Mihai Caraman, spionul român care a vândut secretele NATO sovieticilor, a murit în anul 2024, la vârsta de 96 de ani, însă umbra sa asupra serviciilor secrete rămâne una gigantică. Timp de 11 ani (1958-1969), acesta a orchestrat cea mai mare lovitură dată Organizației Nord-Atlantice, sustrăgând sute de documente ultrasecrete și afectând considerabil activitatea Alianței.
Geneza unui spion de elită
Născut pe 11 noiembrie 1928 într-o comună din Galați, Mihai Caraman a parcurs un traseu riguros: la vârsta de 22 de ani termina Școala de Ofițeri a Ministerului de Interne, fiind ulterior trimis la Moscova pentru Cursuri Speciale de Informații Externe. În anul 1958, sub acoperirea de Secretar I pe probleme economice, a fost infiltrat în Franța.
Misiunea sa era dublă, primind ordine atât de la București, cât și de la Moscova:
- Infiltrarea în structurile NATO.
- Repatrierea oamenilor de știință români exilați.
Cea mai mare victorie pe acest al doilea front a fost aducerea lui Henri Coandă la București. Rezultatul? Construirea unui laser de mare putere, utilizat de Armata României în anul 1968 pentru a descuraja URSS să modifice granița pe Prut.
Spionul român care a vândut secretele NATO sovieticilor
Mihai Caraman nu a acționat singur. Sub comanda sa, o „antenă” de agenți români a penetrat instituții cheie: Ambasada Franței la Washington, Poliția Franceză, Ministerele de Finanțe și Externe, OCDE și, cel mai important, sediul NATO din Paris. Printre pilonii rețelei s-au numărat:
- Căpitanul Iacobescu (cel care l-a înlocuit pe Caraman în perioadele de absență);
- Mihail Simula și Ion Păduraru (acoperiți sub egida UNESCO);
- Mihail Georgescu, Gheorghe Ionescu, Eugen Vișan, Pavel Cismaru, Constantin Mirea și Mihai Ilie (diplomați în cadrul Ambasadei).
Primul recrutat a fost Robert Van de Wielhe (nume de cod „Nina”), un documentarist la biroul „Dispoziții” al NATO. Acesta avea acces la documente clasate „Cosmic”, centralizând secrete de la toate comitetele și secretariatul internațional al Alianței. Ulterior, sub influența lui Caraman au intrat și alți informatori cheie precum Sylvie, Pierre, Doamna B, Francis Roussilhe și Emre.
Circuitul informațiilor și protecția lui de Gaulle
Spionajul româno-sovietic a profitat de un context favorabil: serviciile franceze erau absorbite de războiul din Algeria și monitorizarea Poloniei sau Germaniei de Est. Traseul datelor era strict: informațiile mergeau la București, apoi la Moscova. Ordinele de la Kremlin urmau traseul invers.
„Nina are acces la multe secrete, chiar și la cele clasate cosmice,” raporta Caraman, subliniind amploarea breșei.
Un detaliu paradoxal al carierei sale a avut loc în anul 1968. Caraman a fost rechemat de la Paris special pentru a organiza securitatea președintelui Charles de Gaulle în timpul vizitei sale în România. Rețeaua sa a supraviețuit exact atât timp cât de Gaulle a rămas la putere.
Prăbușirea și „Al doilea act”
În anul 1969, rețeaua s-a prăbușit după ce locotenent-colonelul KGB Evgheni Runge a defectat în Occident, dezvăluind scurgerile de date din Franța. Agentul Emre a fost prins în flagrant în timp ce îi preda microfilme diplomatului român Mihai Tincu.
Consecințele au fost drastice:
- Robert Van de Wielhe: 8 ani de închisoare.
- Francis Roussilhe: 20 de ani de închisoare.
- Colonelul Charles de la Salle: s-a sinucis înainte de interogatoriu, după ce vânduse secrete despre aviația NATO și nava spațială franceză.
Decorat de KGB și avansat în Securitate, Mihai Caraman a fost trecut în rezervă în anul 1979, în urma scandalului Pacepa. Totuși, istoria i-a rezervat o ultimă surpriză: în 1990, a fost numit adjunct al Ministrului Apărării și a devenit primul director al Serviciului de Informații Externe (SIE) al României democratice. A demisionat ulterior sub presiunea diplomatică a NATO, Alianța pe care o spionase timp de un deceniu.
Moștenirea: de la trădare la profesionalism
Astăzi, faptul că școala de spionaj NATO se află la Oradea este considerat o recunoaștere a calităților profesionale demonstrate de serviciile românești de-a lungul istoriei. Documentele scurse de Caraman — de la buletine interne la logistică militară — nu au schimbat radical politica NATO față de URSS, dar au oferit Estului o fereastră fără precedent în „bucătăria” internă a puterii occidentale.
Mihai Caraman rămâne, în esență, cel mai mare paradox al Intelligence-ului românesc: spionul regimului comunist care a pus bazele spionajului democratic.
