Gândeşte-te puţin la un sat sărăcăcios din România.
Dar stai, majoritatea sunt aşa.
Imaginează-ţi unul dintre cele mai sărăcăcioase sate din România.
Cam aşa arăta şi Kampung Pelangi, un sat din Indonezia, transformat de autorităţi într-o adevărată atracţie turistică.
Cu bani puţini. Foarte puţini.
Autorităţile s-au decis să schimbe faţa urâtă a unor localităţi, reuşind, cu o investiţie minimă, să obţină rezultate spectaculoase.
Satul, cu înfăţişarea sa colorată şi plină de viaţă, a fost transformat cu puţin peste 22.000$, sumă care în România zboară pe panseluţe într-un singur parc.
Satul Curcubeu – înainte şi după
Vestea s-a răspândit rapid, iar turiştii au început să apară în mica localitate, care se regăseşte din plin pe reţelele de socializare.
A apărut Satul Curcubeu!
Afacerile localnicilor au început să prospere, magazinele de suveniruri, locurile de cazare şi bucătăria specifică devenind surse de venit considerabile.
Totul a început cu ideea unui localnic, care ştia că satul său are nevoie de o schimbare
Aproape 400 de case din Kampung Pelangi au fost revopsite, cu modele şi culori care inspiră optimism
Guvernul a cheltuit circa 22.000$ pentru noua faţă a satului
De asemenea, zeci de case au diferite poveşti pictate pe pereţi, spre încântarea turiştilor
După înfrumuseţarea localităţii, turismul a devenit principala sursă de venit pentru majoritatea localnicilor
Dacă ai de gând să faci o excursie în Indonezia, nu ezita să vizitezi Satul Curcubeu, Kampung Pelangi
Când vom vedea şi în România implementarea unor astfel de idei diferite?
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: