozofiei politice liberale și prin sprijinirea masivă a artelor, Frederick a transformat Prusia într-o putere europeană dominantă. Acesta a fost prieten personal cu filosoful iluminist Voltaire și cu Johann Sebastian Bach, al cărui fiu a fost la curtea sa. Sub domnia lui Frederick cel Mare, Prusia a devenit nu doar o forță politică, ci și o putere culturală europeană.

Se spune că Frederick cel Mare era homosexual și a murit fără copii dintr-o căsnicie lipsită de dragoste. Fără nepotul său, Frederick William al II-lea, linia familială s-ar fi putut încheia cu acest mare conducător.

O putere eclipsată: moștenirea Prusiei astăzi

Prusia și-a păstrat dominația asupra Germaniei până în secolul următor. În decursul secolului al XIX-lea, Prusia a obținut câștiguri teritoriale semnificative, devenind forța principală din spatele procesului de unificare a Germaniei, început în anii 1860.

Prusia a absorbit mai întâi majoritatea principatelor germane în cadrul Confederației Germane de Nord în anul 1867, apoi a contribuit decisiv la formarea Imperiului German în anul 1871. În momentul creării Imperiului, Otto von Bismarck, prim-ministrul prusac, a devenit primul cancelar al acestuia, conducând din anul 1871 şi până în 1890.

În anul 1918, în urma Revoluției Germane, administrația imperială a fost înlocuită cu o republică democratică. Până în anii 1930, ceea ce fusese odată Prusia a fost absorbită de Germania nazistă. După cel de-Al Doilea Război Mondial, împărțirea Germaniei între Statele Unite și Uniunea Sovietică a anihilat efectiv orice existență a statului prusac. După ce a fost cândva o putere dominantă, Prusia a devenit acum doar o poveste istorică.