Robert Fratta, un fost ofițer de poliție și bodybuilder din Texas, SUA, a fost acuzat de o faptă oribilă în urmă cu trei decenii. Credea că va scăpa cu bine după această faptă, însă comportamentul său dubios l-a dat de gol.
În data de 9 noiembrie 1994, Robert a mers la biserică împreună cu cei trei copii ai săi. Părea puţin agitat în timpul slujbei, ieşind de două ori din biserică pentru a vorbi la telefon, lăsându-şi copiii minori singuri în interior. În tot acest timp, soţia sa, Farah, se afla acasă.
Farah şi Robert Fratta au avut o căsnicie cu probleme
Robert și Farah Fratta s-au căsătorit în anul 1987 și au avut trei copii împreună. Cu toate acestea, relaţia lor s-a deteriorat, iar tensiunile din căsnicie au devenit vizibile în anii următori. Astfel, în anul 1992, Farah a intentat divorț, iar problemele dintre ei au ieșit la suprafață în timpul procesului de divorț.
Abuzul fizic și emoțional au reprezentat principalele probleme care au contribuit la conflictul dintre cei doi. În timpul procesului de divorț, Farah a prezentat mai multe dovezi împotriva soţului său. Robert era acuzat că exercita un control excesiv asupra vieții soţiei sale, începând de la bani şi până la relaţiile acesteia cu prietenii şi familia sa.
Un alt aspect important al conflictului dintre cei doi a fost lupta pentru custodia celor trei copii ai cuplului. În anul 1994, instanța a decis să acorde custodia copiilor lui Farah. Acest lucru a stârnit o reacţie puternică din partea lui Robert și a escaladat tensiunile dintre ei. Se presupune că pierderea custodiei copiilor a fost unul dintre principalele motive pentru care Robert a decis să o elimine pe Farah.
Robert Fratta a decis să scape de soţia sa
Şi astfel ajungem la momentul de la începutul articolului. În timp ce Robert se afla la biserică, împreună cu cei trei copii ai săi, Farah Fratta a fost împușcată mortal în fața casei sale. Credincioşii aflaţi la slujbă au observat comportamentul ciudat al lui Robert, însă ce nu ştiau era că bărbatul se afla la biserică pentru a-şi crea un alibi.
În realitate, Robert Fratta a planificat în detaliu asasinarea soției, angajând doi asasini pentru a scăpa de aceasta. Cei doi, Joseph Prystash și Howard Guidry, au fost instruiţi pentru a comite crima comandată de Robert.
Conform investigațiilor, Robert Fratta i-a plătit pe Prystash și Guidry pentru a o împușca pe Farah. În ziua comiterii faptei, cei doi bărbați angajați au așteptat-o pe Farah să se întoarcă acasă, iar când aceasta a coborât din mașină, Guidry a împușcat-o mortal. Prystash a fost cel care a făcut rost de pistolul neînregistrat și a condus mașina în care cei doi au fugit de la locul crimei.
Inițial, anchetatorii au devenit suspicioși în legătură cu posibila implicare a lui Robert în crimă din cauza relaţiei tensionate pe care Robert o avea cu soţia sa. De asemenea, şi conflictul legat de custodia copiilor i-a condus în această direcţie. Mai mult decât atât, soţia sa avea o asigurare de viaţă care i-ar fi asigurat lui Robert un confort financiar liniştitor pentru tot restul vieţii sale.[sursa]
Un interviu bizar
La numai 24 de ore de la moartea soţiei sale, Robert Fratta a acordat un interviu bizar unui post de ştiri. La finalul interviului a declarat: „Sper ca poliţiştii să-l prindă pe autor cât mai repede.”, în timp ce se prefăcea că-şi şterge lacrimile, zâmbindu-le reporterilor.
Pe măsură ce ancheta a avansat, au apărut mai multe dovezi împotriva lui Robert, inclusiv mărturii și dovezi circumstanțiale care sugerau că el a planificat și orchestrat asasinarea soției sale. Unul dintre factorii cheie care l-au legat pe Robert Fratta de crimă a fost mărturia Mariei Gipp, care era iubita lui Gyudri. Aceasta a dezvăluit că Fratta i-a plătit pe cei doi bărbați să o ucidă pe Farah. Maria a ajutat, de asemenea, anchetatorii să recupereze arma folosită la crimă.
După ce s-au adunat suficiente dovezi împotriva lui, Robert Fratta a fost arestat și acuzat de complicitate la crimă. În cele din urmă, a fost condamnat la moarte în anul 1996, după un proces în care au fost prezentate dovezi circumstanțiale și mărturii ale complicilor săi. Prystash și Guidry au fost, de asemenea, arestați și condamnați la moarte pentru rolurile lor în asasinat.
Timp de trei decenii, Robert Fratta şi-a aşteptat execuţia
Robert Fratta nu şi-a recunoscut niciodată implicarea în uciderea soţiei sale. Cei trei copii ai săi au fost crescuţi de bunicii acestora, mama lui Farah.
După condamnarea sa la moarte din anul 1996, Robert a făcut, prin intermediul avocaţilor, mai multe contestaţii şi apeluri. În anul 2005, condamnarea sa a fost anulată şi s-a dispus rejudecarea cauzei. Aceasta părea a fi o nouă şansă primită de Robert, însă nici acest proces nu s-a încheiat favorabil. Robert Fratta a fost găsit din nou vinovat şi a fost din nou condamnat la pedeapsa capitală.
„Sunt pregătit să plec. Voi face 66 de ani luna viitoare şi cred că am suferit destul.”, a declarat Robert într-un interviu dat cu câteva zile înainte de execuţie. A fost executat prin injecție letală în data de 10 ianuarie 2023. Robert a aşteptat vreme de 27 de ani să-şi primească pedeapsa. A susținut mereu că este nevinovat și nu a făcut nicio declarație finală înainte de execuție.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: